Aseară mi-am dat seama că mă aflu într-un spațiu nou pentru mine. Și nu mă refer la faptul că IAR ne-am mutat (deși iar ne-am mutat, de data asta sperăm noi de tot, dar despre asta, poate altcândva).
În timp ce căram lucruri ieri dintr-o casă în alta și îmi ardeau tălpile de la prea mult mers, mi-a venit un chef nebun să scriu. Aveam câteva idei parcate din zilele anterioare, dar n-am prins nici măcar cinci minute să mă așez la laptop sau să le scriu pe un colț de foaie.
Ploua cu paragrafe întregi în capul meu când mi-am scăpat un raft peste laba piciorului. Mâinile mele tastau cuvinte în loc să țină șurubul la locul lui.
Am terminat de pus lucrurile la loc pe pilot automat. Mintea mea nu era acolo, era la biroul de scris.
Au mai trecut trei ore până am pus și strâns masa, până copiii s-au spălat, uscat și împijămălit, ne-am spus noapte bună, iar când casa s-a liniștit, m-am repezit în dormitor cu o senzație de urgență, îmi tremurau degetele pe capacul laptopului, mi-am pus ochelarii strâmb și am închis ochii.
Imediat au început să se reverse prin degetele mele toate gândurile, poveștile și amintirile pe care le-am cărat zilele astea în cap în timp ce brațele ne cărau dulapuri, lăzi și ghivece.
Am scris aproape o oră, fără să cenzurez sau să organizez ceva.
Am lăsat șuvoiul să-mi iasă din cap pe ecran, am salvat și am închis fără să recitesc.
Am nevoie să revin la scris.
Nu doar pentru că sunt în urmă cu trei manuscrise, ci și pentru că a venit muza din delegație, pentru că am chef și idei, și de aproape doi ani nu am mai avut timp să scriu cât și cum vreau.
Nici acum nu am, pentru că încă merg la școala de limbă, am teme, dau examene, am lucruri de trimis, ateliere de ținut, plus casa și copiii de îngrijit, dar voi lua o pauză de la scrisul zilnic aici.
Sunt obosită, aș dormi 20 de ore pe zi. Ultimele 17 luni au fost un carusel teribil. Simt acum că pot să încep să mă relaxez, să mă odihnesc, să mă bucur de tot ce avem.
Poate o să mai pun un gând din când în când sau vreo veste. Vreun story sau o poză.
Dar de la scris zilnic mult, răspuns la comentarii, planificat articole, aș vrea să iau o pauză.
Mai am o lună de lucru, apoi urmează o vacanță lungă cu copiii, în care vreau să mă rup un pic de tot ce trebuie și să mă las doar să stau.
Sper să aveți răbdare cu mine.
Dacă iese totul bine, în toamnă și iarnă vom avea o serie nouă pentru copii, o carte pentru oameni mari și un titlu nou de călătorie cu Ema și Eric.
Dar pentru toate astea am nevoie de liniște, de timp, de blândețe.
Pe 19 și 20 august vom fi la Roaba de Cultură în București cu spectacole și întâlniri pentru părinți. Sper să ne vedem sănătoși.
Vă las cu o poză de la Ziua Grădinilor Deschise din Amsterdam. De la o astfel de fereastră, cu o astfel de grădină, sigur aș genera doar capodopere literare. 🙂
Aveți grijă de dumneavoastră.De regăsit vă va regăsi cine crede că rezonează cu scrisul dumneavoastră.
Mulțumesc pentru gîndurile împărtășite cu noi.
Sa ai parte de o pauza recigorsbta, plina de liniste si bine. Noi te asteptam cat o fi sa fie. Relax, take it easy, vara frumoasa!
te imbratisam, te asteptam si iti dorim o vara minunata, cu multa odihna si liniste 🙂
happy „nicksen” ?
Draga Printesa,
Si din partea mea (si a multor mamici care te citesc cu drag 🙂 ) iti doresc drum lin pe tastatura, odihna placuta si sa te bucuri de noul camin si de multa liniste!
Multumesc pentru tot ceea ce scrii, ne ajuti enorm de mult!
Cum se va numi cartea pentru parinti ?
?
Multumim pentru tot ce faci, imi plac mult cartile tale , pentru adulti si mai ales cele pentru copii ❤️
Stai, dormi, mănâncă, aleargă, iubește, citește, plimbă-te. Noi o să fim tot aici ❤️
Pauză cu liniște să ai! Noi te așteptăm cu răbdare și cu drag!
Avem nevoie de o femeie ca tine…ia pauza necesara….nu vrem sa te pierdem
Draga Printesa,
nu stiu daca am voie, daca se cuvine sa comentez la aceasta postare, fiind un barbat, dar sper sa nu fiu inteles gresit de diverse persoane, eventual, in apararea mea, ar trebui sa spun ca fac un master in zona de psihoterapie, ca sa imi legitimez interventia.
Citesc blogul tau cu drag de multa vreme, am ajuns sa te cunosc putin si de aceea cred ca pot sa spun ca este absolut normal sa te simti obosita si chiar extenuata dupa toate experientele prin care treci si ai trecut in ultimii ani. Eu as spune ca esti o femeie foarte puternica, multe femei s-ar fi prabusit de mult daca ar fi avut parte de atatea probleme, mai ales dublate de adaptarea la o alta tara, limba, societate, politica, locuinta etc etc
Eu cred ca ai facut mult bine multor oameni, femei, tineri, tinere, prin articolele tale si cartile tale, multa lume a prins un pic de putere sau de perspectiva dupa ce ti-a citit un text sau o carte.
Daca imi permiti sa-mi expun o idee, as spune ca te epuizeaza si faptul ca inca te lupti cu o anumita lipsa de stima de sine. In pofida faptului ca ai reusit in viata si esti o scriitoare de succes, totusi ti se pare ca nu esti suficient de buna, iti doresti mai multa apreciere din partea celorlalti si duci o lupta continua pt a fi mereu la inaltime, ceea ce mai ales in mediul online e din ce in ce mai dificil, pt ca zilnic apar bloguri noi, influenceri noi, iar cum numarul cititorilor ramane aproximativ constant, in aparenta pare ca sunt tot mai putini si mai dezinteresati, dar in fapt si ei sunt tot mai epuizati si bulversati de noua societate. Uneori ma gandeam ca daca tatal tau ar fi fost mai aproape de tine in decursul copilariei / adolescentei tale si daca ti-ar fi aratat cat de mult te apreciaza, acum ai fi fost mai multumita si linistita cu „insuccesele” actuale. Iti spun aceste lucruri nu ca sa fac pe desteptul ci pt ca rezonez cu tine si am avut o copilarie asemanatoare. Aproape toate luptele mele si zbaterile mele au fost pt ca doream / tanjeam dupa aprecierea celor din familia mea. Apreciere pe care nu am primit-o niciodata, nici pana in ziua de azi.
Speranta mea este ca te afecteaza si lipsa soarelui din Olanda si a vitaminei D, insa la toamna, dupa ce-ti vei petrecut concediul in vesela Valencia dublat de dieta mediteraneana, vei reveni cu forte noi. Nu trebuie sa fii mereu o racheta care decoleaza, poti sa fii un avion de cursa lunga, care isi continua linistit zborul si traiectoria, desi norii il fac invizibil de multe ori pt cei din afara lui, … pt ca tu esti deja un brand iar la un brand ceea ce conteaza cel mai mult este constanţa lină si nu neapărat focurile de artificii.
Odată am citit pe un perete dintr-o sală de clasă … „Când simţi că nu mai faci faţă…. , nu renunţa , fă doar un pas înapoi şi odihneşte-te un pic !”
Ce mesaj bun! ? ma bucur când citesc oameni empatici, care transmit așa o energie pozitiva!
Foarte frumos spus! 🙂