Am primit acest mesaj pentru voi de la o cititoare care vrea sa știe că nu e singură pe lume.
Bună, Ioana! Încerc din răsputeri să evoluez în fiecare zi, dar am realizat un lucru pe care nu am reușit să-l accept ca fiind parte din mine până de curând. L-am căutat în dex. Se numește „disposofobie”!
Totul a început când eram mică. Concubinul bunicii strângea orice gunoi. Odată a găsit un cap de păpușă, l-a aranjat și l-a pus într-un băț la poartă.
Apoi, bunica găsea jucării și le aducea acasă. Le spăla și mi le dăruia. Părinții nu aveau bani prea mulți, iar mie mereu mi-au plăcut cadourile, așa că mă bucuram la orice.
Uneori primeam saci cu haine (de băieți), pentru că părinții mei aveau cunoștințe mai bogate. Vreau să-ți spun că atunci când răsturnam sacii și vedeam atât de multe lucruri, aveam o stare de euforie, o palpitație si o bucurie de mă încălzeam până la vârful degetelor de la picioare.
Timpul a trecut. După ce m-am căsătorit și am avut o familie, am urmat același tipar. Era ușor să primești. Nu dai banii pe haine, deci poți face ceva util cu ei. Am încercat să fiu optimistă pentru că pană la urmă și refolosirea/reciclarea e utilă.
Însă am observat un lucru și aici apare problema: obiectele sunt peste tot. Bune, uzate, frumoase sau urâte. Sunt peste tot.
Nu reușesc să le întrețin, iar lumea din jurul meu crede că nu îmi dau interesul. Știu că sună urât, dar pe scurt: Ne văd mizerabili.
Spăl, dezinfectez, lustruiesc dar nu ajung la capăt. Niciodată casa noastră nu e curată lună. Și îmi doresc atât de mult! Știu, casa e răsturnată când ai copii, dar aici e mai mult de atât!
Dacă prin urmăritorii tăi se găsesc persoane care au reușit să trăiască minimalist, cu cinci tricouri, cu minimul supraviețuirii, ajută-mă să îi găsesc, te rog!
Care-i secretul oamenilor organizați?
Pfff, cred că e greu. Pe mine m-ar sufoca atâtea lucruri, eu sunt mai pe minimal așa. Sună a hoarding ce zici tu, văd și la tatăl meu ceva asemanator, posibil să fie la el și rămășițe din comunism, când nu îți permiteai să arunci nimic “că nici nu știi când îți trebuie”. Ți-as sugera câteva ședințe de psihoterapie, să descoperi cum să schimbi asocierea asta că multe lucruri =fericire/ bunăstare. Baftă!
Nu cred ca trecerea in extrema cealalta (traitul cu 5 tricouri si la limita supravietuirii) este o solutie.
Solutia este sa faci pace cu lucrurile nefolositoare si sa te detasezi de ele, sa le dai mai departe.
Poti incepe cu tot ce n-ai mai folosit de cel putin 1-5 ani de zile. Ca or fi haine, jucarii, obiecte, decoratiuni. Daca nu le-ai dus lipsa/ nu te-a interesat de ele pana acum, nu te vor interesa nici pe viitor.
Daca sunt uzate, nu ti se mai pare ca ti se potrivesc, daca sunt urate sau nefolositoare, toate ar trebui sa dispara. Te-ai folosit de ele, te-au bucurat la momentul ala, este cazul sa le dai altcuiva, sa se bucure de ele, sau sa arunci ce nu mai poate fi folosit de altcineva.
Casa si mintea au nevoie sa respire, lucrurile sunt doar lucruri si atat. Si noi pastram chestii acum niste ani (ajunseseram sa strangem tot felul de gramezi cu tastaturi, cabluri, mouse-uri vechi, placi video, machiaje, accesorii de machiaj, ba chiar si o imprimanta defecta, chestii de bucatarie – luasem un blender nou mai performant si ala vechi si bun de nimic ocupa spatiu degeaba- etc). Pana cand am realizat ca efectiv nu mai faceam nimic cu ele. Le-am dat si a fost foarte bine, simti ca te eliberezi.
Acum avem 5 ani de cand ne-am mutat in apartamentul asta si e cazul sa trecem printr-o curatenie generala. Urmeaza sa aruncam (a se intelege, donat) haine pe care nu le mai purtam sub nicio forma, farfurii, oale, caserole, borcane, mancare, incaltaminte pe care nu o mai purtam, niste piese vechi de calculator, facturi si acte vechi, niste lenjerii de pat si prosoape care s-au uzat (le duc la tara si le fac carpe), parfumuri, etc. Pastram doar lucruri dupa care intindem mana zilnic, sau in mod ocazional. Ce nu am mai folosit absolut deloc, de mai bine de un an, sau ce e uzat, zboara.
