„În loc să te stresezi cu grăsimea de pe fund, mai bine te-ai preocupa de halul în care îți arată fața” – poșta redacției, ep. 294

Ce e în titlu mi-a scris o fată în mesaj privat în urma unui story în care mă amuzam pe tema celulitei și a luptei mele continue cu ea (pe care știu deja că n-o s-o câștig niciodată, de aici și autoironiile, în fine, nu despre asta vreau să scriu azi).

Ci despre acest gen de mesaj trimis pe internet unui om pe care nu-l cunoști.

Despre intenția din spatele unui astfel de mesaj.

Despre cât de mult rău poate face.

Da, știu:

  1. Nu e despre mine, e despre ea
  2. Sunt persoană publică, postez lucruri, trebuie să îmi asum ce vine înapoi spre mine ca o consecință a expunerii mele
  3. Gura lumii o îngroapă doar pământul
  4. Posibil să aibă dreptate

Cele de mai sus sunt adevărate, absolut!

Dar asta nu înseamnă că genul ăsta de măgărie trebuie trecut cu vederea. Cred că e nevoie să spunem de o mie de ori că mitocănia expeditorului nu este responsabilitatea destinatarului. Oamenii publici nu se expun ca să fie jigniți și nici nu trebuie ca om public să încasezi gunoiul altora. Că el va veni oricum, da, sigur, dar cred că oamenii care primesc astfel de mesaje trebuie din când în când să vorbească despre ele.

Doar pentru că ai drept la liberă exprimare nu înseamnă că e musai să te exprimi ca un neghiob. Oamenii cărora le scrii nu îți datorează să-ți primească gunoiul.

Ai putea să nu te exprimi sau, dacă chiar simți că nu poți trăi dacă nu spui, atunci spune-o într-un mod în care i-ai spune-o fiicei tale.

La mesajul din titlu eu am reacționat foarte candid. Mai întâi m-am mirat, apoi mi-am zis: Dar hei, de unde știe persoana asta cum arată fundul meu? Am verificat profilul, nu, nu era nici soțul meu, nici prietena mea, fundul pe FB nu mi l-am pus niciodată, fața da, dar dacă ea nu m-a văzut niciodată, cum de găsește ea potrivit să comenteze despre corpul meu? Eu n-aș îndrăzni să fac asta niciodată. Aș muri de rușine.

Apoi m-am gândit că eu am început conversația asta, deci poate că de fapt ea doar a vrut să mă ajute cu un sfat constructiv.

Ar trebui să fac ceva cu ridurile de pe frunte?

Posibil, le am de la 20 de ani. Arată mai rău decât ar trebui să arate.
Deocamdată nu le văd, nu mă deranjează. Dar e posibil să vină o vreme când să vreau să mă ocup și de ele.

Deocamdată se pare că fundul îmi e mai important decât fruntea. :))

Glumesc, dar asta i-am răspuns, amuzată.

În plus, eu nu sunt blogger de beauty, eu sunt un om obișnuit, o femeie de 42 de ani care trăiește absolut normal. Nu merg la cosmetică (nu că ar fi ceva în neregulă cu mersul la cosmetică, doar că nu e parte din rutina și preocupările mele), mă machiez ocazional și destul de sumar, folosesc protecție de soare și creme de bună calitate, dar nu am intervenții încă și nici nu mi-am făcut din felul în care arăt o sursă de venit sau de validare. Cred că e absolut în regulă să mă arăt așa cum sunt și să nu fiu rușinată pentru asta.

Am grijă de sănătatea mea și a familiei, mâncăm cât putem de curat, nu consumăm produse nesănătoase, nu ne drogăm, facem sport, explorăm mult, avem grijă de emoțiile noastre, asta mi se pare mult mai important decât felul în care îmi arată fruntea.

Ce voiam de fapt să zic e să avem grijă la ce punem în lume.

Avem un sfat competent de dat? Dacă nu, atunci tăcem.

Dacă da, ne uităm: ni s-a cerut sfatul? Dacă nu, tăcem.

Dacă da, îl oferim. Dar facem asta ca să ajutăm cu adevărat? Dacă nu, tăcem.

