Ieri citeam la psihiatrul Vlad Stroescu despre crizele lui de seninătate, scria că el, pe lângă atacuri ocazionale de panică, are atacuri de bine care-l țin și o oră. Desigur că m-am întrebat ce ia și de unde face rost, dar gândul imediat următor a fost: Interesant, el are atacuri de fericire, eu am atacuri de prostie. Ale mele țin chiar și o jumătate de zi!
De câteva săptămâni, creierul meu a intrat în concediu.
Nu i-am semnat cererea, nici nu mi-a cerut acordul, pur și simplu mă trezesc în magazin, pe stradă sau în curtea școlii simțindu-mă extrem de proastă.
Așa mă simt: stupid, precum oposumii din Ice Age, cărora le curge din gură.
Mă îndrept decisă către un raft, iar când ajung în fața lui, nu am nici cea mai vagă idee ce voiam de acolo.
Dimineața nu mă pot da jos din pat. În zilele în care duce bărbatul copiii, iar eu n-am nicio întâlnire, stau acolo cu o pernă pe cap și aproape dorm. Niciun gând nu-mi traversează capul.
Zero!
Mă așez la masa de lucru, am de predat trei manuscrise. Nu am nicio idee, nimic de spus, nici măcar un singur cuvânt nu scoate capul din masa amorfă de nimic care este creierul meu.
Mi-e somn întruna. Dacă n-aș ști sigur că e imposibil, aș crede că sunt iar însărcinată. NU SUNT, calm, n-are cum.
Mă surprind cu capul gol de multe ori.
Am I getting stupid?
Nu sunt obișnuită cu vidul acesta de idei. De obicei e viermuială mare, non-stop.
Singurul lucru pe care-l fac este cursul de limbă, care a devenit de la acest nivel extrem de greu. Avem teme de trei ori mai multe, manualul e mai greu, la fiecare lecție nouă sunt peste 50 de cuvinte noi de învățat în context, cu declinări și conjugări, plus două module de gramatică pe curs.
Dacă mă concentrez puternic de tot, reușesc să fac față, cu ce mai lucrez în plus (cărți, articole, filme, muzică, conversație). Dar după ce termin lucrul, cad iar în prostie.
Psihologul zice că e normal. A fost un an foarte greu pentru creierul meu, învățarea limbii ăsteia afurisite mi-a consumat resursele, plus toate celelalte lucruri la care trebuie să te adaptezi când schimbi țara cu totul, școala, medicul, asigurările, taxele, casa, relații noi, care trebuie întreținute, relațiile vechi, care trebuie păstrate.
Creierul meu e în regresie după un salt și înaintea următorului salt. Așa zice psihologul.
Nu aș fi eu în stare de asemenea concluzii. Probabil că are dreptate. Nici măcar nu am energie să mă îngrijorez.
Cu greu reușesc să fac cumpărăturile săptămânale și să gătesc pentru familie.
Încerc să citesc, dar adorm după trei rânduri.
Nu mai am energie să alerg.
Nici pentru yoga nu mă pot trezi la timp.
Scriu când și când amintiri, e tot ce mai pot produce.
Sofi mi-a zis ieri, văzându-mi fața în timp ce mă străduiam să nu adorm în timp ce o uscam pe păr:
-Auzi, mami, parcă ești în hibernare, ești foarte amuzantă.
Sofia oferă deci ipoteza 2, mama urs hibernează.
Nici să râd nu am energie.
Sunt curioasă dacă doar eu am aceste atacuri de prostie sau e ceva comun în ianuarie, de la o vârstă.
Later edit: în comentariile de pe FB au apărut alte ipoteze: atacurile de prostie ar putea fi cauzate de premenopauză (ipoteza nr. 3), de anotimpul întunecat și rece (nr. 4) sau de faptul că trăim o perioadă bună (nr 5). Ah, a apărut și ideea cu nr. 6: burnout. Și 7: prea mulți carbohidrați!
Toate sunt posibile și probabile…
Buna Ioana.
Poate ca tot ce spune psihologul e valabil si poate mai sant si alte cauze. Ai simptome clasice pentru depresia de iarna cauzata de lipsa luminii solare. Se poate remedia cu doze corespunzatoare de vitamina D (dupa analize de laborator la medic) si cu lampi speciale cu lumina solara, folosite de ex. o jumatate de ora in fiecare zi. In orice caz niste analize de sange nu strica.
Toate cele bune si sanatate
Mutarea în altă țară este un stres pe care nici eu nu l-am conștientizat decât când am văzut cum îmi cade parul.
