Moartea e un subiect de care nu m-am putut apropia foarte mulți ani. Experiențele mele de viață legate de pierdere au fost însoțite de multe secrete, ambiguitate, minciuni, confuzie, suferință nevăzută, ascunsă, nevorbită, așa că pentru mine moartea este egal cu vid, gol, nimic, multă vreme m-am purtat ca și cum moartea nu există, trăind în același timp sfâșiată de teama că nu peste mult timp, va lovi din nou și-mi va mai fura un om pe care-l iubesc.
De câteva luni sap în terapie pentru a mă împrieteni cu moartea. Am citit mult, am ascultat podcasturi și interviuri, am procesat moartea bunicii și cred că am făcut-o într-o manieră sănătoasă, pentru că e prima pierdere care nu mă sfâșie. Mă doare, dar pot trăi împăcată cu asta. Restul morților mei, tata, bunicii, copilul nenăscut, Nico, mă sufocă.
Zilele trecute am citit cea mai recentă carte apărută în limba română pe tema doliului. Se numește Panglica neagră și e o antologie de texte despre doliu și pierdere.
Am citit cu curiozitate și cu plăcere textele, deși sunt dureroase. Am plâns mult, m-am gândit mult, mi-au adus perspective noi și alinare. Autorii dezvăluie cu mult curaj multe povești intime, atât de intime și dureroase, spitalizări, cancer, covid, infarct, pierderi personale, cu tot ce aduc ele.
V-o recomand, e un puzzle de povești, stări, atitudini despre moarte. M-a ajutat în procesul meu de reîmprietenire cu sfârșitul vieții aici.
Autorii antologiei sunt Cristina Andrei, Dan-Liviu Boeriu, Cristina Bogdan, Marius Constantinescu, Ionelia Cristea, Simina Diaconu, Gruia Dragomir, Mihai Duțescu, Diana Geacăr, Ioana Geacăr, Daniela Hendea, Doina Ioanid, Cristina Ispas, Despina Jderu, Florin Lăzărescu, Ștefania Mihalache, Andreea Molocea, Rucsandra Pop, Odilia Roșianu, Olga Ștefan, Mihók Tamás, Andrei Zbîrnea, volumul e coordonat de Emanuela Ignățoiu Sora.
Iată un pasaj din textul Andreei Molocea, care scrie despre doliul dupa fiica ei care nu s-a născut vie:
„Nu există scăpare din Durere. Mult timp am avut o curiozitate intelectuală față de durere. Însă și curiozitatea are o limită, iar dincolo de ea Durerea e tot acolo. Pentru că nu poți dilua Durerea cu mintea, cu arta, cu înţelegerea. Durerea trebuie lăsată să treacă, să curgă. Dacă nu te încrâncenezi să i te opui, trecerea ei este curată, fără multe vătămături. O vreme am crezut că Durerea e ca un fir. Știți, ca la împletit, îl iei și îl treci prin andrea faci din el o haină. Am vrut să îmi fac haină din Durere. Am crezut că din ea se poate țese ceva. Însă nu este. Pentru că e ca o apă care te vizitează, iar tu o sită prin care trece. Nu împleteşte nimic în urmă. Nu lasă nimic în urmă. Nu poţi face limonadă din această lămâie. Durerea e fără sens, şi căutarea lui este obositoare. Am sentimentul că am ajuns la un capăt în care am capitulat și am făcut pace cu ideea că va durea. Dar că asta nu înseamnă că nu trebuie să îmi văd de viață. În definitiv, cu greu, am învățat și cine este acest eu nou, iar Eu sunt Vie. Ceva ce nu ştiam că sunt acum patru ani.”
Aici e cartea pe site-ul editurii, se găsește și în librăriile online.
Anul gândirii magice, de Jean Didion este o altă carte dureroasă, dar necesară dacă vrem să înțelegem mai bine moartea și ce vine după ea pentru cei care rămân. Autoarea descrie în detaliu perioada de după moartea soțului ei, negarea, suferința, furia, reașezarea în noul loc, singurătatea, căderile și urcările. Nu e o carte ușor de citit, dar te duce într-un loc mai bun decât erai înainte.
Nu pot să nu menționez și O chestiune de moarte și de viață, de Irvin și Marilyn Yalom. Cunoscutul psihoterapeut și scriitor a lucrat împreună cu soția și partenera sa de o viață la această imensă poveste de iubire și de despărțire pe parcursul căreia ea se stinge la capătul unei lungi perioade de suferință. O găsiți pe Libris aici, dar și în alte librării.
Și, desigur, Iernile sufletului, despre care am scris un articol întreg când a apărut, aici.
Natura ne demonstrează că supravieţuirea este un exerciţiu. Câteodată înfloreşte – se întinde, se împodobește cu frunze, face miere din abundenţă -, iar uneori revine la elementele de bază ale existenței pentru a continua să trăiască. Nu face lucrul ăsta doar o dată, plină de resentimente, presupunând că într-o zi o să facă lucrurile aşa cum trebuie şi că totul o să se rezolve. Iși trăiește iarna, de nenumărate ori, mereu și întotdeauna. Se ocupă de treaba asta în fiecare zi. Pentru plante și animale, iarna face parte din îndatoririle lor. Același lucru este valabil și pentru oameni.
Ca să ajungem să ne trăim mai bine iernile, trebuie să ne revizuim propriul concept de timp. Avem tendința să ne imaginăm că viețile noastre sunt liniare, dar ele sunt, de fapt, ciclice. Evident că nu aș încerca să neg faptul că îmbătrânim treptat, dar, în timp ce facem asta, trecem prin etape de sănătate și de boală, de optimism și neîncredere profundă, de libertate și constrângere. Există perioade când totul pare ușor și altele când totul pare imposibil de greu. Pentru a le face gestionabile, trebuie să ne aducem aminte că, la un moment dat, prezentul nostru va deveni trecut, iar viitorul va deveni prezent. Știm asta pentru că s-a mai întâmplat așa. Cele pe care le dăm deoparte revin adesea la noi.
Am uitat inițial, dar adaug acum și pe Privind soarele în față, tot de Irvin Yalom, am uitat de ea, pentru că am citit-o acum mulți ani. Oferă o perspectivă foarte duioasă și optimistă asupra vieții, deși nu e o carte ușor de citit.
Ah, și Oscar și tanti Roz, de Éric-Emmanuel Schmitt, o carte mică și densă, atât de frumoasă, doamne cât am plâns și citind-o, și văzând piesa de teatru jucată de Oana Pellea și Marius Manole…
În comentarii pe facebook, aici, sunt multe alte sugestii de cărți pe tema morții și a doliului.
Iată și câteva podcasturi pe aceleași teme:
Resemnificarea doliului, podcast Mindeducation.ro
Pe canapea, episodul despre moarte
Vă las și câteva titluri pentru copii, dacă sunt în etapa întrebărilor despre moarte. Sunt potrivite pentru copii de 2-5 ani.
Bunica atinge stelele
Bunicul elefant își ia rămas bun
Adio, bursuc!
Bunicule, ce se întâmplă când murim?
Ce fac când sunt tristă? (aceasta nu e despre moarte, ci despre tristețe)
Fetița care voia să salveze cărțile
Tu și cu mine (pentru copii peste 6 ani)
Aici aveți și un interviu cu un psiholog pe această temă:
Discutând cu copiii despre moarte
„Privind soarele in fata” a lui Yalom este extraordinara de asemenea. Am fost uimita de cate revelatii am avut pe masura ce o citeam si mai ales de cat de asemanatoare este viziunea mea asupra mortii, cu a lui Yalom. Eu o recomand tuturor, insa foarte putini sunt dispusi sau dornici sa aprofundeze acest subiect.
Ah, da, o adaug si pe ea!
Ioana, daca imi permiti, ce tip de terapie urmezi?
Acum fac relationala, dar am facut si clasica, si psihanaliza, constelatii, cognitiv-comportamentala si de grup, in functie de etapa in care eram si de nevoia pe care o aveam.
Multumesc din suflet! Ca de obicei, parca imi trimiti exact ce caut… Sper sa gasesc chiar daca nu cred in acest moment ca vreodata voi putea trece peste moartea mamei mele, venita ca un fulger, fara sa am ocazia de a ne lua ramas bun una de la alta, a lasat in urma ei durere infinita, regrete, lacrimi, intrebari, furie, neputinta si multe altele asemenea….doar dupa un an si jumatate am avut curajul de a-i spune fiicei mele ca bunica ei preferata a murit….e foarte greu, simt ca nu mai sunt la fel, ceva s-a rupt….ceva e acolo sus, am primit multe semne dupa pierderea ei….e foarte interesant, nu cred ca ma voi impaca niciodata, ma simt vinovata, nu ma pot ierta ca nu am stat mai mult langa ea, chiar daca eram la cateva min de ea….ca trebuia sa o ajut, sa fiu alaturi de ea, sa petrecem mai mult timp impreuna chiar daca vorbeam zilnic la telefon, ne vedeam des pe saptamana, trebuia sa imi las problemele mele si sa fiu alaturi de ea, dar totul era pe repede inainte ca asa e viata, serviciu, familie, fuga incolo incoace….Sper sa gasesc raspunsurile, alinarea… ca vorba aia „get closure”…
Ma regasesc in aceste cuvinte.
Din păcate moartea e singura certitudine pe care o avem, deși nu știm când ne alege pe fiecare să mergem cu ea. Și eu am trecut prin momente dureroase și sunt unele persoane cărora și acum le simt lipsa după foarte multi ani. Durerea face parte din viață.
astăzi sunt 22 de ani de când a murit tatăl meu. pentru prima dată mi-am dat seama că am trăit mai mult fără el decât cu el… e un doliu pe care l-am elaborat mult în terapie, a venit cu multa învinovățire, gândire magică și furie. Dar asta nu înseamnă că nu plâng azi și că nu îmi îmbrățișez mai mult fiica, un pic și pentru copilul din mine…
Îmi pare bine că ați scris despre aceste patru cărți care abordează subiecte dificile și importante. În ciuda faptului că ne este dificil să discutăm despre pierdere, doliu și moarte, aceste cărți ne oferă oportunitatea de a ne confrunta cu astfel de subiecte și de a învăța cum să gestionăm aceste situații dificile. Este important să ne educăm și să fim pregătiți să facem față acestor evenimente inevitabile, și aceste cărți ne oferă un cadru pentru a face acest lucru. Mulțumesc pentru recomandări și pentru efortul de a aduce aceste subiecte la discuție!