-Vă chemăm când se trezește.
Urăsc vorbele astea. Lipsa de control. Frica. FRICA.
Ieri pe vremea asta era totul bine. Chiar eram optimiști, liniștiți, încă câteva zile și plecăm în vacanță, copiii sunt bine, hai că reușim să ne liniștim, să ne bucurăm și noi de noi, de vară, de casă, de prieteni, de călătorii.
Apoi, la 4.05 după amiază, Sofia a căzut de pe o bară atârnată undeva sus, și și-a rupt mâna.
Când a ieșit din sala de sport ținându-și cu mâna stânga dreapta inertă, cu palma mutată de la locul ei, mi-a stat inima.
Nici n-o durea încă. Doar își privea mâna șocată.
Peste câteva minute a început să plângă. Apoi să țipe.
Am mers direct la spital.
Îi spuneam să respire adânc, îi explicam ce urmează.
Încercam să respir și eu.
În momentele astea intru pe pilot automat. Sunt extrem de rațională, știu că trebuie să sunăm la medicul de familie, care anunță spitalul.
La urgențe ne-au preluat imediat, i-au dat calmante, au completat fișa. În câteva minute i-au făcut radiografia, se vedea clar fractura de radius aproape de încheietură.
Ne-au spus că e nevoie de operație, osul e deplasat destul de mult de locul lui. Pentru că mâncase la prânz și era ora 5, ne-au trimis acasă cu calmante, programare în spital a doua zi.
I-au pus un gips temporar, să protejeze zona și să calmeze durerea.
Am mers acasă. Am râs și am plâns de toată situația, am povestit despre ce urmează.
Am dormit împreună, greu, cu multe griji și foială.
La 8.30 de dimineață am venit la spitalul din oraș. Aripa pentru copii e plină de jocuri, tablouri, jucării. Sunt rezerve de 1, 2 și 4 paturi. Suntem cazate într-una de patru. Sofia e curioasă. Explorează jocurile. Citește un pic.
Mi-e frică, spune.
Sună cineva din sala de operații să întrebe ce culoare de gips vrea. Camuflaj, animal print, dungi? Alege portocaliu simplu.
Vine o asistentă specializată în pregătirea emoțională a copiilor pentru intervenții chirurgicale. Îi arată pe tabletă un film despre tot ce va urma, pas cu pas (puteți vedea clipurile aici, pe vârste, sunt și în engleză). Masca de anestezie, blocul operator. E mai liniștită. Primește pe mână plasturi cu cremă cu lidocaină, ca să nu simtă durere când îi pun perfuzia.
Ne spun ceva de ora 12. Atunci e programată. Citim.
La 11 vine asistenta, sunt gata medicii, mergem acum. Ne îmbrăcăm amândouă în halate sterile, papuci, cască de păr.
Plecăm cu pat cu tot spre alt etaj.
Stau lângă ea. Plânge. Mi-e frică. Știu, și mie. Va fi bine, sunt sigură, îi spun, și chiar sunt sigură.
Intrăm în preoperator. Mi se oferă un scaun la capul ei. Mă strânge de mână. Tremură.
Vin cei doi chirurgi, ne explică: vor încerca să pună osul la loc, apoi radiografie, dacă stă bine, atunci nu e nevoie decât de gips. Dacă nu stă bine, un șurub, apoi gips.
Îi pun masca. Se uită fix la mine.
Adoarme.
Dă drumul mâinii mele.
Cineva mă conduce pe hol. Aștept. Îmi crapă capul de durere.
Dau mesaje către familie. E bine, a intrat în blocul operator, le zic.
Mă uit pe geam. Scriu. Încerc să nu uit să respir.
Trec medici și asistente pe lângă bine, va fi bine, curaj, îmi zic, le răspund cu un semn că le mulțumesc.
Slavă Cerului că înțeleg limba și măcar stresul ăsta nu l-am avut.
Trec 20 de minute, iese o asistentă să mă cheme la reanimare. S-a trezit. E bine.
Fug spre ea în salopeta imensă.
Îi văd ochii din pat. Râde.
-Mai vreau o dată, zice. :))
E un pic buimacă. N-a fost nevoie de operație, îmi explică o asistentă. Au pus osul la loc, drept, apoi gips. Dar vă eplică medicul.
Are perfuzii cu calmante și dexa. Se plânge că o ustură. Râde.