Dacă da, perfect, atunci să punem sfatul (cel mai probabil, nesolicitat) într-o formă cât mai blândă, așa cum am vorbi cu copiii noștri.

Iar dacă nu vi se pare că fața mea arată teribil și sunteți interesați în ce am de spus, las mai jos trei interviuri recente la care am participat.
Cu Oana Moraru la Simona Gherhe, podcastul Părinți cuminți.

Cu Ioana Bâldea-Constantinescu, la Ed. Litera, podcastul #CuVoceTare

Cu Beatrice Ghiciov, la Digi FM, podcastul #ParintiPregatiti

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

30 comentarii

  1. Mie mi se pare ca esti superba si cu cat ai devenit mai atenta la tine si la linistea ta cu atat ai inflorit si ai devenit mai frumoasa ❤️

    • Unul dintre motivele pentru care scriu rar pe blog – nu am chef de toți idioții care își vărsa pe mine frustrările, dându-mi sfaturi prețioase in jigniri, ironii și opinii necerute. Te expui, empatizezi, te analizezi, ești onest si la final ești împroșcat cu noroi, ca stima de sine a altcuiva să fie un pic periată.

  2. „În loc sa te stresezi cu grăsimea de pe fund sau in halul în care îți arată fruntea” mai bine ai observa că ai un par superb care îți încadrează fata perfect și un zambet minunat. 🙂

    • Pai ochii aia compenseaza pentru orice imperfectiune … Esti superba in and out, full stop. The hater is trying to bring you down because she is jealous.

  3. Dragă Ioana, deși te urmăresc de ceva vreme, mai mulți ani, acesta este primul comentariu la o postare de a ta… de fapt este prima dată când comentez la o postare care nu este a unui apropiat de al meu. Simt nevoia să ți fiu alături pentru că, in ultimul timp, mă confrunt și eu cu răutatea unor oameni și încerc să fac totul să nu pun la suflet. Unii sunt așa! Pur și simplu! Tu ești foarte frumoasă, atât la interior cât și la exterior. Atât am vrut să ți spun!!! ?
    PS. ,,Frumusețea stă in ochii privitorului.”

  4. Sunt sigura ca exista termeni psihologici referitori la “mania” unor femei de a “imbunatati” prin diverse metode fiecare detaliu al fetei si a corpului, incat la un moment dat devin ridicole. Nu folosesc decat ruj si rimel in timpul liber, in rest doar rimel ( lucrez cu masca 🙂 la fel faceam in timpul facultatii in Romania; imediat dupa absolvire am emigrat in partea flamanda a Belgiei si, nici o colega, asistenta sau profesoara la facultate nu se machiau!!!!! Asa ca nu am mai facut-o nici eu …. A fost ciudat la inceput, apoi am simtit-o ca pe o adevarata eliberare ….. machiajul a revenit cand am avut colege de cabinet din America de Sud :-)))

  5. Ah, Ioana, sa se exprime cum i-ar zice fiicei ei.
    Asa îmi vorbea mama mie, cum ti-a zis ție fata asta. Si mai urat de atât. Mi-a spus lucruri atât de urate, cum nu cred ca a mai zis cuiva.
    Arati ok și știi asta.

    • exact la asta m-am gandit si eu cand am citit fraza respectiva… nu toti merita sa aiba copii, mama mea cu siguranta nu

  6. Ioana,

    A alerga/face sport in mod regulat, a manca „curat”, a nu bea/lua droguri…deja faci foarte multe pentru corpul tau. Restul, gen cosmetica/creme/etc sunt apa de ploaie, cu efecte secundare pe termen lung inca nestiute.

    Traiesc in Suedia de peste 10 ani, si unul din lucrurile care ma bucura e ca majoritatea e neinteresata de asemenea probleme. E insa interesata de a merge la sala/a fugi/a merge la maratoane/semimaratoane, a manca corect…exact ca tine. Cand am fost recent in Ro nu am putut merge la alergat in satul unde locuiesc ai mei, pt ca…nobody does it, si sincer mi-a fosy rusine/frics sa ma duc in leggings ca aici sa alerg, frica mai ales de fluieraturi/aluzii sexuale.