Sper sa ajute putin exemplul (am pus exemple concrete, ca sa intelegi la ce ma refer prin curatenie generala), desi, e nevoie de toata familia sa se organizeze sa faca asta, pentru ca iti va fi foarte greu, dar promit ca o sa fie bine dupa. O sa simti cum ti se ia o presiune, nu stiu sa explic sentimentul, dar incearca si o sa vezi :). E o senzatie de eliberare.
Dar incepi cu un singur lucru, nu cu toate. Fa-ti o lista: haine, jucarii, carti, bucatarie, incaltaminte, cosmetice, electronice/ electrocasnice. Si bifeaza pe rand. Mult succes!
Subscriu. Plus terapie. Posibil ca sub nevoia de a strange sa se ascunda si alte nevoi, mai subtile.
Foarte bune ideile, la fel procedez si eu. Cea mai mare „curatenie” am facut-o cand m-am mutat, dar in fiecare luna fac aceasta selectie a obiectelor pe care nu le mai folosesc (desi cumpar rar produse noi, deci nu stiu cum reusesc sa arunc/donez/vand chestii in fiecare luna :)) ). As incepe cu o anumita camera/dulap/categorie de produse, as scoate toate obiectele de acolo, le-as proba (in cazul hainelor), as incerca sa-mi amintesc cand le-am folosit ultima data si as pastra doar ce este util/in stare buna. Desi sunt extrem de ordonata (adoooor sa fac ordine/curatenie, senzatia de la final, cand toate obiectele sunt la locul lor), tot se mai strang chestii inutile (haine uzate, care nu se mai pot repara, ambalaje, produse expirate), deci este util sa revii asupra lor o data la cateva saptamani/luni. Cred ca secretul este ca initial sa faci asta treptat, azi sa faci ordine in toate tricourile pe care le detii, maine in toate jucariile, poimaine in camara si tot asa, pana ai luat la mana toate obiectele din casa, altfel poate deveni obositor/plictisitor. Ulterior iti va fi mult mai usor sa mentii ordinea/curatenia, nu va mai trebui sa dedici atat de mult timp acestei sarcini, ci doar sa arunci un ochi din cand in cand pentru a te asigura ca nu s-au strans alte obiecte inutile.
Dap. Subscriu. Minimalismul nu cred că se potrivește oricui!
Noi ne-am mutat, ptr min 3 ani am zis, moment în care a trebuit să decid eu ce luăm. Și am “editat” maxim.
Mare greșeală. Că de robotul de bucatarie, lingurile de lemn sau răzătoarea aia bună de parmezan tot am nevoie! Și da, erau bune 2 tăvi, să pun deodată la cuptor toată mâncarea…
Chiar si hainele groase erau necesare (sunt și 20 grade acum afară si am zis că n-are rost), ptr că la 2 ore distanță este stațiune de ski si copiii vor zăpada ??♀️
Mie îmi este cel mai greu să renunț la cărți…
Ce a mers:
Am renunțat ușor, si bine am făcut, la haine multe si inutile de adulti. Regula cu nepurtate de 1 an sau mai mult.
Aparate nefolosite nu dețin.
Jucăriile sunt open-ended si le scoatem cât de cât pe rând (majoritatea sunt de construit plus mașinuțe – 2 băieți).
Arunc orice este rupt/ de reparat. Nici eu nici soțul nu ne pricepem să reparăm. Nu are rost.
Am donat tot ce era ok de la copii, către familii cu copii mai mici. Nu păstrez nici de la cel mare la cel mic, că e prea mare diferența (6 ani).
Am dat la reciclat ce nu era de donat.
exista niste carti, despre cum sa te eliberezi de lucruri si cum sa iti faci curatenie in lucruri. si asa se si nukeste metoda, Kondo. autoarea este Marie Kondo, iar cărțile sunt „Magia Ordinii”(vol. 1) si „Bucuria ordinii” (vol.2).?
Super ideile și exemplele, Jupaneaso! Mulțumesc!
nu stiu daca stii de cartea de mai jos, poate ajuta
https://www.elefant.ro/magia-ordinii-senzationala-metoda-japoneza-de-a-ti-elibera-si-organiza-casa_a1140f06-440e-4f44-8cb6-3de9da72db25
Și eu recomand cartea. E revelatoare. E de citit și recitit.
In primul rand e nevoie de timp si vointa. Nu merge schimbat tot dintr-o data si nici nu este sanatos. Citeste carti motivationale, uita-te la niste emisiuni Marie Kondo, poate intra pe niste grupuri si vezi ce ti se potriveste, nu cred in minimalism dar eu am reusit sa implementez in pasi mici ce am vazut/citit. Nu orice abordare se potriveste oricui. Faptul ca ai realizat ca nu e ok si esti dispusa sa faci schimbari deja este un mare pas. Big hug
Asa era maica-mea!Strangea foarte multe lucruri, in ideea ca poate ne trebuie. Nu ne mai trebuia mare parte din ele, dar totusi le tinea. Pe mine tocmai faptul ca nu sunt organizata ma face sa dau mai departe enorm de multe lucruri.De exemplu spre sfarsitul verii cand schimb garderoba cu cea de toamna-iarna, tot ceea ce in vara i-a fost bun copilului impachetez si dau mai departe DE ATUNCI. Clar anul urmator nu ii vor mai veni hainele, asa ca de ce sa tin aglomerat spatiul jumatate de an?
Conteaza sa nu te atasezi de lucruri, indiferent de valoarea lor (aici exclud cateva lucruri cu valoare sentimentala). Deci nu te ingrijora ca nu esti organizata, asta ar fi un motiv in plus de fapt, sa le dai mai departe. Daca as fi fost OCDista poate as fi pastrat, dar stiindu-ne si pe mine si pe copil, doi imprastiati, ma asigur ca din ce in ce mai putine lucruri am la dispozitie sa imprastii.
Eu sant de parere ca nu trebuie sa faci nimic fortat , ci sa incepi treptat cand crezi ca esti pregatita .
Faptul ca ai conștientizat si vrei sa faci ceva in privinta asta imi suna ca esti pregatita .
La inceput poate o sa simti un gol din cauza atașamentului , apoi o sa simti ca puteai si fara lucrurile alea .
Eu zic sa o iei usor si o sa vezi ca te vei seta sa nu mai aduni atatea .
Da, nu ești singură. Și eu tot de la părinții și bunicii mei am învățat acest comportament, de a aduna diverse și a nu te mai despărți de ele. Le mut de colo-colo, le stochez ca să ocupe spațiu puțin, le ascund de ochii oamenilor care vin la mine în casă. Sunt conștientă că am prea multe lucruri, nefolosite și nefolositoare, dar îmi este asa de greu sa renunț la ele, orice metoda de a le sorta și de a scăpa de ele mi se pare foarte dificila și vine la pachet cu o stare de anxietate groaznica. Plus ca unora le atribui o valoare sentimentala oarecare și devin și mai greu de aruncat/donat/vândut…
Idem. Nici nu mai am ce sa zic mai mult.
Și eu multe chestii nefolosite, poate chiar nefolositoare, chestii care nu le-am folosit de ani.
Și gândul sa ma apuc de ele, îmi dau o stare imensa de anxietate, asa ca nici nu ma mai gândesc la asta.
offf…. eu sunt in extrema cealaltă…. mă obosesc atât de lucrurile, încât la mine păstrez atât de puține lucruri încât uneori îmi dau seama că ceilalți din jur mă cred prea liniară., plictisitoare, fără personalitate. Am fost copleșită de lucrurile din jurul meu, cele materiale, am 3 copiii, pisica, câine și toate le țin eu sub control. Soțul lucrează ore lungi și cam lucrurile domestice și copiii sunt in grija mea. Nu făceam fata. Dezordinea mă agasează. Am 4 oale, 8 farfurii din fiecare, etc, totul este la minim, un cos cu jucării, 2 rafturi cu cărți (folosim biblioteca publică), și câteva umerase cu haine fiecare. Hainele copiilor sunt mai mult practice decât fancy ( pe cele 2 fetițe evit sa le îmbrac in fustițe ciorapei, briz brizuri tocmai din cauza asta, fiecare are doar o ținută de zile mari), colanti, bluze și o pereche de adidași mereu și câte 2 geci pe sezon. Nu am decorațiuni in casa decât câteva tablouri de familie,nu am covoare, nu am perdele, decât draperii. Din exterior poate părea ciudat, lipsit de culoare, dar la atât pot face fata momentan. Îmi asum aceasta, când vor crește copiii și vor putea manageria lucrurile proprii va fi altfel dacă vor dori. Și regula pe care o am și care mi-am impus-o când am schimbat locuințele la fiecare 2 ani, nu am nimic depozitat în cutii, plasute, pentru o zi anume. Nici decorațiuni de Crăciun nu țin un an într-o cutie in afara de beculete. Luăm un brad la ghiveci care îl decoram cu desene, dulciuri, biscuiți. Știu că poate as putea fi încadrată la un diagnostic anume, dar mie asta mi-a dat pace. Nu recomand nici o rețetă, nu cred in rețetă, dar cred că trebuie să ne stabilim foarte bine prioritățile și fericirile adevărate. Eu tot ce voiam era timp fara sama gândesc la lucrurile care zac pe podea sau in dulapuri .
Eu sunt minimalista extremă, in facultate m-am mutat mult și aveam o regulă, tot ce dețin trebuie sa încapă într-o valiză suficient de mică să o pot muta ușor. Amuzant e ca nu m-am abătut prea mult de la regulă nici acum, ca adult cu copii si apartament. Adică da, avem lucruri in casă, nu toate strict necesare, însă lucrurile mele personale încă încap într-o valiza mică. Astfel, toată garderoba mea se compune din: 3 perechi de blugi (dintre care una mi-e mare, e rezerva pentru cazul in care ma îngraș, nu i-am mai purtat de la ultima sarcină, adică acum 6 ani) 8 tricouri negre simple care s-ar putea sa fie indestructibile, arată impecabil desi au peste 5 ani, 4 tricouri de alea tip cârpă din H&M sau Pepco, nu mai știu, încă arată rezonabil, o rochie pe care o port oriunde situația cere, o fustă (mi-a dat-o mama cadou, mi-a fost jenă să refuz, am purtat-o doar o dată) 3 hanoraci, 2 bluze cu mânecă lungă, 3 pijamale (știu, prea mult, una am luat-o in pandemie, deși celelalte 2 încă erau f bune), o pereche de ghete de iarnă, 2 de adidași si una de sandale (care merg si la rochie și la plajă) plus geaca de iarnă, care e o jucărie super ușoară, se strânge de imi încape într-un pumn. Știu, și extrema asta necesită probabil un diagnostic, dar e foarte fain sa ma pot îmbrăca si cu ochii închiși si tot simplu să fie.
terapia ajuta
ajuta să închizi ochii și să bagi in sac tot ce nu e folositor, tot ce e uzat, tot ce nu își are loc în casa.
cumva am trecut și eu prin asta, îți hrănești copilul din tine care în copilărie nu a avut, dar acum are și are prea multe.
eu de doua ori pe an bag in saci ce nu purtam, ce e uzat, ce nu ne mai e ok. le dau mai departe care-s ok, la gunoi ce nu e ok. inchild sacii si nu mă mai uit in ei, ii scot din casa și pa. resentimentele? da, apar, îmi pare rău după unele, după altele nu. finalul? o casa ordonata, un sentiment de eliberare, un start nou.
iar despre primit? ador sa primesc, însă când primesc opresc doar ce as purta, ce folosesc, restul dau mai departe cu inca o parte de lucruri de la mine.
recircularea e buna. recircula și tu, nu doar sa ai ci sa și dăruiești mai departe.
in terapie o să înțelegi de unde pornirile tale, de unde atașamentul față de lucruri, o sa prinzi și motivația necesară.
Ai cerut sfat si eu iti povestesc experienta mea, poate ceva din ea te ajuta.
Eu am reusit sa devin organizata si minimalista fara sa fiu fanatica atunci cand m-am dezbarat de judecata limitativa ca oamenii si lucrurile de care sunt atasata imi apartin vreodata. Consider ca doar sufletul meu este al meu cu adevarat, restul mi se imprumuta pentru mai mult sau mai putin timp.
Aproape zilnic ma gandesc cand am un ragaz, cum pot sa mai fac curatenie in viata mea, pentru a face loc unor persoane si lucruri noi. De exemplu, la cateva luni, scot din biblioteca cartile care nu-mi mai sunt necesare si le dau celor de la cumparamcarti.ro.
In debara, am o sacosa mare in care pun oricand am o haina care nu-mi mai place, vine sau nu-mi sta bine din toata familia. Cand se umple sacosa, o donez menajerei noastre care le imparte in satul unde sta.
Am niste sacosi in debara unde pun orice sta prin casa inutil. La 2-3 saptamani, rastorn sacosile si le sortez. Fac gramajoare de aruncat, donat, pus pe undeva prin casa sau la amintiri.
Am 4 cutii mari de la Ikea https://www.ikea.com/ro/ro/p/skubb-cutie-depozitare-gri-inchis-00400003/. Cate una pentru amintiri pentru fiecare dintre cei trei copii si una pentru mine si sotul meu. Fiecare cutie sta sub pat in camera fiecaruia si pun in ea amintiri. Cand vor creste, copiii vor primi aceste cutii de amintiri sa faca ce considera ei cu ele.
Am invatat de la Montessori sa organizez jucariile. Ne-am mutat recent in casa noua si cand am avut mobila, am organizat jucariile la 2 din 3 copii. La cel mare inca nu am mobila.