Vine medicul, ne povestește un pic, e serios, dar și simpatic. Glumește cu ea.
Sofia, am auzit că îți place să înoți? Mama Sofiei, am aflat de la fete că luni plecați în vacanță? Să vedem cum facem.
A început să dea telefoane.
La cât aveți avion? La 1? Bine.
Programare la 8.30, luni, radiografie. Dacă totul e bine, Sofia, primești gips de înot, ca să poți să te bucuri de mare în vacanță, da? Ne zâmbește și pleacă.
Asist la scenă cu gura căscată. Mi-am adus aminte cum anestezistul de la Gr. Alexandrescu urla la mine că din cauza mea îi plânge copilul în reanimare, că am insistat să fiu lângă el când se trezește. Copilul meu de un an, care sângera pe mai multe părți. Eu i-l stricam, că am vrut să îl țin în brațe după operație. Cât a mai urlat la mine… și ce furioasă și neputincioasă mă simțeam. 🙁
În fine, Sofia e bine. A primit înghețată și masca de anestezie, să se dea mare cu la colegi (așa au zis). Un pic mai târziu mergem acasă. Ivan e la școală, sigur speriat. Mama e în avion spre România.
Doamne, ce zile…
Have kids, they said…
A ieșit la joacă acum pe stradă, e cu prietena ei. Râde. Povestește prin ce a trecut.
Ce înseamnă sprijinul emoțional… i-au dat încredere și putere și acum e bine, aproape că zice că a fost distractiv…
Hai ca imi vin inapoi toti dracii când îmi aduc aminte prin ce am trecut în 2015 cu Ivan. Avea peste 60 de copci la mana, copil de un an, mana umflata, tumefiata. Am mers la scos fire la Gr Alexandrescu. Au refuzat sa ii faca anestezie, mi-au zis ca nu consuma ei anestezia pentru asa ceva, ca oricum lesina de durere in maximum 10 secunde. :((((
De asta scriu si o sa mai scriu ce inseamna tratament de calitate, nu macelarie, ca sa vada toata lumea ca astfel de comportamente IN SPITAL (orice spital, dar mai ales DE COPII) sunt criminale! Cum sa scoti pe viu fire unui bebelus linistit ca lesina de durere?
Si asta e doar o mica, mica parte din cosmarul nostru cu spitalul ala. Niciodata, niciodata nu o sa uit si nu o sa iert ce am trait acolo. Niciun copil niciodata si nici un parinte nu trebuie sa mai treaca prin asa ceva.
Vai, cum scrii… Câtă emoție poți să transmiți chiar și în scris…
Am plâns, am suferit împreună cu tine, apoi am lăcrimat de bucurie la final <3
Ce-o să vă mai amuzați în curând de experiența asta… 🙂
Înțeleg perfect cum a fost, că eu am contribuit la fractura piciorului celei mici, când avea vreo 3 ani ? Și tot eu am fost cu ea să i-l repare ?
Exact ! Cum scrii, sa nu te opresti niciodata din scris ! Cata emotie transmisa doar prin scrie cum a zis si Andi!
Scris*
Dumnezeu sa va aiba în pază! Ma bucur ca e bine! Am plâns…si eu am trei si te inteleg perfect
Cât de mult contează empatia celor din jur și mai ales atunci când ești panicat. Da, la români se țipă, în spital, în instituțiile publice etc
Buna,
Iti inteleg trairile perfect. Fiul meu a suferit o operatie pe cord deschis cand avea doar 3 luni. Am murit si am inviat de mai multe ori in acele zile. Vreau sa cred ca tot ce nu ne omoara ne face mai puternici, mai intelepti cumva.
Sanatate s-aveti!
Citesc și plâng. Acum 30 de minute vroiam să îți dau mesaj în privat ( de fapt l-am scris și l-am șters) să îți cer o recomandare de terapeut, psiholog. Și acum citesc și inima mi să făcut mică, mică și mă rog să nu li se întâmple nimic rău copiilor mei. O îmbrățișare puternica de la Piatra Neamț
totul e bine când se termină cu bine ??❤️… have kids, they said… good one???
M ai făcut sa plâng, amintindu mi de cele 3 operații din România pentru 2 degete cu „o defectiune” din naștere. Foarte greu la noi,groaznic chiar. Câteva vorbe ce mi ai rămas în minte: riscul anesteziei generale este sa nu se mai trezească dar trebuie sa semnați aici ca sunteți de acord, nu aveți voie sa întrați cu ea în blocul operator, dacă urla atat cum sa ii facem analizele…..
Și te mai întreabă lumea,: dar ce tot dai bani aiurea la psihoterapie? eh,uite asa de nebuna……
Mulțumesc lui Dumnezeu ca suntem bine și ca evoluția mea ca mama este minunata,și am învățat multe și despre mine,despre copilul din interiorul meu despre tot.
Te îmbrățișez cu drag !
Am avut o experienta similara la operatia fiicei pentru scoaterea amigdalelor si a polipilor, in Canada (Ontario). Nivelul serviciilor medicale de aici e la ani-lumina distanta de Romania, fara sa idealizez, ca perfectiunea nu exista decat ideatic. Cand ma prinde din urma dorul si nostalgia de „acasa” mea, imi aduc aminte de ce am facut aceasta alegere atat de grea – imi vad copilul si stiu cat de „mai bine” ii va fi aici. Insanatosire grabnica, si rabdare pentru a o putea sprijini cu ce va avea nevoie in perioada asta.
Imi pare rau de sperietura voastra, dar ma bucur ca totul s-a incheiat cu bine.
Nu pot sa nu admir sistemul de acolo, orientat spre pacient.
Multa sanatate!
imi pare rau de intamplare, recuperare rapida Sofiei si sa fie totul bine.
stiu cum e, fix acum o luna treceam prin ceva similar cu baietelul de 3 ani si jumatate.
fix joia de dinainte de vacanta (zborul nostru tot luni era programat) – alearga prin casa, calca pe o cutie rotunda si pica pe spate, pe covor. nu se loveste de nimic altceva, pica direct pe podea.
o cazatura ca multe altele, ne gandim.
la scurt timp observam ca nu ii e bine, e apatic, ametit, somnolent, in drum spre spital incepe sa vomite.
doua zile a stat in spital sub observatie – din pacate pentru el nu a avut voie in camera de joaca, el fiind foarte energic. A fost tare greu si pentru el si pentru mine.
Dar a trecut cu bine.
Ni s-a dat voie sa zburam in concediu, sambata seara am ajuns acasa de la spital, duminica am facut bagaje si imi o lista cu doua spitale pediatrice in caz de ceva, din fericire nu am avut nevoie.
Insa l-a marcat experienta si o groaza de trairi le-a refulat apoi.
Practic imi trebuie urgent un concediu ca sa imi revin dupa concediu :)))
Am citit articolul si desi apreciez toate postarile tale, am un gust amare, foarte amar. Este primul comentariu pe care il las cuiva si probabil va fi ultimul. Dar simt ca nu trebuie sa tac. Te citim de la mic la mare demult. Ema si Eric sunt deja membri ai familiei noastre.
Cu toti trecem prin incercari de genul acesta.Nnimeni nu este scutit.
Ma simt trista cand mereu se face o analogie, o comparatie, o mentiune orice … fata de cat de urat/rau/prost este sistemul de sanatate din Romania, de cei care au ales sa plece. Ma simt slaba si frustrata ca uite noi ceilalti care nu am plecat din tara, suntem fraierii care va trebui sa traiasca aici. Oare ce se va intampla cu copii mei? Copii mei nu merita o viata frumoasa, si plina de sanatate ca si copii tai, care acum cresc in Olanda? Eu cred ca merita. Toti merita si toti meritam.
Mi-ar placea sa nu mai aruncam cu nimic in Romania. Sunt convinsa ca nicaieri nu este perfect, nici chiar in Olanda.
Articolul nu e despre asta. Nu e despre fraieri, frustrați etc. Astea sunt ecouri pe care le simțim noi și cu care trebuie să facem pace.
Opresorul nu este cel care identifică sau numește problema, ci în cazul ăsta sistemul medical actual și noi, cei părtași, care acceptăm tacit ce se întâmplă.
Înțeleg că situația creează disconfort și neputință și în mod reflex ne supărăm pe cel care semnalează, pentru că în el putem lovi, nu îl percepem ca pe un pericol și în același timp e comod și confortabil să nu facem nimic.
Supărarea, frustrarea și acțiunea trebuie să se îndrepte catre sistem. Să nu mai acceptăm compromisuri mici sau mari în toate aspectele vieții, să nu mai acceptăm jumătăți de măsură, să fim noi drepți dacă cerem dreptate și să căutăm dreptatea.
Nu suntem nici mai buni nici mai răi decât spațiul în care trăim. Noi sumtem spațiul ăla limitat și coruptibil.
Iar experiența urâtă și adevărată a Ioanei cu sistemul medical românesc nu trebuie invalidată. Asta nu o face mai puțin reală sau mai puțin urâtă.
Alexandra, nu cred ca scrie cineva ca sa iti produca tie (sau altcuiva) frustrari. Daca ne ascundem cu capul in nisip, ca strutul, nu vom transforma sistemul de sanatate intr-unul normal. Iar alegerile – de a pleca, de a ramane – nu sunt usoare niciodata. Important e sa fie asumate, cu bune si cu rele.
Pe mine articolul m-a facut sa imi dea lacrimile, pentru ca eu am fost un copil care a suferit interventii chirurgicale in Romania. Asa ca mi-a amintit de tot – de cum am fost smulsa din bratele mamei ca sa ma duca in sala de operatii la 3 ani (da, imi amintesc), de frica, chiar groaza pe care o simteam, mai mare fiind, cand asteptam in preoperator sa vina sa ma ia in sala si nimeni nu avea vreun cuvant de linistire pentru un copil de cativa ani. Ba dimpotriva, asistentele se rasteau ca “nu stau cuminte” sa imi faca o injectie. Nici nu vreau sa ma gandesc ce simtea biata mama in momentele alea.
Asa ca, vezi tu, lucrurile astea exista, din pacate, in Romania, indiferent ca le vrei sub pres sau nu. Poate scriind despre ele se mai misca o rotita si mai e o speranta sa se schimbe ceva. Sau se mai convinge cineva ca e mai bine sa plece…
Nu aruncă nimeni cu nimic altceva decât cu adevărul. De ce luați foc? de ce va supară?Copiii nu au nicio vină, vina o avem noi care ne creștem copiii cu aceeași mentalitate cu care ne-au crescut părinții noștri.
Să „daruim” in stânga si dreapta in orice sistem, sa primim de la ăl mai mic până la ăl bătrân „darul”. Să plecăm capul și să ne facem că nu vedem dacă nu este vorba de noi, să fim indiferenți in orice situație.Sa continuam să nu ne cerem drepturile si să primim veșnica „sacosica” la alegeri. Să lasam asociațiile să construiască case pentru saraci, altele sa faca zboruri aeriene de salvare, altele sa repare școli ș.a.m.d
Trebuie spus, strigat, arătat romanilor că există normalitate, cum arată…ca asa poate ne vom trezi,pentru binele si viitorul copiilor nostri!
Imi pare rau ca ai aceste frustrari, Alexandra si ca te simti simti asa, dar nu cred nici macar o secunda ca intentia Ioanei era sa sustina ideea conform careia copiii tai si copiii din Romania nu merita sa fie sanatosi sau sa traiasca o viata frumoasa. Din contra, mie mi se pare ca e exact invers, in primul rand ca Ioana contribuie activ si palpabil la viata mai frumoasa a copiilor din Romania si in al doilea rand doar vorbind despre aceste fapte si nu aruncandu-le intr-un colt exista o minima sansa de ameliorare.
De ce sa nu aruncam cu nimic in Romania? Crezi ca daca ne prefacem ca e totul roz chiar este? Multe dintre aceste comentarii ale celor care am plecat sunt pura uimire si bucurie ca se poate si altfel, niste lucruri mici ne mira. Am lucrat ca medic in trei tari diferite, nici una perfecta, dar nici una atat de oribila si putreda ca Romania. Sa aruncam cu adevar si cu ce nu e bine si cu ce se poate face mai bine nu este un atac la adresa „fraierilor” care au ramas, ci este o parghie.
Zilnic ma gandesc la membrii familiei mele care au murit in spitale in Romania, care or sa moara probabil in viitor. Zilnic ma urmaresc niste imagini groaznice pe care nici macar nu vreau sa le impartasesc, de coruptie, de malpraxis, de abuz inclusiv sexual la adresa rezidentelor etc.
Imi pare foarte rau ca te simti trista si acest articol a atins o rana la tine, dar copiii tai si tu si toti meritam ingrijiri umane si calitative, mai ales medicale. Si pentru asta un prim pas e sa nu ne ascundem. E doar primul pas, nici eu nu cred ca vaicarindu-ne fara sa actionam cumva o sa rezolvam mare lucru. Insa e important sa intelegem ce drepturi avem.
Alexandra, se înțelege din mesajul tău că nu merită copiii din România o viață frumoasă si sănătoasă din cauza Ioanei, că expune nenorocirea din sistemul medical românesc. Ori nu ai vrut sa spui asta și ai construit mesajul greșit. ori nu ai găsit vinovatul care trebuie. Nu din cauza Ioanei si a celor care au plecat si vorbesc despre traumele produse e sistemul atât de defect. E din cauza oamenilor care il formează. Si un pic și din cauza celor care il tolerează.
pai chiar e GROAZNIC sistemul medical din Romania. bravo ei ca a reusit sa plece undeva mai bine si doamne ajuta sa reusim toti cei care ne dorim sa facem pasul asta. eu am „beneficiat” din plin de el copil fiind si am ramas traumatizata. ca adult, am gasit solutia la o problema pe care in romania la stat nu o putea rezolva nimeni iar la privat un singur medic, intr-o tara din vestul europei, nu conteaza care. acolo a fost o experienta de imi dau lacrimile de fiecare data cand imi amintesc de ea, pentru ca nici o singura data din zecile de dati cand am fost la spital in romania – nici la privat macar, nu am fost tratata nici 5% cu atata omenie si medicatie care sa imi aline durerile si sa nu sufar absolut degeaba.
nu m-au pus sa imi scot piercing-urile, toata lumea era bine dispusa si nu am intrat direct in sala de operatie, ci intr-o ante-camera unde am fost doar eu si asistentul anestezist initial. a glumit cu mine si am vorbit de zici ca eram la o bere. apoi m-a tinut de mana cand mi-a facut anestezista rahianestezia si mi-a prezentat toata echipa care se ocupa de mine. anestezista mi-a explicat ce imi face in detaliu si apoi mi-a spus fix ce facea in timp real. am primit o pastila pt relaxare de la prima asistenta cu care am interactionat, apoi ceva pe vena de la asistentul anestezist inainte sa vina anestezista, rahianestezie si un cateter in sold pe care am primit anestezic direct in picior primele 2 zile dupa operatie. cand am intrat in sala de operatie, nu vedeam nimic in afara de asistentul anestezist care imi spusese ca pot sa ascult muzica daca vreau, la casti, orice muzica voiam eu. si asa a inceput operatia mea, mi-a pus castile pe urechi si am auzit melodia mea preferata si dupa 3 versuri deja adormisem.
in romania, la alta operatie la privat, am primit o pastila de relaxare, apoi m-au pus sa ma dezbrac pana la chiloti intr-o anticamera si din punctul ala, s-a dus complet efectul pastilei si a inceput sa imi fie foarte frica, frica ce s-a transformat intr-un atac de panica atunci cand am intrat in chiloti, pe picioarele mele, in sala de operatie si era plina de aparate acoperite cu protectii si 15 oameni mascati si echipati si o masa de metal pe care am fost rugata sa ma urc singura, si care era rece ca gheata. singurul meu gand era ca daca cineva dintre cei din sala are o zi proasta, o sa mor…
la operatia din tara din vest, eu eram invatata ca in romania, sa stau cu durere si cei de acolo au trebuit sa duca munca de lamurire cu mine ca sa accept medicatie anti-durere cata era necesara ca sa nu ma doara deloc, nu doar cat sa ma doara suportabil. nu mai zic ca medicul meu chirurg a venit sa ma salute si sa vorbeasca cu mine inainte de operatie si a tinut minte ce l-am intrebat fix inainte sa adorm si a filmat bucata de operatie in care facea ce il intrebasem eu si explica in engleza. si, gestul care ma emotioneaza cel mai tare, cand m-au luat durerile dupa operatie a fost infiorator, ma durea asa rau ca nu puteam sa gandesc sau sa vorbesc, doar imi curgeau lacrimile pe obraji si asistenta de la salon m-a intrebat daca ma doare, nu am putut sa zic nimic, doar m-am uitat la ea plangand si in 2 minute aveam perfuzie cu extra medicatie si in 20 de minute eram mai bine.