    Ma bucur ca i-ai raspuns tipei.

    All the best!
    A.

  7. Eu chiar sunt pasionata de beauty si skincare, spf-ul e religia mea, etc etc. DAR tot nu ma duc sa dau sfaturi (ne)constructive alandala. Adica acum tu ai devenit self-conscious despre niste riduri ceea ce e pacat. Nu cred ca asta e ce se observa prima oara, sau ma rog cine observa n-are decat sa traiasca cu asta.
    Aleg sa cred ca persoana care ti-a scris nu e rau voitoare ci are doar misoginism internalizat. „Trebuie sa fim maxim de decorative mereu” , „rolul femeii e sa mangaie ochiul privitorului” . Asta e problema. Si daca erai influcencerita de beauty poate foloseai makeupul ca self-expresie si skincare ca self care . Nici asa nu ai fi meritat comentarii tendentioase 🙁

  8. All of these lines across my face
    Tell you the story of who I am
    So many stories of where I’ve been
    And how I got to where I am…

    Rămân versurile mele preferate. Și atât de adevărate.
    Ești o femeie foarte frumoasă!

    • Si eu am rid de expresie si ma bucur cand vad ca sunt oameni care stiu ca viata nu e despre riduri, ci ca sa fii sanatos e mult mai important. Aici ma refer si la sanatatea psihica. ceea ce a spus cititoarea ta poate sa raneasca grav psihicul. multe femei pe care le cunosc sunt f frumoase si culmea chiar ele apeleaza la machiaje tipatoare, operatii, botoxuri etc. si le cunosc inainte sa isi faca operatii si ele erau deja frumoase iar acum arata frumoase dar nenaturale ca si cum lumea acum ar crede ca sunt frumoase doar pt ca au botox. dar ele deja erau frumoase si sunt sigura ca ar fi aratat si mai bine daca nu ar fi apelat la botox. o femeie daca e frumoasa, e frumoasa si la batranete. si tu cu parul tau minunat o sa fii cea mai faina bunica. stii cu varsta femeile isi pierd din podoaba capilara asa ca tu esti o super norocoasa

  9. Ioana, eu chiar te admir ca nu ti-ai pus botox si ca arati normala, in ziua de azi, sunt atat de rare femeile nemodificate incat mai vreau sa vad asa modele. In fine, asta a fost reactia mea, tu poti face ce vrei cu corpul tau si inteleg ca postarea era despre altceva , dar eu atat am avut de spus:))

  10. Ia zi-ne te rog, e faina cartea din poza de mai sus :)? asta din seria la ce se uita unii oameni in pozele postate de altii pe net 🙂

    • E draguta, da, mie imi place Peter Mayle, e bun in avion, vacante, merge repede si are un omor foarte simpatic. 🙂

  11. Încerc sa reactionez “frumos” și sa ii răspund decent femeii care are atât de multă urâțenie in ea in cât sa transmită așa un mesaj altei persoane. Ești urâta femeie/fata sau orice creatura te consideri. Va veni o vreme când ridurile tale vor răni “retina” altor demoazele goale in suflet . Îți doresc sa culegi roadele a ceea ce semeni, Perfecțiune care ești tu.

    Ioana, știu ca nu o vei face, dar poate adresele de email ale persoanelor care agresează in acest fel ar trebui publicate. Sa simtă și ele gustul propriului oțet! Poate așa vom reuși sa oprim acest abuz absolut oribil care ne afectează pe noi și pe ai noștri dragi!

    • @Oricare dintre noi, publicarea adreselor de email reprezintă o încălcare a GDPR-ului. Mă rog, Ioana știe asta și you meant well, dar fiți atenți ce recomandări faceți, să nu vă treziți că înotați în oțetul ăla…

    • Nancy, mulțumesc pentru atenționare . Știi desigur, ca datele personale sunt cele care îți dezvăluie identitatea. Deci, daca persoana respectiva are numele și prenumele in adresa de email, într-adevăr este o încălcare a GDPR. Dar dacă persoana respectiva are adresa suntperfectasimaiaudecinevreau@perfectiune.ro nu știu dacă mai este valabilă protecția datelor. In orice caz, știu ca ai dreptate și nu e ok sa răspundem cu oțet, dar câteodată efectiv abuzul trebuie oprit. Cel puțin acele conturi ar trebui raportate, probabil nimic nu se va întâmpla , dar măcar încercam. Ioana chiar dacă este persoana publica, este om și așa cum și ea spune nu trebuie sa accepte tot gunoiul care i se vărsa in mailul publicat pentru cauze caritabile.