Conduc zilnic masinutza mea pe nume Aygutza. De absolut fiecare data cand cobor din ea, debarasez tot ce este inutil in ea. Se murdareste ca-i las pe copii sa manance acolo, dar o duc la spalat si imi mai ramane sa o tin organizata permanent.
Pentru mine functioneaza foarte bine sa fac zilnic mici chestii de organizare si decluttering, decat sa se stranga un munte de lucruri care sa ma paralizeze si intimideze.
Pentru inceput, iti recomand sa te gandesti sau sau sa scrii pe o foaie cum te raportezi in prezent la oameni si lucruri dragi. Ti-e greu sa te desparti de ele cand vine momentul? Apoi sa te asezi si sa incepi sa sortezi in trei gramezi: 1. imi foloseste, pastrez; 2. Nu imi mai foloseste, donez; si 3. Arunc la gunoi. Dupa 2 ore de munca, te opresti, pui cele 3 gramezi acolo unde le e locul si faci pauza.
Pentru mine, organizarea si declittering-ul este esential, zilnic si satisfacator.
Buna, eu pot trai cu haine putine, nu chiar cu 5 tricouri. Daca stau bine si ma gandesc nu pot trai daca se aduna prea multe, deci sunt la polul opus cumva.
Te incurajez sa incerci singura, dar daca nu poti ajunge la capat este nevoie de un ajutor. Pentru inceput sa te ajute sa ajungi la capat, cineva care sa vina la tine si sa iti sustin a procesul cu blandete… iar daca esti din Bucuresti te pot ajuta. In al doilea rand e nevoie de terapie, sa gasesti o cale de a iesi din aceasta schema de comportament.
Exista un canal de youtube – a slob becomes clean. Recomand, mi-am petrecut craciunul urmarind canalul.
Yep, ma regăsesc total în strânsul lucrurilor, în ideea ca poate mi-or trebui vreodată! Faza funny este ca, ori de câte ori am renunțat la ceva nefolosit de mult timp,( cu mari procese de conștiință ) mi-a trebuit în viitorul apropiat! Am lucruri de care am uitat, (pentru ca fiind prea multe, le-am ingramadit si nu am acces usor la ele) și pe care le-am mai cumpărat cel puțin încă o dată!
Eu am apelat la o femeie sa ma ajute la curățenie o data pe săptămână, pentru ca nici eu nu am mai terminat vreodata curățenia inceputa, după ce au apărut copiii. Mai ales ca ma suspectez și de Add și când încep sa fac ordine la cărți, de exemplu, ma roade sa citesc, sa răsfoiesc etc.
Servus Mihaela
Ai putea te rog sa imi povestești puțin despre ADD ?
Îți mulțumesc !
Hei. Citesc acum o carte scrisa de Gabor Mate, Minți împrăștiate. o recomand pt cei care bănuiesc că suferă de ADD. f bine scrisă și documentată, mie mi-a prins bine.
Eu am facut o lista! Pe calculator cu fiecare obiect. Bunicul meu o avea pe hartie.
Ajuta , si cand vrei sa mai adaugi cauti pe acolo daca vezi ceva util/ ceva ce poti scapa.
Mai mult in lista ma gandesc sa adaug data cand folosesc ceva. Daca ma uit peste un an doi si vad ca nu a fost utilizat stiu sigur ca e mai putin util acel obiect
Da,si eu am obiceiul asta de a primi lucruri folosite,si ma bucur mult de ele,exact ca tine.
Pe fiul meu l am îmbrăcat cu haine de la verișori.Consider că, creste repede si e o risipă să cheltui pe haine noi.
Prefer să donez banii care i as cheltui aiuria pe haine.
Dar renunț usor la ele,imi place sa imi fac ordine lunar printre haine si sa renunțe la ce nu port.
La fel si cu lucrurile copilului,cum ii ies din mărime,cum le am scos din dulap si le am dat mai departe.
Simt ca imi consuma energia si oxigenul lucrurile multe.
Cu cat sunt mai multe ,cu atât am eu mai putin timp liber pt ca trebuie să tot strâng si sa aranjez mereu.
ce te faci cand ai dintotdeauna fixul sa iti tii trecutul aproape, macar prin obiecte, daca persoanele s-au dus?!? Da, stiu, terapie, de care niciodata nu am bani, pentru ca ii investesc in alte si alte obiecte! Personal strang de cand eram mica jurnale peste jurnale, in ideea ca le-or citit vreodata copiii mei, sa stie cum eram atunci; hainele de acum 5 ani nu le voi arunca niciodata pentru ca ma ajuta sa ma mint ca poate voi redeveni slaba, hainele purtate in 10 ani de Italia, cat traia sotul meu nu le-as da niciodata pt ca sunt cumparate de el, la fel ca si tonele de jucarii si haine ale fetii, de cand era bebe, pentru ca sunt dintr-o perioada care nu se va mai intoarce si de la un om care nu mai exista. Ma „consolez” cu ideea ca va decide ea de mare, daca ii mai trebuie sau nu. Un alt exemplu: cand dupa 20 de ani am schimbat mobila in toata casa pt ca era rupta si distrusa – mama a plans in continuu si s-a simtit ca si cum am fi aruncat-o pe ea la gunoi. O fi si o gena de familie, zic. Nu am un sfat de dat aici, din contra il caut si eu. Am scris doar ca sa stiti ca se poate si mai rau decat „sa strangi lucruri ca poate ai nevoie de ele candva”: sa strangi TONE de lucruri de groaza de a te desparti de parti din trecut!
Hei. Citesc acum o carte scrisa de Gabor Mate, Minți împrăștiate. o recomand pt cei care bănuiesc că suferă de ADD. f bine scrisă și documentată, mie mi-a prins bine.
secretul este să nu fi suferit de lipsuri în copilărie. atît.
dacă ai suferit că n-ai, vei acumula.
și dacă ești așa, teoretic, zic unii, ar ajuta terapia.
eu mă îndoiesc, dar na…
Nu stiam acest cuvant, cred ca si eu sufar de disposofobie.
In primul rand, nu cred ca este esential cum te vede lumea si ca zice lumea ca nu iti dai interesul. Lumea…e lume.
In al doilea rand, cred ca e greu sa treci direct de la disposofobie la minimalism, ar fi prea dificil.
In al treilea rand, de multe ori ajuta un psiholog.
Si, cel mai important, nu te biciui, nu te critica atat (a se intoarce la punctul 3 🙂 ), fii bland cu tine, nu toti suntem facuti sa fim minimalisti si sunt lucruri mai importante decat curatenia luna. Ia lucrurile incet si nu te judeca asa de tare, nu ajuta, cred eu.
Eu si prietenul meu avem o intelegere, la care am ajuns tot din dorinta de a nu acumula lucruri:
nu intra nimic nou in casa, fara sa aruncam/vindem/donam ceva vechi.
Vrei o geaca noua? Renunti la una veche.
Vrei o oala noua? La care din cele vechi renunti?
Si tot asa…
Bineinteles ca nu ne tinem de asta cu sfintenie, mai ales cand primim lucruri cadou. Dar intotdeauna incercam sa facem loc lucrului nou renuntand la ceva vechi.
Nu cred ca asta e solutia la problema descrisa de cititoare, dar poate ajuta. Pe noi ne-a ajutat sa ramanem organizati si sa economisim bani.
Sotul meu cred ca sufera de aceasta situatie. Eu in gluma in serios ii spun ca e hoarder. Nu a fost interesat de terapie, dar cu venirea pandemiei si statul mai mult in casa , plus schimbarea jobului unde avea un mic atelier devenise insuportabil pentru mine situatia. La 1 dec 2021 l-am rugat sa rezolvam pana la revelion. La 1 decembrie 2022 suntem aproape gata. Ce a ajutat la noi a fost metoda marie kondo. Am varsat totul in mijlocul sufrageriei si am inceput sa organizez cu el. Aveam o cutie cu aparate foto vechi, si acumulatoare, o cutie de baterii vechi ( au fost masurate, apoi cele consumate reciclate) o cutie de benzi de soctch, milioane de piese si componente electrice. Am impartitt totul in cutii si nu l-am fortat ( prea rau) sa ia multe decizii rapid. Am cumparat un dulap mare de hol in care am pus chestiile pe care le pastram in ideea ca pot fi folositoare . O cutie cu becuri ( nu vom mai cumpara becuri 3 ani cred) incarcatoare, cabluri , baterii, had diskuri, diverse piese si componente, senzori etc.
Am reusit sa aruncam chestiile vechi ( procesoare 286 etc) , cu putine exceptii ( cate incap intr o cutie sentimentala).
Au fost saci si saci de reciclat, lazi ladite si cutiutiute, ne-a fost greu amandurora.
Acum ca avem un sistem ( debara , o comoda incapatoare in biroul lui si un dulap) incercam sa mentinem acolo partile astea de fun/hobby/ce nu intinzi mana mereu. Este foarte greu, necesita sa flexam muschiul organizarii dar regula e, daca nu mai e spatiu , trebuie scos ceva existent ca sa punem ceva nou. Nu ne e usor, pentru ca mereu sunt tentatii , dar am facut impreuna progrese mari. Si mie imi e greu sa ma despart de lucruri ( cand greutatea mea fluctueaza, cand ma plictisesc de ceva) pentru ca am crescut sa am fix minimul necesar , ma simt vinovata de irosire, de bani aruncati pe geam etc. incerc mereu sa imi zic ca banii blocati in lucruri nu mai sunt oricum, nu are rost ca lucrurile sa stea in casa mea si sa mi consume si spatiu pe langa costul initial.
Inteleg perfect ce spui, nu stiam ca asa se numeste, dar nici nu o voi numi nicicum de acum inainte. Nu stiu cum au alti oameni bucatariile fara nimic la vedere, nu stiu cum alti oameni care au copii strang toate jucariile dupa fiecare joc. Imi aduc aminte de copilaria mea f frumoasa in care aveam toate jucariile imprastiate in camera, pentru ca eu si sora mea ne jucam cu ele. faceam familii de papusi , se duceau in vizite, la scoala, la serviciu si aveau nevoie sa aiba unde sa se deplaseze, drept urmare camera era un intreg univers. Mama a copilarit cu reguli stricte, nu pune mana ca se strica papusa etc si si-a dorit sa ne ofere noua aceasta libertate. Si acum si eu si ea cumparam jucarii o gramada, e drept ca e greu sa fac fata la jocul fetelor, e greu sa adun, sa mentin etc. E greu cand vin musafiri, dar pt ca am aproape 40 de ani si am facut terapie multa inainte de a avea copii, am ajuns la o pace cu mine insami. Da, casa mea e mai aglomerata, da am primit toate hainele posibile pt copii , jucarii primitr second hand etc, asa le-am invatat pe fete sa primeasca si sa ofere lucruri. E f greu sa mentin casa, e f greu sa avem loc de hainr sau jucarii, dar nu voi pierde timpul(decat rar) in a tine casa perfecta, prefer sa stau cu copiii si sa facem tot felul de activitati. Am vazut ca odata ce ma pun pe sortat si organizat fac o treaba f buna, elimin multe lucruri sau jucarii stricate, le pun in cutii si organizatoare, dar si astea costa destul de mult si dureaza pana le cumpar. Faptul ca ne-am mutat destul de des a ajutat ca am aruncat si am donat o gramada de lucruri pe care nu le-am mai folosit. Succes in ce iti propui, dar din punctul meu de vedere, cea mai buna e linistea ta cu tine.
Sunt și persoane specializate care se ocupa cu organizarea, se cheamă organizatori profesionali (professional organizers) care pot ajuta in multe aspecte, de la organizarea hainelor/ lucrurilor in casa, la e-mailuri și orice alte aspecte in care organizarea ajuta. Dacă exista interes, pot recomanda călduros pe cineva in domeniu.
Am conconcluzionat ca eu și sotul avem disposifobie, după ce am citit comentariile. Cei drept mă cam deranjează toate obiectele ce le avem prin casă, terasă și garaj. Scuzele după care ascundem aceasta aglomerare și dezordine sunt următoarele : cine stie cand ne vor trebui și a două suntem inca in renovarea casei.
Eu o simt apăsătoare această aglomerare de obiecte, am mai incercat sa le organizam, dar tot mai avem de muncă.
Recunosc ca eu sunt cea mai dezordonata dintre noi.
Si eu ma despart greu de lucruri dar cateodata ca sa ma despart mai usor fac urmatoarele lucruri:
– le pun la vanzare chiar daca este cu un pret mic
– hainele mici le dau cuiva care stiu ca o sa le foloseasca
– hainele uzate le fac carpe si le arunc dupa ce le folosesc la curatenie
– am o cutie ca un cufar unde tin amintirile copiiilor ( nu foarte mare, unde am pastrat cateva lucruri de cand erau bebelusi)
– odata ce pun lucruri deoparte care nu imi mai trebuiesc, le arunc sau le dau imediat. Incerc sa nu le mai tin in casa caci am tendinta sa ma razgandesc daca ma uit iar.
Mai am de lucrat si de eliberat dar cred ca constientizarea problemei e un prim pas.
Stiu ca suna cliseic, dar si eu aveam multe lucruri (primite, pastrate – ca poate trebuie, etc.). Am inceput sa ma uit la “Curatenie cu Marie Kondo” pe Netflix (aici cred ca e partea cliseica) unde iti da niste principii de bun simt sa decizi ce pastrezi si ce donezi / vinzi. De asemenea, se pune accent pe crearea de sisteme de organizare a lucrurilor ramase. Pe mine m-a ajutat enorm, intrucat si familia mea a primit multe lucruri pe parcursul timpului si la momentele respective aveam o situatie financiara mai greuta. Nu am devenit o minimalista cu 5 tricouri, dar am devenit semnificativ mai minimalista si am reusit sa am mult mai putine lucruri pe care le mentin in ordine cu usurinta.
Primul pas a solutiei e sa decizi ce pastrezi. Si sa fii pregatita psihologic sa te desparti de lucruri. Iti garantez ca o sa simti bucurie cand te uiti in dulap si vezi lucrurile aranjate sau cand deschizi un sertar si toate au in loc. Nu am crezut ca e posibil asa ceva, dar organizarea m-a facut un om mult mai fericit. ?
Multa bafta si sunt sigura ca vei reusi.
Exista foarte multe grupuri pe FB de persoane care au garderoba capsula. Adica aranjeaza frumos cromatic tinute din doar cateva elemente asa incat pare ca au dulapul gol dar au mereu ce sa poarte.
Buna! In primul rand, te imbratisez si te nteleg!
Am slabit peste 50 de kilograme in aproape un an si jumatate. De cand a inceput procesul de slabire, am inceput sa cumpar haine. De la 5 tricouri negre si 2 perechi de jeans am ajuns la 446 de haine. Colorate, cu imprimeu, cu orice. Multe nu mi au venit luni de zile, insa eu toot cumparam. Inchipuie ti ca in 49 mp, cu 2 copii mici, plus coletiile de jucarii/carti ale sotului….ei bine, devenise cam haos.
Hainele mari le am donat pe toate.
Am inteles in terapie nevoile mele, cum nu mai voiam sa fiu invizibila, de ce dezvoltasem nevoia de a cumpara toate. Ce am pana acum a fost sa le probez, sa le triez si sa fotografiez o parte din ele. Intentionez sa le revand la un pret modic, iar cu banii sa mi fac o bucurie mica.
Recunosc ca pe mine m a ajutat sa ajut 🙂 Stiu ca exista oameni care fac asta la modul profesionist, organizeza garderoba oamenilor. Eu am ajutat doua prietene sa si organizeze casele, a contat faptul ca eu nu eram atasata de obiectele lor. E randul meu sa ma organizez 🙂
Cred ca te ar ajuta terapia. Spor sa ai!
Noi (eu si sotul) suntem minimalisti, nu agaseaza multe lucruri in jurul nostru, pastram totul cam la minim. Fiul nostru cel mare (12 ani) este genul care se desparte extrem de greu de orice obiect… pana si ambalajul de la o bomboana refuza sa il arunce, are un sertar special cu ambalaje… nu stiu de unde ar putea sa isi aiba originea acest comportament la el.. dar tare as vrea sa stiu cum il pot ajuta, cred ca ii e destul de greu si lui.
Draga Ana, dupa ce am citit comentariul tau mi-a rasarit in cap gandul ca, poate, fiul vostru reactioneaza la minimalismul parintilor doar ca sa fie „altfel”, sa aiba propria identitate. O fi si o caracteristica a varstei… Ce-as face eu ar fi sa-i ofer o „lada”- ca cea de zestre :)), dar cu o cheie la el si una la voi – in care sa puna macar o parte din obiectele la care nu vrea sa renunte, inclusiv ambalajul de la bomboane. Un fel de safety deposit box, ca la banca, mereu sub cheie, asta insemnand ca trebuie sa se poata inchide capacul. Iar o data pe luna, intr-o zi stabilita de el, sa treca in revista tot ce are in lada si sa renunte la ceva, orice, ca sa aiba loc pentru altele. Dupa o vreme se va plictisi sa faca asta in fiecare luna si sa tot contabilizeze ce-i in lada. Poate? 🙂
E greu sa te apuci dar satisfactia de a avea o casa curata, organizata este superba. Vei simti ca poti respira, ca poti face curatenie in maxim 1-2 h in loc de minim 3-4 h…e ceva cu adevarat deosebit. In plus, daca copiii vad de mici in jur multe obiecte si acelea nu neaparat organizate si aranjate…cam asa vor fi si ei in propriile case ulterior.
Nu sunt asa, mama are tendinta asta si tata arunca tot ce putea pana sa treaca in nefiinta. Acum, dupa mama, sigur voi avea tone de obiecte de aruncat, mie personal mi se pare oribil.
Ce am inceput sa fac o data cu venirea pandemiei si a lucratului de acasa este achizitia de haine si carti online…acum deja sunt prea multe si desi tot arunc in fiecare toamna si primavara….parca nu se mai termina. Dar tot o fac. Nu le arunc efectiv ci dau mai departe prietenelor cu copii mai mici. Casa este ok, se poate si mai bine pentru ca inca nu ma indur sa ma despart de multe carti pe care nu le-am mai citit de ani de zile in ideea ca poate copiii nostri le vor citi la un moment dat.Din pacate imi dau seama ca gusturile si timpurile nu se mai pupa deloc si stiu ca va trebui sa ma despart de ele la un moment dat.
Inca nu pot. Ma consolez ca sunt carti.