Da, un efort susținut pe luni de zile, de integrare, de susținere a copiilor în integrare, de a invata o noua limba etc – este considerabil. Și eu am simțit pe pielea mea și m-am mirat.
Eu m-am îmbolnăvit. Gripa. 3 săptămâni în pat. Corpul a zis ca asta ii trebuie și gata.
Cred ca e o lecție importanta, de a ne asculta corpul și de a reaseza prioritățile în acord cu ce poate și el. Mie mi-e greu sa nu ma judec. Încă învăț lecția asta.
@N, Un altfel de comentariu nu are ce cauta aici.
Si la o adica invatatea unei limbi straine te ajuta sa iti menți creierul activ.
@Ioana, altfel de atacuri am avut si eu la vreo 2 ani de locuit in afara. mergeam si as fi dormit din picioare pe strada. Consulta un medic de familie. Ar trebui sa te indrepte spre un specialist. In rest odihna multa ?
Eu am văzut postarea ta pe Instagram apoi mi-am zis „ok, hai pe Facebook, sa cautam și articolul”. După ce am ieșit de pe Insta în drum spre Fb primesc un mesaj de la un curier ca urmează sa îmi fie livrat în pachețel, ma gândesc „bine ca sunt acasă azi” și după… blank….. „ce voiam sa fac?” Iar asta se întâmplă de câteva ori pe zi. Citind articolul tău ma liniștește puțin și alunga gândurile negre de genul „Oare am o tumoare? Oare mi-au murit toți neuronii de acum?”
Nnnnnngggg… Cam atât a fost în stare să emane creierul meu după ce am citit ?
Cu alte cuvinte (puține, că de multe nu-s în stare), I feel you, sister. You are not alone! ?
Nu știu care e explicația sau dacă există vreuna, dar nici nu-s în stare să o caut. Presupun că o trece și asta. Cred. Sper.
încă o ipoteză, mie mi-a luat niste ani sa deslușesc procesul: Ianuarie in țară nordica, simptom clasic de expat 🙁
Aici merge cat de cat lampa cu luminoterapie și vitamina D.
Mi s-a intamplat si mie ceva asemanator, este doliul pentru parasirea tarii natale.
Ia-o usor, garantat va trece. Am trecut prin doua „episoade” de genul asta. Primul cand m-am mutat de la ai mei in chirie si la scurt timp mi-a dat papucii fix in bucataria mea tipul cu care eram – urmatoarele luni, pe langa ca eram trista, mna, normal dupa o despartire, doar RMN nu mi-am facut, incepusem sa banuiesc ca aveam o tumora pe creier. Fix din pricina unor faza ca cele descrise de tine – ajungeam in punctul B din casa si nu stiam de ce, orice sistem de organizare aveam, mereu pierdeam lucruri, mi-am pierdut buletinul de 2 ori si cheile de la casa o data in decurs de 3 luni, portofelul l-am dat pierdut de si mai multe ori ca apoi sa il gasesc in casa sau in vreo geanta. M-a afectat foarte tare situatia, eu considerandu-ma inainte de toate o tipa desteapta. Dupa alea 3 luni cred ca m-am obisnuit cu treburile casnice si being single si mi-am revenit. Al doilea si ultimul episod a fost acum cateva luni cand m-am accidentat la munca si a fost groaznic – pe langa problema fizica si stii cum e, mergi la 7 doctori pana afli care e problema, firma mi-a pus bete in roate, a trebuit sa apelez la un avocat si am trait intr-o mare teroare de ajunsesem sa iau somnifere ca sa pot dormi si sa nu mai am cosmaruri si suplimente ca sa functionez la un 60% mental, dar mi-a fost imposibil sa lucrez la capacitate normala, multe lucruri nu mai aveau sens in sedinte, chiar groaznic. Plus ca uitam diverse constant. Dupa ce am rezolvat problema, am dormit ca un bebelus si mi-a revenit si memoria. Inca nu sunt refacuta complet, dar simt imbunatatiri majore. E bine sa excluzi problemele de sanatate cu un neurolog sau psihiatru, just in case, cel mai probabil terapeuta ta stie ce zice, ca doar te cunoaste cel mai bine.
Eu as zice ca vremea de ra*** de afara. Nu ca te-ar consola, dar nu esti singura care se simte proasta, mai ales acum in lunile astea :)) Imi amintesc acum vreo 4-5 ani cand nu a a aparut soarele pe cerul Belgiei vreo 2 luni. DOUA luni…. Acum dupa 13 ani incep sa ii inteleg pe cei din jur care fug la soare de cum pot. Ah si vitamina D rules – in tarisoara asta nu exista sa traiesti fara supliment de vitamina D.
Dap. Exact cum spui. Vremea de afara si lipsa soarelui. Trait in Olanda multi ani, venit in Romania si plănuiesc sa plec iar in Olanda. Cu tot cu vremea neprietenoasa de acolo…
Este clar sindromul expatului, dorul de țara si sentimentul ca nu aparții locului in care faci atât de multe eforturi sa te integrezi. Este un proces greu si de lunga durata, si faptul ca Ioana este o persoana publica , nu simplifica deloc lucrurile. Sugestie pentru autoare: ia o mini vacanța si revino in țara, o sa vezi cu cât de mult entuziasm te vei întoarce înapoi in țara adoptiva ?.
Nu, nu ești singura, și da, nici energie să mă îngrijorez nu am sau să mă gândesc la posibile cauze. Eu sunt și într-un prag fără precedent de hipotensiune, 9 cu 7 când mă urnesc totuși să mai alerg un pic, în rest, 8 cu 6. Îi dăm înainte, cumva 🙂
Psihologul are dreptate, mi s-a intamplat si mie ,de mai multe ori in decursul anilor si daca stau sa ma gandesc ,de fiecare data in care au avut loc schimbari importante in viara mea . Cum ma simteam ? ca dupa overdose … KO . Deci da , este posibil .Nu suntem roboti , iar organismul trimite mesaje clare !Cum au trecut aceste stari ? De la sine .
M-am mutat in luna iunie din Romania. Munca e remote, am facut un curs de limba tot remote, deci n-am indatorirea de a iesi din casa. Dar sunt in Italia, aici e frumos si cand e vreme urata. Si totusi am retineri. Si momente ca ale tale, in care parca nu imi mai functioneaza creierul. Terapeutul meu zice ca e o perioada de ajustare, si ca schimbarea asta este cea mai mare din viata mea si ar trebui sa ii las timp corpului si mintii sa se ajusteze. Ies cam de 2-3 ori pe saptamana din casa, ma intalnesc cu grupurile de expati din noul meu oras si astept sa treaca. Sper sa ne revenim curand! Multa sanatate! ❤️
Hei, empatizez cu ce ai scris, dar cum tu ești persoană publică și mai ai de predat trei manuscrise și de învățat o limbă străină (la standard impuse de tine și într-un interval impus de tine, cel puțin asta-i percepția mea) și o casă cu doi copii, un soț și o pisică, hai să simplificăm un pic lucrurile.
Tocmai ce-am avut un breakthrough, așa că mă simt foarte încrezătoare că ce voi scrie vine dintr-un loc plin de înțelegere.
Deci să simplificăm!
Ce ne stoarce de energie (învățarea unei limbi străine de exemplu, că tot veni vorba ?) are la bază o decizie la baza căreia stă o frică. Te las pe tine să vezi dacă așa este, I know you have the backround.
Dacă frica nu e implicată în învățarea limbii străine suntem în flow și nu picăm epuizați după trei ceasuri de studiu.
Așa că observă în ce stare intri când te apuci de învățat:
1. Ce poziție are corpul tău?
2. Pe ce te concentrezi?
3. Ce-ți spui?
Poziția va produce biochimia, biochimia gândurile și gândurile comportamentul.
Și dacă te concentrezi pe câte lucruri roșii sunt în camera în care studiezi, vei vedea până și nuanțe de grena ca fiind roșii, doar ca să-ți consolidezi percepția că ești p….
Iar dacă ne uităm la FACTS (că nu-mi vine în română) nici nu cunosc o persoană mai implicată în dezvoltare personală, familie, comunitate, alimentație, igienă mentală și emoțională.
Mă opresc aici, ca să rămână simplu. Dar ochii pe cât de deșteaptă ești, pe cât de mult curaj ai avut ca să te muți și pe calendar, că încă-l folosim ?.
Play some uplifting music and let’s roll. We have to serve!
Efectiv nu inteleg de ce ati ales sa va inhamati la un efort atat de mare pentru invatarea unei limbi ingrozitor de dificile. Stiti amandoi engleza, n-ar fi existat bariera limbii intr-o tara precum UK sau Irlanda. Hai ca inteleg cu UK, lucrurile sunt haotice dupa Brexit, dar ati fi putut sa va duceti in Irlanda, au un sistem educational f ok, clima e asemanatoare, au un grad mare de civilizatie, v-ati fi usurat viata. E foarte dificil pentru un adult de peste 40 de ani sa invete o limba straina atat de grea, la nivel fluent. Aproape imposibil, as spune. Cu siguranta si asta a contribuit la starea ta, faptul ca esti blocata la nivel de communicare.