  12. Draga Ioana, esti o femeie frumoasa, cu niste ochi verzi superbi, um zambet minunat si un par absolut admirabil! Eu consider ca i-ai raspuns tipei destul de finut si intr-o maniera amuzanta. Mai mult nu merita: nici timp, nici efort, nici atentie.

  13. Nu imi vine sa cred cata mitocanie rautate nerusinare, cum poti si mai ales DE CE sa scrii asa ceva
    Sunt pur si simplu siderata
    Dar nu asta e mesajul de baza pt tine Ioana , ci “palaria jos “ de curajul de a publica reactia asta a doamnei ( drei? )
    Esti f cool si puternica

  14. Nici eu nu pricep cum unii intra cu cizmele pline de noroi si se mai si sterg inauntrul unora pe care nici nu ii cunosc. Pura chestie de bun simt, lipsa imensa de politete. Ce deduc eu este ca o frustrezi enorm (poate nici ea nu se prinde de asta sau poate chiar stie de ce daca se uita bine inauntrul ei) si asta are legatura cu nesiguranta ei, nu cu tine dar a ales sa iti aduca noroi in sufley si minte crezand ca asa isi rezolva frustrarea.
    Bineinteles ca astfel de uratenii iti irita neuronii si nu, nu trebuie tolerate oricare ar fi cauza frustrarii persoanei in cauza, nu, not everything goes!
    Ridurile tale (daca le ai) sunt o imbratisare naturala a varstei tale, parte din tine, nu inseamna ca nu ai grija de tine ci din contra, inseamna ca nu te ascunzi dupa falsitati temporare, dupa masti care atunci cand se usuca distrug tesaturile, etc.
    Mie imi pari cocheta si natural moderna si tare deschisa la minte.

  15. Ioana, esti real frumoasa si in acelasi timp o fiinta minunata! Si nici nu sunt cel mai mare fan al tau?…din cand in cand imi apare vreun articol al tau si ma bucura sa-l citesc si alteori nu ne potrivim iar asta e ok, suntem diferiti noi oamenii. Te imbratisez si la cat mai multe zambete!

  16. Cred ca in mediul online se poarta mult fenomenul acesta de a scrie orice mizerie care trece cuiva prin cap la postarea altcuiva. Asa fara filtre, fara a te gandi la consecinte si fara a tine cont de sentimentele unei persoane, de impactul cuvintelor noastre. Daca Doamne fereste se si apara persoana din online, atunci am vazut cum e acuzata ca nu lasa oamenii sa se exprime ( tot de cei cu comentarii nelalocul lor), ca nu isi asuma postura publica si altele. De fapt, cei care scriu astfel de replici nu sunt deloc interesati de exprimarea libera. Sunt doar oameni care nu au filtre, nu pot face diferenta intre ce gandesc si ce trebuie spus/scris. Asa si eu, poate sa gandesc orice rautacism despre oricine, dar daca vreodata comentez, pun un filtru ‘al decentei’ sa il numim. Daca nu imi place de cineva, nu il/o urmaresc si nu ma bag in seama. Ma mir in seama mea de unii de pe net si aia e. Din pacate, multi oameni nu stiu deloc sa fac diferenta intre ce e in capul lor si trebuie sa ramana acolo, si ce e ok sa fie public. Libertatea de expresie e una doua scut pt mizerii.

  17. Este vorba de o persoana nesigura pe aspectul fizic, probabil sufera si de dismorfie, si ceea ce face se numeste „proiectare” Este de compatimit, tu vei merge mai departe, dar ea va trai etern cu distorsiunea asta cognitiva. Pacat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *