Am primit acest mesaj pentru voi de la Adriana, o cititoare care are nevoie de ajutor și încurajări. Vă rog să citiți până la capăt. O să vă ia cam 5 minute. Apoi poate aveți un gând bun, o idee pentru Adriana.
Bună, Ioana!
Mulțumesc pentru șansa de a împărtăși cu voi ce a însemnat pentru mine viața cu ADHD.
Numele meu este Adriana, am 44 de ani, am o fiică de 17 ani. De când mă știu am ADHD. Nu, nu am un diagnostic oficial pentru că implică niște costuri, dar de ceva vreme, mai exact, de când am citit articolul tău despre ADHD la adulți, am avut o revelație, o ușurare imensă că în sfârșit stângăcia mea, lipsa mea de atenție, de concentrare, haosul din capul meu au un nume: ADHD.
La școală am fost o elevă mediocră, dar care se chinuia să fie mediocră, eram împrăștiată, repezită, dezordonată, nu mă puteam concentra și mă chinuiam în permanență să demonstrez că merit aprecierea colegilor și a profesorilor. La matematică a fost traumatizant, nu înțelegeam nimic, parcă simțeam că nu eram capabilă de mai mult iar profesorii mă făceau să mă simt mică și fără valoare. Toată perioada din școală a fost o luptă pentru a mă menține printre cei mai puțin „deștepți”.
Acasă deseori erau certuri, cu trei copii era greu, iar fratele meu cu siguranță suferea și el de un tip sever de ADHD, la școală anual era în pericol să rămână repetent, nu putea mai mult, nu putea sta locului decât câteva secunde, era umilit mereu de profesori, colegi și deseori de tata, care avea așteptări de la singurul lui băiat. Din păcate, nici tata nu știa că există ADHD prin anii ’80, așadar își vărsa nervii și neputința jignindu-l, iar fratele meu strângea în el o uriașă frustrare care se manifesta agresiv verbal și uneori și fizic. Mama încuviința mai mereu ceea ce tata decidea, pentru că tata avea o personalitate dominantă și manipulatoare, iar mama era o femeie ușor de manipulat.
Am terminat liceul cu chiu și vai, cu media la bac puțin peste 7 și fără vreo o idee proprie despre ce voi face mai departe. Pe la 18 ani l-am întâlnit pe el, iar la 19 ani m-am măritat, fericită că am scăpat de școală, de critici, fericită că cineva mă iubește așa cum sunt.
Pe la 21 de ani m-am angajat, după lungi căutări, ca lucrător comercial, un job fără prea multe responsabilități pentru că știam că nu mă ridic la nivelul celor cerute de nici un angajator. După 4 ani am rămas însărcinată, simțeam că în sfârșit am reușit și eu să fac ceva bine, eram împliniți, fericiți, deși nu puteam să scap nicicum de sentimentul de inferioritate. Soțul meu era mult mai bun în aproape orice, se integra ușor în orice grup, își făcea ușor prieteni, se adapta oricărui mediu, era sociabil, ambițios, motivat iar eu nu bifam nici una din cele enumerate anterior.
La vârsta de aproape 7 ani, fetița noastră mea a fost diagnosticată cu nefroblastom (cancer renal) și descoperisem asta în urmă unor banale dureri de burtă unde s-a făcut și o ecografie.
Am primit diagnosticul sec cu o naturalețe șocantă care te lasă mut și că lovit de trăsnet în moalele capului. Orice părinte care a trecut prin așa ceva știe că nu se poate exprima ceea ce simți în acele momente: șoc, groază, neputință, frustrare, umilință pentru că ți se spune diagnosticul și ești lăsat să te descurci cu sutele de gânduri negre, ești lăsat acolo cu sufletul rupt în mii de bucățele, iar tu trebuie să fii tare pentru copilul tău. Fetița mea a suferit mult pentru că în spitalele noastre confortul micilor pacienți nu este o prioritate și poate și datorită faptului că mereu personalul medical nu era îndeajuns.
Îi era o frică imensă de ace, branule, pentru că era înțepată de multe ori pentru a-i prinde o venă. Sufeream alături de ea, plângeam cu ea și mi se rupea sufletul când o vedeam cum mă ținea strâns de mâna și-mi spunea: ‘Mami, așa-i c-o să-mi găsească vena de data asta?”
Mă rugăm încontinuu bunului Dumnezeu s-o vindece, să nu mai văd suferința din ochișorii ei albaștri care își pierduseră strălucirea și erau din ce în ce mai încercănați, părul ei lung și blond de zână nu mai era, iar ea era atât de slăbuță că mă temeam pentru viața ei. Șase luni a făcut chimioterapie, iar rinichiul stâng i-a fost extirpat.
Au trecut zece ani de atunci, dar sechelele se mai simt și azi. Groaza de spitale și analize e atât de prezentă încât și azi mă mai strânge de mână când i se ia sânge pentru simple investigații.
Și fiica mea are ADHD, dar hiperactivitatea nu mai e atât de prezentă. Bineînțeles că sistemul educațional a lovit din plin chiar și după mai bine de 30 de ani de așa zisă libertate.
La vârstă de 10 ani fetiță mea a avut un atac de panică la școală, învățătoarea nu a știut ce are și mi-a zis că a vrut doar să fie în centrul atenției. Fetița spunea că nu mai vrea la școală pentru că învățătoarea o sperie teribil. Am aflat de la câțiva colegi că învățătoarea o denigra cât ea era de față, dar și în lipsa ei, în față clasei și, neștiind să gestionez situația lucrurile au degenerat.
Fetița mea a fugit de la școală, am mutat-o de acolo imediat.
La cealaltă școală din nou avea atacuri de panică, iar eu nu am mai putut să plec de lângă ea pentru că se speria enorm și am rămas cu ea la ore pe holurile școlii timp de șase luni în fiecare zi până când a absolvit cls a IV-a.
În toți acești ani plini de încercări eu am rămas acolo, am stagnat, am procrastinat groaznic, mi-am pierdut orice speranță, mi-am pierdut stima de sine, mi-am pierdut identitatea, oricum la aceste aspecte se „lucra” de când eram mică, s-a săpat la fundație până când n-a mai rămas nimic.
Eram spectatorul vieții mele.
Știam că nimeni nu va angaja pe cineva care nu prinde din prima, pe cineva căreia trebuie să i se explice de zeci de ori, pe cineva care nu e suficient de deștept, eram conștientă de acest lucru și renunțasem. Am făcut un postliceal de asistent medical, pentru că era bugetat, iar noi cum nu stăteam bine cu finanțele. am zis de ce nu.
Nu era de mine, din nou mă simțeam ca „ultimul prost din curtea școlii”, dar îmi și aducea aminte de o perioada groaznică din viața mea. Bineînțeles, nu am profesat. Anul acesta mi-am refăcut atestarea după 6 ani de inactivitate în domeniu.
Dar cum viața nu a fost suficient de grea, mi-a mai dat o lovitură, una personală și aproape letală.
Anul trecut prin decembrie am aflat că soțul meu mă înșela. Cum am aflat? Fiica mea, care acum are 17 ani, e as în tehnologie. Ea bănuia că ceva nu e ok cu tatăl ei așa că a intrat în telefonul lui și a descoperit mesajele lui cu cealaltă. Eu bineînțeles că nu bănuiam nimic. Eram împreună de 24 de ani, cu bune și rele. Eu refuzam să cred, îmi ziceam că e doar un flirt inocent, că poate doar ni se pare nouă. Dar flirtul s-a transformat în ceva mult mai mult, soțul meu voia să-și valideze statutul de „cuceritor”, a văzut că se poate, a văzut că sunt femei dispuse și disponibile în a cuceri un bărbat însurat cu familie.
A fost o lovitură sub centură, pentru că m-a trădat mișelește, pe la spate, neasumându-și fapta și nici consecințele, spunând că oricum relația nu mergea iar noi ne îndreptăm spre un divorț. Eram de acord dacă divorța prima dată apoi să-și trăiască adolescența mânată de hormoni și egoism. Da, relația noastră după 24 de ani nu mai era lapte și miere, ne distantasem, eram rutinati, poate plictisiți, dar nicidecum nu mă gândeam la o aventură soldată cu un divorț.
A durut crunt și încă doare pentru că trădarea doare fizic și psihic, am crezut că de data asta nu mă voi mai putea ridica, am simțit într-o zi că eram pe punctul de a face un infarct și-mi voi lasă singură fetița, care mă iubește necondiționat .
Și pentru că familia te dezamăgește, pentru că partenerul te dezamăgește, pentru că sistemul medical te dezamăgește profund, pentru că sistemul educațional te dezamăgește sistemic timp de cel puțin 18 ani toate acestea te invalidează ca om. Îți arată în oglindă rezultatul atâtor dezamăgiri, atâtor lipsuri: de umanitate, de înțelegere, de iubire, de respect, iar atunci când ai ADHD e ca și cum ai fi aruncat în luptă cu mâinile goale.
Povestea mea de viață e un strigat de ajutor, pentru că nu știu încotro s-o apuc.
Vreau să mă ridic, dar nu pot singură. Eu cu fiica mea vrem să plecăm din țară peste vreo doi ani, când termină și ea liceul. Vrem să începem o nouă viață, dar nu știm cum, suntem singure și avem nevoie de oameni care să ne fie alături cu un sfat, cu un gând bun, cu informații despre locurile din lumea asta unde am putea să „evadăm”, unde am putea s-o luăm de la zero.
Mulțumesc!
Adriana, ai numele prietenei mele cele mai bune, care este, ca si tine, o LUPTATOARE si o PUTERNICA pana in panzele albe. Sa nu mai spui niciodata ca nu esti buna de nimic, ca nu poti ca nu … Esti o stanca, esti de titan, esti incredibila!
Majoritatea celor care am copilarit in perioada aia blestemata (si eu am 44 ani de ani), suferim de „ceva”. Pentru ca am fost abuzati de cei care ar fi trebuit sa ne indrume, am fost batjocoriti, am fost calcati in picioare. De unele cadre didactice, care nu ar fi fost bune nici sa raneasca la vaci, de unii parinti si ei trecuti prin traume, de colegi, de societate.
Nu esti cu nimic mai prejos. Faptul ca tu, aia „slaba” si „proasta”, asa cum te-au facut sa te simti toti nebunii astia care te-au pus la pamant, ai putut sa ii fii alaturi copilului tau ca o mama leoaica si sa ii salvezi viata (pentru ca TU ai facut-o), te face zeitate. Esti senzationala!
In ceea ce priveste emigrarea, gandeste-te unde mergeti. Se poate si cat e fata in liceu. Sunt sigura ca este cuminte si harnica. Nu ii trebuie mai mult. In vest exista un sistem exceptional de sprijin pentru copiii „altfel”, absolut toti gasesc intelegere si un loc in care sa infloreasca. Pentru ca acolo INFLORESC!
Vezi cu pustoaica ta ce v-ar place. Sunt sigura ca Ioana poate sa ne anunte unde v-ati dori sa porniti si am face cu totii eforturi sa ne informam si sa ajutam.
CURAJ, ca tu muti muntii 🙂
Draga dojo am plans atat de tare cand am citit mesajul tau.Am simtit ca sunt in sfarsit inteleasa,ca sunt mai mult decat am crezut, ca o persoana care nu ma cunoaste poate sa-mi vada sufletul.Iti multumesc din tot sufletul meu asta facut bucatele pentru tot ceea ce ai spus!
In legatura cu emigrarea ,da fiica mea de abia asteapta sa plecam,e total dezamagita de sist.romanesc educational,e foarte cuminte,nu fumeaza,nu bea ,nu chiuleste ,se zbate sa ia note mari dar cu mult prea mult efort care e facut praf de profesori in cateva secunde cu concluzia:”puteai mai mult”,simte ca nu e inteleasa iar prieteni nu pot sa zic ca are pt.ca ea nu e cool,nu e ca ei …dar daca ai vedea ce ”misto ”stie sa se imbrace ,are un simt estetic foarte dezvoltat.
Nu stiu mai exact la care tara de emigrat te referi,poate la USA,Canada? E cam imposibil de emigrat acolo fara viza iar ca sa-ti faci e extrem de costisitor.
Dojo mi-ar place tare mult daca mi-ai putea lasa o adresa de email,whatsapp,bineinteles daca doresti,poate ai mai multe sfaturi,idei pt.noi,poate cunosti pe cineva care a emigrat in vest sau altundeva .
Te imbratisez cu acelasi drag cu care mi-ai scris!
Foarte bine spuneți. Noi cei cei de 40 și ceva de ani, născuți în 75-80 suntem multi cu traume fie de acasă fie de la școală fie ambele. Eu, 41 mă simt parte a acestei generații. Va mulțumesc pentru acceptare.
Draga Adriana,
Iti doresc sa iti gasesti linistea si sa traiesti viata pe care o meriti si pe care ti-o doresti. Esti tanara si pare ca ai multe resurse pentru a o lua de la capat. Asistente medicale se cauta cam peste tot in Europa, alege o tara in care esti cat de cat confortabila cu limba. Nu va fi usor la inceput, dar nici imposibil. Iti scriu dintr-o pozitie similara, am fost unde esti tu acum multi ani. Iti doresc sa ai multa rabdare cu tine si sa iti setezi asteptari realiste.
Relatia buna cu fata ta este sursa ta de putere. Va doresc mult succes!
Iti multumesc! Da,am o relatie extraordinara cu fiica mea,intotdeauna ne-am avut una pe alta ,ne-am inteles de multe ori din priviri,am inteles-o si sprijinit-o neconditionat.Poti sa-mi spui te rog tu unde ai emigrat si cam care a fost parcursul?
Desi nu are legatura cu subiectul neaparat, eu vreau doar sa iti spun ca povestea ta legata de nefroblastom mi-a dat speranța. Copilul meu a inceput de curând chimioterapia pentru același diagnostic și cand aud de alți copii vindecati, imi vine inima la loc. Iti mulțumesc!
Draga mea A sper ca sunteti ok!! Din pacate stiu prea bine ceea ce simti si sper doar sa fii acolo pentru copilasul tau,asta e tot ce conteaza si va conta,ca mama lui sa-l tina mereu de mana!Te rog ai grija de tine sa poti avea grija de copilul tau si sunt sigura ca ai auzit asta de zeci de ori in ultimul timp dar chiar trebuie sa fii tare! Daca doresti sa-mi lasi o adresa de email sa mai vorbim,sa-mi spui ca sunteti bine ,sa impartasesc cu tine din experienta noastra poate.
Va imbratisez si va transmit toata sanatatea din lume!
Am fost atentă la fiecare detaliu,consider că aș vorbi cu Adriana direct:dragă doamnă,cu riscul că o vei percepe greșit,du-te întâi la un psihiatru,ADHD nu mai e o boală de speriat ca în urmă cu 17-18 ani când am aflat eu de ea,fiindcă am un copil cu autism sever.Asta cu boală nediagnosticată oficial nu se aplică,din ochiul meu, la psihice,fiindcă îți faci rău ție și apoi celorlalți. Abia de acolo poți începe să faci ceva bun pentru tine,fiindcă un tratament bun te va ajuta să trăiești fără dezamăgirile pe care le ai acum.Plus de tratamentul copilului meu,în vara ce a trecut l-am dus și pe tata la același psihiatru cu copilul care acum are 20 de ani,iar tata ,la 70 ,avea tot aceleași dezamăgiri ,fiindcă ii murise mama în anul de dinainte. Deci,în opinia mea,ca am trecut des pe la psihiatru,zic să îl vizitezi cu încredere,cu trimitere de la medicul se familie,deci bani nu te costă decât dacă o fi vreo analiză nedecontată de stat.
Multumesc Monica! Imi dau seama ca-mi va fi foarte greu si de acum inainte daca nu rezolv partea cu ADHD ul oriunde m-as duce in lumea asta dar treaba sta cam asa din cate am citit pe aici pe la noi: intai mergi la psihiatru apoi la psiholog sau invers ,nu stiu exact ordinea,unde primesti o gramada de teste care costa f.mult plus trebuie sa faci terapie cognitiv comortamentala si cred ca abia dupa ce te-ai plimbat putin ti se da un diagnostic de ADHD si tratament corespunzator.
Multumesc Monica pentru sfaturi! Nu am perceput deloc gresit ceea ce ai scris.Asa este dar treaba la noi din cate m-am mai informat sta cam asa: intai mergi la psihiatru apoi la psiholog sau invers ,nu stiu exact ordinea pt.a primi o gramada de teste specifice pt.cei cu ADHD,te plimbi putin cand la unul cand la celalalt iar pe urma de la psihiatru primesti diagnosticul cu tratamentul corespunzator ADHD.In ceea ce priveste competenta sau gasirea unui medic competent psihiatru e cea mai grea,descurajanta daca nu imposibila parte a intregului proces.
Oriunde am pleca, nu putem fugi de noi. Mami, fetita ta are nevoie de tine mai mult ca niciodată. Mult succes în tot ceea ce va propuneți!
Multumesc din suflet Elena! Da,stiu,fetita mea are nevoie de mine mai mult ca niciodata si eu am nevoie de ea!
Multumesc Elena! Da,fetita mea are nevoie de mine mai mult ca niciodata si eu am nevoie de ea.
Adriana, mesajul tau este emotionant. Este scris atat de clar, articulat si analitic, incat cred ca ai un nivel intelectual bun. Aceasta trasatura, alaturi de solidaritatea si dragostea de neclintit pentru si din partea fiicei tale, sunt punctele forte de la care sa pornesti.
Plecarea in strainatate poate fi o solutie buna, intr-o tara mai civilizata ca a noastra veti gasi mult mai mult suport. Dar informati-va bine si, mai ales, invatati limba tarii. Diferentele culturale sunt mari si la tot pasul, chiar daca vorbesti limba poate fi greu. Sunt tari unde merge bine si engleza, dar cred ca nu ajunge intotdeauna. Poate organizatii, asociatii, ong-uri de profil va pot ajuta. Trebuie identificat ce iti place si poti, totusi, sa faci, va fi nevoie de un contract de munca pentru a-ti dobandi un statul social in alta tara. Nu curge nicaieri lapte si miere, se stie. Cand fiica va termina liceul (in Ro sau in alta parte), ar fi ideal sa fie indrumata catre o meserie care sa o atraga. Sunt multe locuri de munca, peste tot, stiu ca e un efort sporit pentru cineva afectat de aceasta conditie, dar si o motivatie puternica. Mult succes!
Multumesc Marilena! De asta am cerut ajutor,ca poate cineva care a trecut prin procesul emigrarii,cu gasit job,o scoala buna,tara in care a emigrat,poate orasul care are ceva de oferit,daca exista rasism,stigmatizare,care e costul traiului in afara mai ales in aceste vremuri(mancare,chirie,incalzire,curent,etc…)asta ma intereseaza pt.ca nu stiu incotro.
Draga Adriana,
Felul foarte competent in care scrii denota faptul ca nu esti nicidecum inferioara. Ai avut doar niste neajunsuri care, cu ajutor pot fi depasite. Ti-ai demonstrat deja ca ai puteri nebanuite , nu stii ce zace in tine pana cand nu esti fortat de imprejurari sa dai ce ai mai bun 😉
Iti scriu ca sa te incurajez, pentru ca stiu din experienta personala ca ceea ce pare un ghinion, o suferinta, este de fapt o provocare sa te autodepasesti. Daca ai primit-o inseamna ca poti, si nu trebuie sa poti singura, daca esti deschisa o sa vezi ca o sa apara intodeauna omul potrivit la momentul potrivit.
Si eu credca nu trebuie sa astepti sa termine copila scoala ca sa plecati, aveti mai muet de castigat daca plecati cat timp mai poate beneficia de un sistem scolar bun. Depinde si de competentele voastre la limbi straine si ce limba sunteti dispuse sa aprofundati mai repede. Eu va scriu din Luxemburg, unde exista 3 limbi oficiale (franceza, germana si luxemburgheza), dar si engleza este limba vorbita curent pentru ca jumatate din populatie este de o internationalitate efervescenta. Prin urmare exista multe optiuni si pentru scoli: inafara de cele de stat unde se preda progresiv in germana si pe urma in franceza si se invata si engleza, exista scoli internationale cu predare sau in engleza sau in limba materna, in functie de disponibilitati (daca nu ma insel exista si limba romana).
Cauta pe Facebook grupul Romani in Luxemburg – grup pentru impartasit experiente si idei. Ti seva raspunde la toate intrebarile.
Curaj! Exista luminita la captal tunelului!
Multumesc tare mult Monica R. Da,asta caut,ajutor pt.ca stiu ca nu pot de una singura.Viata mi-a tot aratat ca dau gres sau ca pur si simplu ceea ce pare simpu pt.altii pt.mine nu e, e ca si cum ai alerga prin noroi,lupti prea tare,iti folosesti toate resursele ca sa fii”normal”. Pe facebook nu stiu cat suport sincer as primi,unii romani profita mereu dar ma voi informa muuult mai bine.
Inca o data multumesc pt.incurajari!!
Eu nu vin cu ganduri bune, vin cu un sfat concret.
Nu cred ca plecarea in strainatate de va ajuta. Ba e posibil sa iti faca mai mult rau. Emigrarea inseamna un soc cultural, o noua limba, noi obiceiuri. Daca tu spui ca ti-e greu sa inveti, sa te concentrezi, cum ai sa te descurci cand nu stii pe nimeni si totul e strain in jur? Cand nu ai o meserie clara? Cand nu intelegi ce vorbesc oamenii in jur?
Da, in strainatate, ai un sistem de suport pt ADHD dar tu nu vei beneficia de el. Nu imediat. Vei munci pe branci, pe joburi prost platite, munca de jos pana te vei integra si va fi crunt.
Ce zic fetele mai sus e adevarat, esti un om puternic dar ai nevoie de ajutor. Cauta un psihiatru si incearca un tratament. Pastilele nu sunt o solutie magica dar ajuta enorm la concentrare si asa vei putea sa iti reconstruiesti viata mai usor.
Si daca banui ca fata sufera de ADHD du-o la dr imediat! E la varsta la care are nevoie sa invete, sa se concentreze la scoala ca sa nu-si rateze viitorul.
Multumesc M pt.parerea ta sincera! Intr-adevar voi cauta un tratament la un psihiatru dar din cate stiu eu nu se opreste totul aici,e nevoie si de un psiholog pt.terapie cognitiv comportamentala,apoi mers din nou la psihiatru deci e un proces lung si probabil nu gratuit pt.ca un psiholog bun si competent gratuit in zona de vest de unde sunt eu nu prea exista.Pe fiica mea am dus-o cand a avut primul atatc de panica ,a fost gratuit si pot sa spun ca nu a ajutat-o terapia, ea singura a depasit si a reusit sa gestioneze atacurile de panica dar asta doar dupa cele 6 luni cat am stat cu ea la scoala.Traumatizant!!
Si inca ceva…nimic din ce ti s-a intamplat rau in viata nu e vina ta. Te-ai nascut cu o dizabilitate mentala care trebuie tratata.
La fel cum unii copii se nasc cu diabet si trebuie tratati cu insulina la fel creierul tau are nevoie de un ajutor sa functioneze corect. Nu e asa de simplu dar solutii sunt si trebuie sa apelezi la doctori.
Din pacate boala ta nu e acceptata in societatea in care traim si oamenii nu inteleg prin ce treci. Asta e peste tot nu doar in Romania. In strainatate copii cu ADHD primesc mai mult ajutor e drept, se vorbeste mai mult in media dar cam atat. Adultii au o viata la fel de grea, nu iti fa iluzii.
Buna Adriana, îți doresc putere să treci cu bine peste toate, si nu uita sa te rogi in fiecare zi la Dumnezeu și Maica Domnului! Fiica ta este cel mai frumos lucru din viața ta, sa fii convinsa de asta.
Multumesc Elenap! Fiica mea este cel mai nepretuit dar pe care puteam sa-l primesc de la D-zeu!
E foarte bine ca fata va fi in curând majora, astfel ca puteți pleca fără acordul tatălui. Singura mea experiența e cu Germania, unde locuiesc de câțiva ani. Am călătorit mult dar doar aici am locuit.
Avantaje:
– sistem medical de top (nu exista comparație cu Romania), – multă liniște, oameni rezervati si civilizati,
– reguli clare pentru absolut orice,
– scoli si universități bune, fiica are o șansa la o cariera si la un job bine plătit daca învață limba si se tine de școala,
– se găsesc joburi fără mari cerințe (pentru mama) din plin – inclusiv care nu necesita cunoașterea limbii si plătite nu f mult, dar cat sa poți supraviețui decent.
Dezavantaje:
– costurile de zi cu zi au crescut si aici, astfel ca va trebui sa munciți amândouă si va veți permite un apartament cu chirie, o masina in leasing/ rate, dar trebuie sa va gestionați banii foarte bine, serviciile sunt scumpe. Veterinarul, salonul de cosmetica sunt considerate servicii de lux, costa mult fata de Romania. Masina e bine sa o ai, mai ales dacă locuiești intr-un orășel mic. Dacă locuiești intr-un oraș mare, se poate si fără.
– limba este foarte grea, fata se poate apuca de școala de limba si tot ii va lua minim 3 ani pentru a vorbi fluent. Te poți descurca si in engleză dar e greu. Eu de exemplu nu vorbesc, pentru simplul motiv ca lucrând full time ca inginer nu am avut timp si energie si pentru asta. Si nici nu a fost o prioritate in cazul meu. Dar daca rămân aici pe termen lung, voi fi nevoita sa învăț limba.
– viața socială nu prea exista. Este greu sa îți faci prieteni fără sa ai preocupări, hobby uri comune. Comunitatea de romani din păcate este degeaba, nu sunt de încredere, nu se ajuta si nici socializarea cu ei nu este o placere. Stai departe de grupurile de romani, daca ai nevoie de ajutor apelezi la autorități. Asta poate fi si un avantaj, de exemplu eu de cand sunt aici nu am avut nevoie de ajutorul nimănui, nu fac parte din grupuri si nu depind de nimeni. Si este minunat! Totul e sa muncești, sa ai un venit si viața e relativ ușoară.
– Primești foarte multe hârtii, documente. Tratează totul cu seriozitate, tradu, vezi ce ti se cere si raspunde. Tine evidenta la tot ce ai si fii foarte organizata.
– la mutarea aici, ai nevoie de niște bani, ti se cer garanții, poate nu veti găsi de lucru din prima. Un 6000 mii euro ar trebui sa aveți la voi.
– pentru a avea o locuința, acte de rezidenta, mai întâi ai nevoie de un job. Eu sugerez ca fata sa aplice la joburi online după ce termina liceul. Apoi veniți amândouă si ulterior isi găsește de lucru si mama.
Cam asta am in minte acum, nu știu daca este țara potrivită pentru tine. Poate UK sau Olanda sa fie mai ok, nu știu…
Îți doresc mult succes si o viata fericita! Cu un plan bine făcut, cu niște bănuți puși deoparte totul este posibil! Bine ca va aveți una pe alta! Te imbratisez cu drag!
Un raspuns excelent si complet!
Din punctul meu de vedere ce ai listat tu mai sus e un cosmar pentru cineva cu ADHD, e exact genul de stress care declanseaza anxietatea si procrastinarea. Nu sunt experta dar m-am banuit pe mine si am citit enorm pe tema asta, am cautat sa ma informez. Chiar si articolul de aici de blog mentioneaza asta.
Parerea mea personala, din experienta mea, e ca viata in zona Europei de Nord pt cineva cu ADHD e un cosmar. Reguli peste reguli, totul planificat la minut si cu mult timp inainte, bastinasii sunt oameni organizati, rigurosi, le e greu sa tolereze o „minte imprastiata” ( Gabor Mate).
Poate in tarile latine sa fie mai usor ca nici ei nu prea se integreaza usor pe aici.
Bugetul e exact si daca Adriana nu are bani sa mearga la psihiatru in Romania, e exclus sa aiba 6-10 mii de euro in buzunar. Nu exista nici un ONG sau organizatie care sa te ajute sa emigrezi fara bani.
Anna iti foaaarte multumesc pt.timpul pe care mi l-ai acordat ,un mesaj foarte amanuntit ,exact ceea ce voiam sa aflu,cum e viata unui roman in strainatate.Bineinteles Anna tu esti inginer si presupun castigi mult mai mult decata as castiga eu iar in ceea ce priveste ADHD ul solutia cea mai realista e sa caut tratament la un psihiatru pt a putea face fata unei emigrari din toate punctele de vedere.