Cred ca astfel de decizii personale nici nu ar trebui sa fie intelese de cei din afara. In primul rand Irlanda nu e Olanda.
O perioada din viata mea, am lucrat pentru o agentie de fashion din Olanda. Eu vorbeam germana cu ei, pentru ca sunt niste oameni inteligenti si foarte invatati, multi dintre ei vorbesc exceptional de bine atat engleza cat si germana. Cand am auzit in schimb cum suna olandeza, mi s-a parut ciudata rau. Cineva spunea ca olandeza s-a nascut, cand un marinar neamt, beat crita fiind, a incercat sa vorbeasca in engleza. Na, eu vorbesc nativ maghiara si sunt familiarizata cu vocalele acelea cu umlaut, dar tot horror mi se pare. Stresul cu limba asta ciudata, deja este de ajuns sa te blocheze, dar incet-incet se va ridica ceata si va iesi soarele pe strada ta. Rabdare, curaj si succes in toate. Si inca ceva, astea nu sunt atacuri de prostie. Keep going !
Mutat in altă țară, adaptat + învățat limba checked, job solicitat checked, n-am mai văzut soarele de mult checked, șiiiii însărcinată in 4 luni checked. Da știi ce? Nici că-mi pasă că sunt înceată la minte, fac minimul posibil peste tot, aia e, o să treacă 🙂
Buna Ioana, eu iti trimit pur si simplu multe ganduri bune si o imbratisare virtuala! Se intampla multe in vietile noastre de mame si daca psihologul zice ca e ok, cred ca e suficient pentru moment. O sa stii tu cand e cazul de actiune. You are enough 🙂
Buna Ioana, been there, cum s-ar spune si inca mai sunt, din pacate… Verifica-ti Vit.D si acidul folic, la mine asta e problema. In Germania vremea e cam la fel ca in Olanda si se pare ca nu degeaba toti migreaza spre sud in concediu si la pensie… ? Multa sanatate si iti tin pumnii sa-ti recapeti energia!
Adaugă la asta atacuri de panică, palipitații la inimă, health anxiety și o să ai un tablou aproximativ al minunatei vieți la menopauza (prematură, 42 de ani, în cazul meu.) Nici nu am știut ce m-a lovit mai ales că subiectul este la noi oarecum tabu și nici medicii endocrinologi nu sunt prea deschiși/informați mai ales pe metodele de tratament (mă refer la Terapia de substituție hormonală). Eu credeam că îmi pierd mințile sau am o boală gravă la cât de aiurea mă simt…
Apoi tot citind , căutând informații despre subiect am fost șocată să văd cât de multe femei suferă în această perioadă a vieții lor…
Cred ca Sofia a zis-o cel mai bine: poate chiar hibernezi. As vrea sa am timp sa hibernez. Eu iubesc sa dorm! As dormi zile in sir…dar nu le am si…sa nu gandesc-as vrea sa pot dar nu am cand :).
Bucura-te de hibernare si pentru mine :)!
Carenta de vit D, lipsa soarelui. Cum zicea cineva, e simptom clasic pt primii ani in zona. Sport afara dar pana la epuizare, analize si supliment de vit D.
Am observat ca asa ma simt si eu cand e urat afara pe perioade mai lungi de timp si cam prin aceleasi stari trec si eu de cand ne-am mutat din Romania.
Diferenta e ca noi stam intr-un loc in care e soare aproape tot anul, poate maxim o luna din an e foarte innorat si ploua continuu, iar in rest cate doua-trei zile, din cand in cand. In fiecare din acele zile cu nori ma simt de parca mi se activeaza brusc depresia (am avut depresie, deci nu doar arunc cu cuvantul pe aici).
Alta diferenta ar fi legata de limba, nu trebuie sa invat o limba atat de grea, o cunosc deja la un nivel cat sa ma descurc cam in orice situatie, desi nu vorbesc perfect, insa de exemplu, nu avem deloc prieteni aici. Muncim si de acasa, cireasa de pe tort.
Copilului i-a luat exact 9 luni sa se adapteze, chiar s-a manifestat vizibil urat pe perioada adaptarii. Eu nu am probleme de adaptare legate de dor de familie sau prieteni, insa trec printr-un proces de incercare de a schimba domeniul in care lucrez si mi se pare ca invat foarte lent si ma concentrez pe perioade mai scurte decat in trecut. Nu ma preseaza nimic, am un job momentan, nu e foarte solicitant, insa chiar am ajuns sa il detest si faptul ca mi se pare mie ca nu invat repede sau ca imi va fi greu sa gasesc un job in noul domeniu la care aspir eu, ma face sa ma simt epuizata tot timpul.
In perioadele in care ma simt asa, incerc sa nu pun presiune pe mine, desi e cam greu, pentru ca simt cumva ca se scurge timpul pe langa mine.
Doua ipoteze și aici:
1. Anul complicat care te-a ținut in priza, multă adrenalina și cortizol + vacanța de craciun când ți-ai dat voie sa te relaxezi și corpul a simțit ca a trecut marele pericol și acum își poate trage sufletul și se reface.
2. Post covid am avut aceasta stare pentru câteva luni. imediat după boala am fost extrem de obosita și confuza și intensitatea confuziei s-a diminuat pe parcursul a câteva luni. (Din Iunie pana prin Octombrie)
Parerea mea, esti epuizata. Ceva magneziu, niste melatonina inainte de somn(inteleg ca poti dormi dar ajuta sa te odihnesti mult mai bine) si rabdare. Trec toate, insa nu repede. Desi nu le-am incercat, am auzit pareri foarte pozitive despre despre CBD cu THC(ca tot esti in Olanda). Am inteles ca ajuta si cu alte probleme, gen dureri diverse. Un exemplu http://www.12green.nl
Doua ipoteze și aici:
1. Anul complicat care te-a ținut in priza, multă adrenalina și cortizol + vacanța de craciun când ți-ai dat voie sa te relaxezi și corpul a simțit ca a trecut marele pericol și acum își poate trage sufletul și se reface.
2. Post covid am avut aceasta stare pentru câteva luni. imediat după boala am fost extrem de obosita și confuza și intensitatea confuziei s-a diminuat pe parcursul a câteva luni. (Din Iunie pana prin Octombrie).
Covid nu am avut. Nu cu simptome, in orice caz. Nu stiu sa fi avut.
Numai mie mi se pare dubios ca lumea isi da cu parerea despre premenopauza? ??
Am fost acolo, te inteleg perfect. Ma incapatanam sa functionez totusi si intr-o zi am facut senzatie la job, ca dupa o sedinta a fost nevoie sa ma plimb prin Bucuresti cu niste baieti de la SMURD. Evident, am facut un tur prin toate specializarile medicale si m-au trimis si la Psihiatrie chiar, ca in rest nu imi gaseau nimic. Eram in burnout, asta a fost diagnosticul pe care si cardiologul mi-l sugerase. Plus ca alergiile mi se intensificasera si tuseam in disperare. Mi-au servit CT (computer tomograf) si radiografie, tot ce puteau sa faca ei in spital. Plus spitalizare vreo 3-4 zile. Nu stiu daca olandezii au baieti frumosi, de 25-30 ani pe SMURD-ul lor, asa ca mai bine opteaza pt naaaaniiiiii mult. Deci da, burnout-ul exista si cam asa arata…
e bine ca esti in acceptare: traversam fiecare ce avem de traversat. si eu m-am mutat in Olanda acu 2 ani, imediat dupa ce am trecut prin covrig(asta e numele ce l-am dat eu pt o raceala cu complicatii) am avut ceata mentala si altele… a fost si doliul pt ce am lasat in spate (nu mi-a murit cineva, e vb de doliu ca stare dupa despartirea de tara, familie, prieteni, cercuri pasiuni etc) mi-a luat ceva timp sa depasesc impasurile: am facut prioritatea 1 starea mea de bine, schimbari si construiesc un nou capitol cu suisurile si coborasurile franele aferente… ce ma ajuta? somn calitate, umor, suplimente (in functie de nevoi si nu toate o data: ceai mate pt claritate mentala, magne b6, cbd, ginseng spirulina) la mine clar un mare rol il joaca si dieta (cum o incarc cum „ma tampesc si lancezesc”, accept ca am perioade cand functionez diferit de la excelent la oribil, sport (de oricefel in orice conditii) , natura, spargerea rutinei(creierul are mereu nevoie de stimuli), relationari semnificative (inca deficitar capitolul fiind expata si cu un orar haotic)… and so on… nu sunt de neglijaat, exista solutii, exista speranta si schibari in timingul fiecaruia. multumim de impartasiri.