Te imbratisez si eu cu acelasi drag!
Multumim pentru dechidere si curaj. Clar vrei sa devi o versiune si mai buna a ta, sa te iubesti si sa te accepti asa cum esti, sa te valorizezi.Iti recomand cartea „Cum sa-ti reinventezi viata” E Young. Psihiatru si terapie cred ca ar ajuta enorm si pt tine si pt fiica ta in gasirea tiparelor si a caii voastre. Va pup si va imbratisez, Elena.
Multumim Elena! Da si eu cred ca terapie si psihiatru e cea mai buna solutie si pt.moment si pt viitor pt daca eu nu sunt ok nici nu voi putea lua cele mai bune decizii.Te imbratisam si noi cu drag Elena!!
Imi dau seama ca am scris cele de sus fără sa țin cont de adhd. Nu plecați pana nu va informați extrem de bine, viața in afara înseamnă multă munca, organizare, șoc cultural, toate astea neavând niciun sistem de suport. Nu știu dacă asta e soluția, cum zice si altcineva mai sus. Poate mutarea intr-un alt oraș in Romania sa fie mai potrivită? Pe de alta parte, suntem milioane plecați si cu siguranta printre noi sunt si alți oameni cu adhd. Deci nu te descuraja.
Adriana, iti scriu ca cineva care a avut de suferit similar de mult. Am avut o familie care m-a lovit de multe ori fizic si psihic. Nu am studiat ce am vrut dupa liceu pentru ca familia mea m-a amenintat ca ma arunca in strada daca nu fac cum vor ei. Eu ma simteam groaznic. Atat de rau cum imi era fiecare an supravietuit mi se parea o surpriza constanta. Si tine cont ca mama mea era asistenta medicala si fratele meu student la medicina. Acum fratele meu e dr psihiatru dar tot nu pot spune ca ma sustine asa cum as avea nevoie.
Eu as putea spune ca am avut un ghinion mai mare ca tine. M-am casatorit cu un alcoolic pentru ca nu vedeam o alta iesire din situatia in care ma gaseam. Eu am vrut sa ies dintr-un cerc vicios cu depresie si internare in spital pentru ganduri suicidare. Psihiatrii mi-au dat diagnosticul de sindrom schizoafectiv. Dar din experienta mea nu toti psihiatrii au fost de acord ca e diagnosticul potrivit si apoi poti sa ai trasaturi dkn mai mukte diagnostice. In opinia mea nimeni nu ar fi putut scapa sanatos mintal din familia mea. Si apoi ajunsa in alta familie disfuncționala.
Tu ai avut probleme cu fetița cu cancerul. Eu am avut probleme imense cu a deveni mama la modul psihologic. Relația dezastruoasa cu mama mea a facut sa fiu panicata primii patru ani de viață ai fetei mele. Am trait in al doilea iad al vieții mele. Primul fusese cand in liceu am alunecat într-un conflict psihologic intern care m-a facut să ma simt ca ard intern timp de 7 ani încontinuu. De aceea nu am putut să mă opun familiei originare în privința educației universitare.
Soțul alcoolic la care am evadat si cu care am facut un copil e suedez. Aici orimul psihiatru la care am apelat a fost din păcate tot roman si mi-a aplicat aceeasi viziune de lemn pe care am întâlnit-o in Romania. Multe lucruri ar fi fost altfel daca as fi avut de la inceput acces la un psihiatru suedez, așa cum am avut un timp scurt, dupa nașterea fetitei. Din pacate multi doctori care practica in Suedia vin din alte țări care nu au aceleași standarde ridicate la universitate. Imi pare rau dar in multe țări doctorii nu sunt pregătiți cum trebuie și Suedia importa multi din aceștia.
Ce pot sa îți povestesc despre Suedia este ca ai avea o slujba asigurata, aici asistentele medicale sunt la mare cautare. Dar pentru ca spui ca nu te simti sigura pe meserie eu as incerca sa lucrez ca infirmiera intai. Oricum aici infirmierele fac unele proceduri medicale pe care in Romania doar asistentele le fac. Limba e f greu de învățat, e un chin constant primii 5 ani. Suedezii au devenit mult mai precauți cu emigranții dupa problemele majore pe care emigranții in majoritate musulmani le-au cauzat. De aceea e f probabil sa te întâlnești cu rasism, chiar daca in marea lor majoritate suedezii nu sunt rasisti. Dar cei care sunt sunt f vocali.
Eu sincera sa fiu as incerca întâi sa fac ceva in România. Aici in vest vei întâlni alte provocări de care nici măcar nu ai idee. De exemplu in Suedia daca nu ești de acord cu propaganda LGBT poți fi ostracizat ani întregi. Eu nu am această problemă dar am văzut cum politic se încearcă eliminarea tuturor preoților din biserica națională suedeza care nu vor sa oficieze nunti LGBT. Daca fetita ta se trezește ca vrea sa fie baiat tu ai fi obligată sa mergi pe ideea ei, chiar dacă din ce in ce mai mult medicii din Suedia au început să fie împotriva terapiilor de schimbare de sex. Însă socialul de aici tot iti poate lua copilul daca considera ca tu nu îl susții în efortul de a-și schimba sexul. Probabil te gândești ca sunt într-adevăr nebuna cand iti povestesc lucruri de genul acesta, dar e mai important decat îți poți da seama. Aici e un fel de dictatura a opiniei. Daca nu ești de acord cu anumite idei poți sa iti pierzi si locul de munca. De exemplu o asistenta pediatra a refuzat sa faca avorturi si a cerut ca in locul acestei proceduri medicale sa se ocupe cu altele. A fost concediata. Ea e creștină și de aceea nu a vrut sa fie parte in avorturi. In Norvegia e posibil sa refuzi sa faci avorturi daca invoci motive religioase. Dar nu mai e asa in Suedia. Poate acestea ti se par lucruri sf, care pe tine nu te interesează. Crede-ma ca e mai important decat poti înțelege. In Romania ai putea lucra ca infirmiera la azile de bătrâni de ex. E o munca grea dar nobilă.
Poate vrei să pleci ca să uiți de traumele pe care le-ai supraviețuit. Una dintre traume as vrea să îți recomand să te împaci cu ea și să o lași în trecut. Faptul ca ai avut o dragoste împărtășită pentru câțiva ani crede-ma ca sunt mulți mulți oameni care niciodată nu au avut o dragoste împărtășita. Eu de ex nu am avut asa ceva. Faptul ca dragostea la un moment dat se răcește e ceva din păcate foarte obișnuit. Aici in Suedia mai toti sunt divorțați. Noi în România încă avem imagini idealizate despre căsnicie care ar trebui să țină toată viața. As mai avea multe de spus. Daca vrei pot sa las adresa mea de email la printesa urbana. Raspund cu drag întrebărilor. Dar sfatul meu este să încerci să te pui pe picioare in România înainte sa emigrezi. Ti-as recomanda cald sa mergi la un psiholog intai. Șocul cultural e imens și cel puțin aici in Suedia cu greu îți faci prieteni daca nu sunt romani. Abia acum dupa 15 ani am o prietena suedeza de încredere. Iar prietenii români au idei învechite și e greu și cu biserica. Crede-ma ca daca nu esti bine cu tine s-ar putea sa fie ca si cum ai cadea din lac in puț. Mai ales ca ești un om sensibil dupa cum scrii.
Multumesc Silvia! Imi pare tare rau ca ai trecut prin experiente care te-au marcat profund dar din cate scrii ai trecut peste sau le-ai dat uitarii si ma bucur.Nu stiu cum ar fi in Suedia ,cand eram mica idealizam tarile nordice pt ca in primul rand imi place frigul si zapada apoi pt ca nordicii mi se par muuult maievoluati decat multe tari cu renume dar nu stiam eu despre cat de reci sunt,despre cat de grea e limba,diferente majore de cultura,etc..Ma voi informa muuuult mai bine inainte de a pleca.
Te imbratisez cu drag!!
Ti-as recomanda cel putin o carte care arata ca e posibil să mergi înainte chiar și in iad: Viktor Frankl- Omul in căutara sensului vieții. Viktor era doctor psihiatru și a fost deportat in lagarele de concentrare naziste, pentru ca era evreu. Nu numai că a supraviețuit dar a si invatat multe din aceasta experiență. Poți găsi sensul vieții acolo unde ești. In privința emigrării as vrea să adaug că cel puțin in Suedia oamenii sunt foarte răsfățați si copiii de aici nu mai vorbesc. Lumea nu știe ce înseamnă suferință. De abia acum dacă învață cu crizele acestea repetate.
Silvia, inteleg ca iti e greu si imi pare rau…dar generalizezi cand spui ca oamenii de acolo sunt toti rasfatati si ca toti copiii nu mai vorbesc.
Mie mi se pare normal sa nu mai ai loc de munca daca invoci motive religioase iar ceea ce spui despre comunitatea LGBT si cei care o sustin imi pare contrar religiei tale (iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti).
Eu cred ca e sanatos sa lasam pe fiecare sa isi faca propria parere despre cum este o anume natie dupa ce a trait ceva vreme intr-un anume loc.
Adriana,
Pentru sufletul tau mergi la un psiholog.
Alege o tara si invata limba.
Tradu la un notar toate actele. Fa-ti pasaport.
Cauta job inainte sa emigrezi. Fiecare regiune are un website oficial unde sunt postate anumite joburi.
Fiecare regiune are o scoala buna, poate nu in localitatea in care vei locui dar probabil aproape.
Da, este greu economic oriunde in lunea asta acum insa economiile tarilor din sudul Europei o duc mai greu ca cele din centru sau nord.
Eu nu as considera ADHD o piedica,nu te mai impotmoli in el, sigur vei gasi un job unde o sa infliresti cu el cu tot si care iti poste deveni chiar un avantaj.
Eu nu as emigra pana cand fiica mea nu as gradua din liceu pt ca e deja inceput. As incuraja-o sa invete limba tarii alese. Mergeti amandoua la acelasi curs de limba.
Eu nu as apela la romani…ma doare sa o zic…dar nu o fac si nici nu as mai face-o.
Acestea sunt doar gandurile mele…tu sa alegi cum e mai bine pt tine si fiica ta.
Da, poti, o sa fie bine. o sa fii bine.
Te imbratisez.
Multumesc frumos pt ganduri Rosu Aprins!! Sfaturi foarte utile,voi merge la psihiatru,psiholog pt ca trebuie sa fiu eu bine mai intai ca sa pot sa dau mai departe si in special fetitei mele dragi.Din pacate am auzit de la tot mai multi oameni ca romanii nu te ajuta daca emigrezi,dimpotriva profita cat pot.Trist dar real!Si eu te imbratisez!!
Rosu Aprins
E foarte greu de inteles pozitia mea dar o sa incerc.
Eu nu sunt impotriva persoanelor din comunitatea LGBT. Dar sunt impotriva metodelor de a termina vietile celor care nu vor sa participe in celebrarea vietii lor ca LGBT. De exemplu nu mi se pare normal ca aici in Suedia incearca sa inlature toti preotii care nu vor sa oficieze casatoriile lor. Tu nu intelegi situatia si e greu de inteles pentru oricine. Sunt de acord ca persoanele cu alta orientare sexuala sa aiba recunoasterea tuturor bisericilor, dar nu cu pretul terminarii vietilor celor care cred in formularea biblica. Si comunismul ca idee pare super ok. Toata lumea sa aiba resursele necesare, egalitate samd. E aplicarea ideologiei cea care face diferenta. Tu poate nu esti la curent cu cancel Culture. Ti-as recomanda sa te informezi.
Nu mai sunt homofoba de cand am auzit homosexuali celibatari care chiar au incercat sa urmeze religia crestina ortodoxa. Mi s-a rupt inima cand am inteles ca intr-adevar ei nu pot fi cu persoane de sex opus. Cand interzici activitatea sexuala condamni un homosexual la singuratate. Pentru ca nici o relatie romantica fara sex nu rezista. Sunt de acord cu tine ca pozitia bisericilor, mai ales ortodoxe si catolice numai cu dragostea de aproapele nu se poate caracteriza in privinta atitudinii fata de LGBT. Dar ce se intampla in Vest este altceva.
Nu e de ajuns ca biserica suedeza a acceptat casatoriile lor. Nu e de ajuns ca exista preoti destui care sunt gata sa oficieze astfel de casatorii. Activistii LGBT vor inlaturarea din biserica a tuturor care inca nu gandesc in acest fel.
Cum am spus eu am fost homofoba. Sper ca nu mai sunt. Dar vreau sa explic de ce poate preotii care inca nu vor sa oficieze astfel de casatorii poate au un punct valabil.
De exemplu aici in Suedia multi barbati homosexuali isi comanda copii in alte tari, cu mame surogat. Dar in Suedia guvernul nu vrea sa legifereze surogatia. De doua ori s-a analizat un astfel de proiect de lege si de doua ori s-a ajuns la cocluzia ca surogatia va duce la exploatarea femeilor surogat si da un start in viata inferior copiilor creati in acest fel.
Casatoria a fost instituita pentru a deveni parinti. Casatoria nu inseamna numai loialitate sexuala. In primul rand aceasta institutie este pentru a creste copii. Daca si guvernul suedez care este ateist a ajuns la concluzia ca a aduce pe lume copii care probabil niciodata nu isi vor cunoaste mama genetica, poate nici mama surogat, nu e un start echitabil pentru nici un copil. Acesti copii vor fi avut o mama care a fost platita pentru a purta aceasta sarcina. Exista si surogatie voluntara, dar majoritatea este platita. Femeile care fac asta sunt de multe ori exploatate. Daca nu stii despre asta iti sugerez sa te informezi. Cu femei surogat care au nascut copii cu sindromul Down pe care parintii genetici nu au vrut sa ii mai parinteasca. E un subiect trist.
Eu sunt pentru ca persoanele care nu sunt binare sa aiba acces la toate bisericile si sa fie tratate la fel ca persoanele heterosexuale. Chiar sunt pentru ca sa existe un serviciu religios care sa binecuvanteze uniunea lor. Dar cred ca ar trebui sa aiba alta denumire decat casatorie si sa fie clar ca biserica nu incurajeaza in acest fel a crea copii care sa fie o incununare a acestei uniuni prin exploatarea femeilor si a da un start inferior copiilor.
De aceea eu ii inteleg pe preotii care nu vor sa oficieze si de aceea nu mi se pare normal sa le distrugi acestora modul de trai. Pana la urma sincera sa fiu nu ma deranjeaza super ca homosexualii pot sa se casatoreasca la modul traditional. Da, poate nu e ideal cu copiii care rezulta, dar pana la urma se poate si mai rau, cu parinti heterosexuali abuzatori. Dar nici o ideologie care se impune cu forta nu e ok.
In prinvinta schimbarii de sex tot mai multi medici din Suedia se opun pentru ca s-a constat ca aceste operatii pun in pericol sanatatea pacientilor. De ex un copil care a inceput tratamentul cu hormoni la varsta timpurie a fost lasat cu un schelet in pioneze. Multe alte efecte secundare despre care nici macar nu a fost informat de medicii care l-au tratat. Din ce in ce mai mult e evident ca aceste terapii nu se bazeaza pe stiinta ci pe o ideologie. In loc de initierea schimbarii de sex tot mai multi psihiatri recomanda tratament cu KBT pentru ca multi dintre pacienti nu sunt de fapt transexuali convinsi. Dar propaganda aceasta ca terapia de schimbare de sex e atat de benefica ii deruteaza pe multi copii care cred ca asta e solutia pentru problemele lor sufletesti. Multi astfel de pacienti au mai multe diagnostice. Partea cea mai perversa este ca nu te poti razgandi daca ai facut operatia. Sunt multi care se razgandesc desi sunt ignorati de media. Aceste persoane sunt hartuite de multi activisti LGBT pentru ca le strica imaginea. Nu toti activistii fac asta dar multi.
Exista multi oameni frumosi in comunitatea aceasta. Dar din pacate cei care fac activism de obicei nu se opresc la mijloace pacifiste sau pozitive. De aceea exista rezistenta chiar si in tarile vestice in care orientarea sexuala nu mai e de mult o problema acuta.
Sper ca am raspuns in parte criticilor tale. Prietenul cel mai bu al sotului meu e homosexual si un om de milioane. Dar el nu e activist si nu e de acord cu multe din metodele activistilor. Iar ce e bun ca idee poate fi aplicat cu mijloace violente si atunci se pierde toata valoarea ideii.
Buna Adriana,
Eu locuiesc tot in Suedia de 5 ani.
Si sistemul medical e destul de precar, daca ai povesti cuiva in Romania, ar avea impresia ca nu e posibil pt ca acolo exista cumva o imagine ca in vest e mai mare dezvoltarea etc. Nu exista medici, esti tratat la telefon si dc nu considera ca esti f grav nici nu iti dau nimic. Analize nu se fac- costa bani. Si nu exista sistem privat.
Cam acelasi lucru il pot spune despre scoli si gradinite- nu au personal si asta are multe consecinte.
Realitatea e ca si aici sunt f multe probleme ale societarii de care nici nu poti banui inainte de a te muta aici.
Eu cred ca indiferent de decizia de a te muta sau nu, acum sau mai tarziu, tu trebuie sa ajungi sa fii bine cu tine. Trebuie sa plece din interior.
Trebuie sa incepi sa te iubesti, accepti si apreciezi pe tine insati cu bune si rele.
Iar acest proces de iubire si acceptare de sine iti va da o liniste si o tihna a sufletului, ba chiar si incredere ca poti face multe lucruri. Iti va reduce anxietatea si vei reusi cu pasi mici.
Eu cred ca si persoanele care au scris mai sus ca esti un om foarte frumos si cu un nivel intelectual f bun dupa cum scrii dar mai ales dupa ce reflectii personale ai.
Acum, dupa inselarea sotului probabil ca si stima este inca o data afectata. Si totusi oricat de capabil social a fost el, ar tb sa te uiti la caracterul unui om. Tu ai luptat ca o leoaica pt fata ta si asta spune multe despre tine.
Eu cred ca e f importat sa iti faci acest proces de a fi bine cu tine- ai nevoie si tu si fata ta de asta. Iar drumul ti se va arata.
Aici e nev de infirmiere, asistente. E de preferat sa incerci sa practici putin in tara sa poti veni cu experienta si iti poti gasi job fara probleme.
Dar dupa cum ziceam, mutarea presupune un efort ff mare si e bine sa fii intr o pozitie de ok cu tine inainte de a face un pas care va pune si mai multa presiune pe tine.
Iti las adresa mea de mail- vali0510@yahoo.com
Multa incredere in tine, suflet bun! Si incredere in Dumnezeu!
Valentina iti multumesc pt parerea ta sincera si pt gandurile bune! Am putin sau mai mult de lucru cu mine insami ,va fi probabil un drum lung si sper doar sa fiu muuult mai puternica decat sunt in clipa de fata. Te imbratisez cu drag!!
Adriana, te admir foarte mult! Sunt Orsi, am 30 de ani si m-am nascut si eu tot cu ADHD,pe langa asta anul acesta am fost diagnosticata cu depresie. Traiesc in Germania si aici mi-am gasit medici care ma ajuta enorm. In continuare nu ma pot focusa foarte bine, sufar si de anxietate, dar functionez, lucrez si am un blog. Ca sa fiu sincera, chiar ma simt bine, am un soi de liniste in mine. Ma simt respectata si bagata in seama cum trebuie, ADHD si depresie in stanga sau in dreapta. Uite, prima chestie pe care ti-o recomand si tie, si fetei tale este sa cititi cartile lui Gabor Mate legat de AHDH, pentru ca el m-a ajutat si pe mine sa inteleg ca nu e chestiune de viata si de moarte. Exista diferite solutii. Dupa aceea, strainatatea ca si destinatie…cum stati cu limbile straine? Uite, eu stau in Germania langa granita cu Franta si Elvetia. Daca invatati engleza sau franceza (germana e hardcore ?) v-ati descurca in zona asta de minune. Sunt si multi romani aici, v-ati gasi locul. E frumos aici, si aveti acces la tot ce e mai bun din cele trei tari. Ar fi o idee pentru voi?
Persoanele care i-au zis Adrianei ca nu e plecatul din RO o solutie ca nu are meserie si nu s-ar descurca ca nu ar intelege ce se zice in jurul ei – nu e lumea asa cum va imaginati voi. Numai romanul traieste cu limite in cap.
Draga mea Orsolya multumesc tare muult pt.apreciere,incurajare si vorbele frumoase!! Sunt sigura ca si eu pe langa ADHD am anxietate pana la cer si inapoi probabil si putina depresie. Cu limbile straine stam cam asa: eu cunosc lb.engleza nivel mediu spre avansat,lb.franceza am facut in scoala vreo 5-6 ani dar nu mai stiu aproape nimic pt ca nu am exersat,lb.maghiara inteleg f.mult dar nu ma pot exprima bine.Fiica mea stie destul de bine lb.engleza,a facut 4 ani lb.germana dar zice ca nu stie mare lucru ,am putea invata daca ar fi o propunere serioasa.Adica sa-mi dai mai multe detalii,poate ne-ai putea ajuta cu acte,cazare,loc de munca ,nu stiu dar daca e ok si pt tine lasa-mi un nr de tel sau o adresa unde putem vorbi mai mult.
Adresa mea de email: brianalex05@yahoo.com
Bună, Adriana! În primul rând vreau să te felicit pt curajul de a fi vulnerabilă, sinceră și a cere ajutorul. Am fost diagnosticată și eu de curând cu ADHD (lucru care m-a ajutat să mă înțeleg mai bine). Nu știu să te sfătuiesc în legătură cu emigrarea. Însă vreau să îți spun că deși pt noi vocea aia interioară critică pare că ne condamnă la o anxietate continua, dacă reușim să o ignorăm și să nu ne uităm prea departe la imaginea de ansamblu ci mai degrabă să ne conturăm obiective de realizat în prezent, vom vedea cum micile reușite se vor aduna și, ce e mai important, ne recăpătăm încrederea că putem să facem față! Ai trecut prin momente dificile, toată admirația pt puterea ta de a lupta pt fetița ta! Când apar momentele de îndoială, te ajută să privești în urmă și să îți amintești cât de greu a fost și cum tu ai reușit să faci față! Și asta îți va reduce la tăcere gândurile de autocritica.
Lăsând complet deoparte feedback-ul extern, caută în tine răspunsuri la întrebări precum: ce simt că pot face cu bucurie fără presiunea perfecționismului? Unde simt că aș putea fi de folos având calitățile pe care le am? (Pt că le ai, numai citind cuvintele tale regăsesc empatie, altruism, devotament, răbdare).
Poate par a fi doar vorbe de încurajare, în lipsa unor soluții practice. Însă, crede-mă, atunci când reușim să găsim calmul în interiorul nostru, putem să vedem cu alți ochi oportunități care altfel ne-ar da dosr stări de anxietate.
Te port în gând pe tine și pe fetița ta, am toată nădejdea că veți reuși împreună, cum ați demonstrat și până acum. Nu lăsa pe alții să te definească doar prin prisma a ceea ce se vede în exterior, tu ești cu mult mai mult decât ceea ce pari, ești un om minunat, pe care fetița ta îl admiră cu siguranță!
Îmbrățișări!
Ioana iti multumesc faorte frumos pt.gandurile tale minunate!! Ce simt ca as putea face fara presiunea perfectionismului? Imi place natura,iubesc animalele(avem un motanel),imi plac casele cu personalitate,cele care au o istorie,imi doresc enorm sa locuim la o casa pt.ca fiica mea pana la 17 ani a locuit la bloc si-mi tot spune cat de mult si-ar dori sa stam si noi intr-o casa,cu un semineu,cu gradina cu flori,cu animalute…poate am deviat putin dar ideea de libertate pt.mine asta e.
Te imbratisam cu drag!!
Buna, Adriana! Eu cred ca ai multe calitati dar stresul (cortizolul) si anxietatea traita de-a lungul anilor ti-au diminuat fortele. Cel mai important este ca ai spiritul tanar si dorinta de a face o schimbare majora in viata ta. Eu iti recomand o tara cu soare si mare, Spania de exemplu, orase precum Barcelona, Valencia, Tenerife, aflate la malul marii. Clima aceasta, sansa de a sta la plaja 9 luni pe an si mai ales inotul zilnic in mare (sau ocean) ajuta la ADHD. Spaniola se invata relativ usor iar oamenii din aceste orase sunt mai relaxati, fericiti si primitori, de obicei. Fiind orase turistice sunt multe joburi precum camarera, potrivite cu ADHD-ul, pt ca toata ziua faci miscare, doar trebuie sa stii si un pic de engleza. In Barcelona sunt scumpe chiriile, dar si joburi mai multe, totul vine cu plusuri si minusuri. Desi primul an o sa fie mai greu, dupa aceea sunt convins ca o sa va descurcati si o sa va construiti un viitor mai frumos, amundoua. Buena suerte!
Multumesc frumos Marius SB! Sa stii ca si noi ne-am gandit la Spania,Italia dar noi cu verile acelea extrem de toride nu ne prea impacam plus ca nu stiu cat de stabila economic e Spania ,sunt multi romani acolo care nu au tocmai intentii bune iar asta ma face sa ma gandesc de cateva ori inainte.
Toate cele bune si tie!
Draga Adriana,
De ADHD ‘sufera’ mai toata populatia planetei, pentru ca nu e nici boala si nici ‘dizabilitate mentala’ (asa cum gresit indica cine mai sus) cu care te-ai nascut, ci e doar o manifestare a unei experiente stresante/traumatice din copilarie.
Terapia cognitiv comportamentala e asa, ca un pansament pe rana, pentru ca ‘trateaza’ doar simptomele, pe cand vindecarea emotionala e cea care poate, intr-adevar, sa rezolve ‘problema’ ADHD-ului de la radacina.
Evident, e de dorit sa lucrezi cu un terapeut specializat pe trauma, dar fiecare din noi avem puterea de a face multe pe cont propriu pentru a incepe aceasta vindecare.
Te rog sa il citesti pe Gabor Mate (el insusi diagnosticat cu ADHD), pentru ca abordeaza pe larg subiectul in cartea Scattered Minds: The Origins and Healing of Attention Deficit Disorder / Minti imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie ADHD.
Exista deja atat de multa cercetare pe subiectul asta incat e ridicol ca inca o mai numim ‘boala’ si ‘dizabilitate mentala’. Cat despre diagnosticele pe care toata lumea le cauta, exista tot mai multe dovezi (si consens in comunitatea academica) ca sunt pointless. Aici link catre un studiu recent: https://medicalxpress.com/news/2019-07-psychiatric-diagnosis-scientifically-meaningless.html?fbclid=IwAR07fYCVRQr01rjrQGn6_dfRCHtELXf2bBeWB-J02t2mXYQRBY5fSsK_8ss
Nu e nimic in neregula cu tine, nu esti defecta. Trebuie doar sa incepi sa intelegi ce ti s-a intamplat.
Multumesc M.! AHD ul e o tulburare,tulburare de deficit de atentie si hiperactivitate.Stiu ca nu sunt defecta dar nici ”in rand cu ceilalti” nu sunt.Nu m-ar deranja atat de tare sa nu fiu ca ceilalti daca societatea nu m-ar face sa simt din plin aceasta diferenta.
@Silvia,
Nu, nu este de ajuns, pentru cat de mult a fost si este opresata comunitatea LGBT.
Biserica in afara de rol social de intr-ajutorare, efectiv sa ajute in comunitate pe cei mai nevoiasi, nu ar trebui sa intervina in cine ce si cum daca vrea sa oficieze casatoriile si acolo, pentru ca inca o data facand asta, discrimineaza, „decide” si promoveaza ca heterosexualli sunt mai presus ca ceilalti, cand prin cartea ei de lege Biblia, seful vostru a zis „iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”.
Cand listezi „fapte”, te rog sa citezi: vino cu surse credibile/balansate (cine a zis, unde si cand s-a publicat asta), care spun ca mamele surogat sunt exploatate. Cu ce anume te deranjeza pe tine personal, iti afecteaza viata intr-un fel surogatul, sincer?
Am obosit sa aud ca unii activisti sunt „loud”, pai nu sunt destul de vocali, ca daca ar fi fost, nu ar mai fi nevoie in anul 2022 sa incerce sa schimbe atitudini de discriminare ridicole si pur rele. Va ascundeti in spatele unui dumnezeu imaginar, in loc sa va asumati responsabilitatea propriilor gandiri si comportamente.
Din pacate prin raspunsul tau…inca esti homofoba dar iti place sa crezi ca nu.
rosus aprins
nu vreau sa dezbat aici această problemă. Mie mi se pare de ajuns ca guvernul suedez de doua ori a anchetat subiectul și de doua ori a ajuns la aceeași concluzie. aici se „anchetează” înaintea sugerarii unei legi noi. E o anchetă in legea cuvântului care dureaza pe puțin un an, trecandu-se prin toata literatura științifică și cu consultări cu cercetatorii din domeniu. Aici majoritatea suedezilor sunt ateisti. Esti privit de sus daca recunoști că crezi In Dumnezeu. Fetița mea a fost ridiculizata la școală la ora de religie chiar de profesor. nu mai spun de colegi. Deci nu cred ca concluziile la care au ajuns cei care au anchetat proiectul de lege au fost influențați de religia „Dumnezeului inexistent” despre care vorbești.
Sentimentele mele față de LGBT nu au relevanță pentru acest thread. Poți să crezi ce vrei tu despre mine. E dreptul tău să tragi concluzii pripite bazate pe cateva texte.
Nu am de gand sa cercetez un subiect care îmi creează greață. In presa suedeza au fost mai multe articole despre situația precară a mamelor surogat. Am citit și articole cu persoane care vor sa facă asta voluntar pentru membrii familiei lor. Nu eu decid dar am încredere în anchete facute la modul riguros.
Pe pagina mea de fb de ex am avut in ultima vreme aproape in fiecare zi anunțuri de la firme din străinătate care aranjează surogatie. Nu vreti un copil? E oribil de inechitabil. Greutatea gravidității te leagă mult de copil. Fără greutatea asta inteleg pe parintii care se „răzgândesc” și își abandonează copiii obținuți prin surogatie.
Dumnezeu există și eu nu mă ascund după el. Dar multă lume care nu crede face totusi ceea ce Dumnezeu doreste, anume sa dea copiilor o viata echitabilă.
Catre Rosu aprins dar si celor care sunt curiosi despre ideoligia in Vest
Am scris deja o replica dar trebuie sa completez ca sa intelegeti ca ideologia in vest a devenit foarte pernicioasa.
Am atins deja subiectul metodelor coercitive prin care activistii din comunitatea LGBT incearca sa elimine toți preoții care nu vor sa oficieze casatoriile lor. Atentie, nu e vorba de persoane care se opun casatoriilor la modul de propaganda. Doar preoti care au ideea, învechita sau nu, a căsătoriei ca uniune între barbat si femeie. Si care recomanda cuplurile respective către preotii care sunt foarte bucuroși sa oficieze, și aceștia sunt în majoritate. Deci ce se încearcă este concedierea minorității preoților cu un punct de vedere mai tradițional. Ceea ce mie mi se pare inechitabil. Atâta timp cat există cine să oficieze nu înțeleg. E ca in comunism, nu ai voie nici măcar sa gândești altfel. Toți trebuie sa gandeasca la fel.
Ce legatura are asta cu problema Adrianei.
E important de stiut în ce puț aterizezi din lacul România.
E un război ideologic in vest care consta in tirania ideologiei progresive.
Nu e evident de ce ar fi rau ca ideile progresive sa fie adoptate de toți.
Problema cu ideologiile este ca deși in propaganda suna bine aplicarea se face cu metode inetice.
Un alt exemplu mai evident este cu egalitatea sexelor. In Suedia este un focus mare pe feminism si egalitatea aceasta. Am avut ministru special pentru aceasta in doua mandate parlamentare.
Ce poate fi rau cu egalitatea asta?
E ca in cartea lui Orwell Ferma animalelor. Totul e ok cand se vrea egalitatea, ce e rau este cand unii vor sa fie „mai egali” decat alții.
Nu e nevoie sa ma credeti pe cuvant. Puteti sa cautati in raportul Amnesty International in privinta discriminarii in functie de sex unde Suedia era pe locul 11 în ultimul raport, care nu e deloc un loc rau. Dar e interesant de ce nu este pe unul din locurile fruntașe? Motivația organizației este ca aici bărbații sunt in parte discriminați.
Acum adulții ca adulții. Mare lucru că niste bărbați sunt „puțin” discriminați. Nu e important. Problema este la copii. Mulți ani focusul școlilor de aici a fost pe ridicarea performanțelor fetițelor la școală. Ridicarea nivelului lor de siguranță etc. Problema care acum se constată este ca băieții au ramas mult în urmă dar nu e deloc important conform ultimului ministru care se ocupa cu promovarea egalității sexelor. Parafrazez un răspuns de-al ei: așa cum femeile si fetele au fost discriminate de secole poate e bine pentru băieți și bărbați sa experieze si ei inferioritate.
Mie mi se pare acest mod de a gandi asa de absurd si idiot, de parca e vina baieteilor de azi pentru inegalitatea bunicilor lor, care apropo, sunt la fel de legati genetic de ei ca si de fetele si femeile de azi. Un mod absurd de a gândi, a pedepsi generațiile masculine contemporane pentru trecut.
Nu vreau sa mai continui ca presupun ca e greu de înțeles pentru mulți cititori relevanța comentariului pentru cazul Adrianei. Eu vreau doar să arat ca viata culturala si socială de aici e f diferita si încurcată. Și de ex Socialul care e destul de faimos in Romania e o instituție deficitară și nu se conduce dupa cea mai recenta literatură științifică. De aceea, deși sistemul medical din Suedia deja a tras frana la terapiile de schimbare de sex, Socialul tot se conduce dupa practica de acum câțiva ani și încearcă să ia copiii părinților care se opun acestei terapii pe care copiii lor o doresc. Majoritatea clinicilor medicale care aplica aceste terapii au închis departamentele care se ocupau cu aceasta, mai sunt clinici in afară și cred una in Suedia.
Ultima informație care chiar cred că e relevantă pentru Adriana este ca aici pentru a avea acces la un psiholog trebuie să aștepți ani buni. Cozile in sistemul medical sunt imense. In România sunt mulți psihologi buni. Psihiatri buni nu prea am întâlnit dar psihologi da.
imi cer scuze Adrianei ca am vorbit puțin paralel de subiect dar cred ca aceste informații sunt bine de știut pentru multi care vor să emigreze și citesc aceste comentarii cu gândul la ei înșiși.
Ti-am cetit randurile de doua ori.
Foarte trist cum gandesti…insa oameni ca tine ma determina sa zic iar si iar: fii mai buna Romanie!…ca nu te costa nimic.
Silvia, sunt total in asentimentul tau 😉 Vestul (depinde de tara) e milt mai civilisât decat Romania, si lucrurile de baza functioneaza dar… ce nu intelege Rosu Aprins este ca ideologiile astea sunt noua religie :)) oricate argumente stiintifice le-ai aduce ca nu sunt fondate, ei le apara exact ca fundamentalistii religiosi pe care ii critica cu atata inversunare 🙂 iti cauta paiul din ochi dar nu vad barna din ochii lor 😉 Jos palaria ca nu te lasi si vociferezi 😉 eu nu am atata energie…
Buna ! Felicitari pentru curajul tau de a povesti niste lucruri atat de intime,sensibile despre tine!
Nu as putea sa te sfatuiesc in ce directie sa o apuci dar, daca cumva te hotarasti si emigrezi in Suedia grupul de mame de acolo iti poate fi de mare ajutor referitor la actele necesare, pasii necesari pentru inscrierea in sistem si multe altele.
Mult succes in a lua decizia cea mai buna pentru tine si fata ta! Multe imbratisari din Suedia!!
Multumesc Florentina Ion! Ramane sa ma interesez si sa studiez mult mai mult tara de emigrare pt ca s-au schimbat multe in tarile nordice din cate am citit,am vazut si aici niste opinii. Va imbratisam si noi!
@Adriana
Noi toti ne spunem parerile…fiecare trecute prin filtrul nostru personal.
Te rog…nu desconsidera vreo tara pt cum a fost descrisa aici. Nicaieri nu e perfect si da luatul de la zero este f greu insa fiecare avem drumul nostru care nu e identic cu al altcuiva…iti doresc sa iti iasa totul asa cum vrei, oriunde o sa te opresti…pt ca da, poti si meriti.
Multumesc din nou Rosu Aprins! Sa-mi dea D-zeu claritate,intelepciune si curaj sa pot sa iau decizia corecta!
Buna, Adriana! Eu sunt psiholog si am pus acest link pe grupul cu colegii mei mai experimentati si am primit un raspuns pozitiv din partea unei colege care este si psihoterapeut si psiholog clinician si care e dispusa sa te ajute cu terapie probono.
https://www.centrulphoenix.ro/echipa/
Teodora Dobrescu
Buna Iulia Miu! Iti multumesc frumos! Ramane s-o contactez intr-una din zile sa vad luminita de la captul tunelului.
Draga Adriana,
Si eu am un copil cu ADHD, la inceput de drum cu scoala si am speranta ca sistemul educational s-a mai schimbat putin si dascalii sunt si ei mai pregatiti pt copiii nostri minunati.
Imi pare rau ca viata ta a fost atat de zbuciumata insa cred cu tarie ca niciodata nu este prea tarziu pentru orice schimbari iti doresti.
Personal nu iti recomand SUA pt ca este un loc in care orice problema medicala poate sa te ruineze financiar, ei neavand sistem de sanatate de stat, ci doar asigurari private care sunt un cosmar de navigat. E tara in care oamenii implicati in accidente striga disperati in jur sa nu sune nimeni la ambulanta pt ca stiu ca ii va costa mii de dolari sa fie preluati de o ambulanta. Nu exista concediu de odihna reglementat federal, e totul la latitudinea angajatorilor. Si multe altele..
Iti doresc liniste si putere sa intelegi ca esti capabila si poti face ceea ce iti propui!
Multumesc Ada! Sper din tot sufletul sa nu treci cu copilul tau prin ce am trecut eu in sist.educational dar crede-ma eu vad ce se intampla la liceu cu fiica mea .E un sistem invechit,gresit care recompenseza elevul prin invatarea unor lectii reproduse de multe ori mot a mot iar faptul ca exista la clasa un copil mai hiperactiv,mai curios,mai iesit din ”normal”nu e pe placul nici unui invatator/profesor. Dar tine si de de putin noroc,sunt si exceptii in randul dascalilor.
Va imbratisam!
Buna Adriana, ești o forța! Prin câte ai trecut, ești o inspirație. Dacă simți ca locul tău nu mai e acolo, ia fata si plecați! Așa am făcut si eu iar acum îmi pare rau ca nu am făcut-o mai devreme, dar fiecare la timpul lui probabil. Eu sunt in Milano si am dat de romani faini, sistemul medical e mai bun ca in România la fel si scoala. La început ne-a fost greu sa ne integram, dar ce început e ușor? E important sa o iei ușor, pași mici, așteptări realiste. Îți recomand sa va apucați dinainte sa învățați intensiv limba țării in care vreți sa mergeți, cu sau fără profesor, sunt atâtea cursuri online gratis, cărți pentru autodidacți. Poate fata sa vrea sa continue cu facultatea, poate prinde si o bursa, mai sunt si schimburile Erasmus. Aici sau dinspre tari vestice, au abordări diferite pentru cei cu ADHD sau dificultăți de învățare si chiar sunt asistați copiii, mai sunt ajutoare si pt familii in dificultate. Ideal ar fi sa pleci cu contract de munca din România, dar sa ai grija la tzepari. Cu un buget minim ar merge sa pleci si fără. Aici e greu cu chiriile dar cu cât ieși din Milano cu atat e mai simplu sa găsești la prețuri rezonabile, iar rețeaua de transporturi funcționează. Ma poți contacta in privat si mai vorbim
Multumesc Alexandra!! Nu stiu ce sa zic de Italia,mi-e putin sau mai mult frica pt ca sunt multi romani si am auzit ca unde sunt multi romani se cam strica treaba pt ca nu toti romanii sunt seriosi,muncitori ,cinstiti si ni s-a cam dus vestea ca romanii sunt cum sunt.Din pacate din cauza celor neseriosi suntem cu totii judecati. O sa-ti scriu in privat daca e ok. Imbratisari!!
@rosu aprins
nu suntem aici ca sa ne judecam unii pe alții. ma răneste faptul ca pentru că ti se pare ok sa ma tratezi jignitor. realitatea e f complicata și daca nu suntem deschiși la minte și vedem numai ce vrem noi riscăm sa pierdem adevărul. FYI nu mai frecventez biserica ortodoxa de aici exact pt ca nu mi se pare ok ca biserica sa se amestece in viata sexuala a nimanui atata timp cat nu cauzează suferință cuiva. Inca sunt reticenta in privința LGBT dar nu cred ca mi se poate aplica epitetul pe care mi- l servesti atata timp cat am aparat dreptul gaylor de a avea protecția și respectul bisericii ortodoxe in discuții repetate cu persoane cu influența din biserica ortodoxa. acolo oricum nu are nici un sens sa dezbați din păcate am constatat. felul cum ma exprim poate nu e la fel de modern și inclusiv cum ar trebui. in text incerc sa scriu cat mai succint si de aceea folosesc cuvinte tari ca sa nu trebuiasca sa ma explic la infinit.
sunt un om complicat care se lupta mult cu sine însuși pentru a merge pe calea cea dreaptă.
exact cum spui tu comunitatea românilor e poate mai greu de îndurat decât a străinilor pentru că străinii in general nu sunt așa de porniți sa atace la beregata. Te ostracizeaza daca nu gandesti la fel dar macar nu te fac albie de porci in fața tuturor.
gândește de douå ori ti-as sugera inainte sa ataci persoane pentru ca poporul român poate mult mai bine decât a se mânca unul pe altul. toti greșim. dar decât sa facem rau mai bine tăcem.
avem cu toții nevoie de acceptare. eu doar am vrut să informez despre ce virusi ideologici se pot intalni in vest. pentru ca străinătatea e așa de fascinantă și a emigra pare un panaceu universal.
România poate fi salvată. nu trebuie toată lumea să plece din țară. Cazul Adrianei nu e singular dar e grăitor. Românii, mulți dintre ei au nevoie să meargă la psiholog. Problema românilor e în primul rând sufletească. Avem pământ roditor. In alte țări au doar pietre si deșert. Dacă introducem irigații am putea face agricultură la un nivel ridicat.
avem nevoie sa ne informăm și să înțelegem ca realitatea e f complexă și e de multe ori un cumul de antiteze. self-contradictory pe engleză. sa invatam să avem respect pentru omul cu care conversam.
printesa urbana/aka Ioana Macoveiciuc e un om care arată calea. Chiar dacă a emigrat ea poate si ajuta sa arate cai spre acceptare si sănătate mintală.
sănătate psihică- de asta are nevoie România și ea poate prospera. Probleme psihice există din plin și în vest dar au alt caracter nu la fel de debilitant.
avem nevoie de acceptare si de speranță
Mulțumesc Ioana pentru răbdare și pentru dragostea de oameni!
Adriana, imi cer scuze pentru discuția paralelă cu subiectul! Dar poate nu total paralelă.
Adriana, niciodată situația nu e la fel de grea cum pare.
@rosu aprins
chiar si educația adulților tot cu blândețe trebuie făcută. altfel riști să pierzi elevul.
orice ideologie trebuie sa fie pacifista dacă este să contribuie pozitiv la progresul civilizației umane.
drepturile umane trebuie respectate chiar și cand o cauză nobilă pare să necesite mijloace inetice. e o capcană. nici o cauză nobilă nu necesita călcarea pe cadavre. suferința asumată personal e întotdeauna de preferat violenței împotriva altcuiva.
abandonarea religiei creștine poate duce la adoptarea unor idei care funcționează ca pseudoreligii. mai toate pseudoreligiile s-au aratat a fi mai periculoase decat neajunsurile crestinismului. pentru binele tau încearcă măcar sa ai respect pentru ideile centrale ale crestinismului cum ar fi „iubește-ți dușmanii”, „caută pacea”, „vezi barna din ochiul tau înainte sa încerci să scoți paiul din ochiul aproapelui”, „nu este dragoste mai mare decât să își dea cineva viața pentru aproapele său”, „fa binele”, „nu spune aproapelui tau nebunule”, „iartă din toată inima”.
mai mult decât orice avem nevoie de pace ca să putem găsi sănătatea psihica de care toți avem nevoie. ca apoi să gasim resurse pentru celelalte nevoi.
caută pacea!
Buna Adriana, nu e atât de greu cu emigrarea, doar ca trebuie sa fi realista….niciunde nu umbla câinii cu colaci in coada.
Eu am plecat anul acesta din RO singura in vest, am găsit job și cazare printr-o agenție de munca de aici. In foarte multe tari e mai ușor sa lucrezi la început printr-o agenție de munca, agenția te ajuta cu găsirea jobului și cu o cazare provizorie. Trebuie sa știi doar ce vrei și cam in ce domeniu ti-ar placea sa lucrezi.
O sa fie nevoie sa lucrați amândouă, tu și fiica ta, ca sa va puteți descurca cu banii. In vest o chirie pornește de pe la 1000 euro, iar cheltuielile lunare ajung undeva la 2000 eur (chirie+utilități+mâncare+transport). Cu 2 salarii te descurci binișor.
Asta înseamnă ca ar mai trebui sa aștepți pana fiica ta termina liceul ca sa poate avea și ea un job. Cu un singur salariu ar fi f greu.
Te poți descurca doar cu engleză la început, sunt multe joburi pt vorbitori de engleză, dar oricum este f important sa înveți limba țării unde mergi, mai ales dacă te hotărăști sa ramai pe termen lung.
Mult succes îți doresc!
Buna Oana.Multumesc pt sfaturi! Deocamdata citesc mult despre tot procesul asta numit emigrare dar e f f greu pt ca noi trebuie sa luam totul de la zero si nu sunt singura. Dar cumva cumva sper s-o scoatem la capat.
Buna Adriana,
In masura in care te ajuta iti voi recomanda medicul psihiatru care mi-a pus diagnosticul de ADHD anul acesta, la 28 de ani.
Am ajuns la doamna doctor pentru simptomele de depresie cu care ma confruntam si dansa a ridicat suspiciunea acestui diagnostic.
Am parcurs testul dat de dumneaei si am fost confirmata cu ADHD forma mixta.
Dr. Elena Todea de la clinica Rom Med 2000 (Bucuresti) – consulta pe baza biletului de trimitere
Sper sa va fie de folos!
Mult succes si numai ganduri bune! ??
Multumesc Alexandra! Din pacate eu nu locuiesc in Bucuresti ci in vestul tarii,aici e mai complicat cu psihiatri buni pt ca nu am auzit sa fie vreun doctor care sa stie cu ce se mananca ADHD ul in zona in care stau dar iti multumesc frumos pt recomandari si ganduri!