nu mai spun ca acolo am fost spitalizata 4 zile, din care primele 2 zile cu perfuzii si cateter cu anestezic pe care l-au oprit treptat, ca sa poata controla durerea cu perfuzii, apoi la fel cu perfuziile, pana am trecut pe pastile. in romania, m-ar fi externat a doua zi dupa operatie si cred ca as fi lesinat de durere.
deci… ce vorbim. romania este o macelarie de moda veche in ceea ce priveste atitudinea fata de durerea umana chiar si la privat, la stat sa ne fereasca sa ajungem. Printesa nu da cu noroi in nimic, asta e realitatea. daca tu te simti prost sa o vezi, nu stiu ce sa iti spun, dar solutia nu e sa nu te mai uiti la ea. ca tot acolo e, si tot de tratament barbar vei avea parte cand vei merge la medic cu copiii.
Alexandra, eu sunt perfect deacord cu tine! Am lasat si eu un comentariu / comentarii similare si normal ca mi-a sarit toata lumea in cap. Eu nici nu o mai urmaresc pe Ioana ca m-am saturat de povesti despre scoala in Olanda, cum e in Olanda, ce fac profesorii din Olanda etc etc. Dar acum mi-a trimis o prietena linkul si am zis hai sa intru sa vad si eu despre ce e vorba.
Oricum prea exagereaza chiar si cu articolul asta. Am crezut ca e pe moarte Sofia zau asa dar de fapt are doar mana rupta. In acelas ton cu vai am fugit din tara, am fost nevoiti sa plecam cum a tot scris. Zici ca in Romania e razboi doamne fereste sau cine stie ce.
Eu am avut in Olanda o problema la un deget cu care m-au dus cu zaharelul acolo 1 an (aveam 12 ani). Ma durea atat de tare ca nu putea sa suport nici un pantof, umblam doar in slapi. Am venit in vacanta in Romania si am rezolvat la chirurgie intr-o zi si de atunci nu am mai avut nici o problema. Deci nicaieri nu e chiar asa perfect.
Este povestea unei fetițe carea avut un accident. Mama descrie aceasta întâmplare, peripeție culoare emoțiile și stările prin care a trecut. In astfel de momente reapar brusc amintirile și stările din trecut. O mamă nu le uita niciodată. Din păcate sunt amintiri triste legate de un fel de a trata copiii in România. Ca spitalele nu sunt curate sau bine dotate e rău destul, dar comportamentul personalului este cumplit. Îmi pare rău pentru noi toți. Așa ceva se creeaza, se invata. Faci inevitabil comparații și mulțumești acestui nou sistem in care se poate așa simplu, direct fără cunoștiințe, legături și bani. Este un exemplu pozitiv. Tot o mama expatriata
Citesc si plang… plang pentru noi, mamele din Romania, cele care nu avem parte de un sistem medical uman, parte de personal medical uman si parte de umanitate. Plang si pentru voi, pentru tine, caci stiu ce inseamna frica si neputinta cand vine vorba de copiii nostri. Va transmit iubire, caci toti avem nevoie de ea
Multă sănătate, Sofi! O să treacă repede! Te îmbrățișăm!
totul e bine cand se termina cu bine?multumesc pt povestile de viata. mereu utile.
sa fi parinte grijuliu sau uman, e lucru mare, mai ales in zilele noastre..sau poate din totdeauna a fost asa, nu doar acum! nu stiu
ganduri bune voua tuturor si iubire cu sanatate multa sa aveti pe oriunde va duceti, mereu. pupici si imbratisari din Gold Coast/QLD
Heey! Multă sănătate!! Și sa poată înota Sofia. Ivan ce a pățit in Ro?…
OMG ! Sunteti deja in alt film. Citind postarea ta, am plâns, am retrăit amintirea accidentului meu de acum 30 și un pic de ani când in orașul meu natal cu o zi înainte sa plecam la mare , m-am dus in parc cu bunica mea si mi-am fracturate bara Radius in 6 bucăți. Experiența de altfel dureros de traumatizanta.am stat vreo 2 săptămâni in spital/ fără vizite, ai mei au plecat in vacanța.Operație destul de complexa cu tija pe care am scos-o la câteva luni. Și in final doctorul, mi-a zis sa le transmit alor mei ca la cât au ‘cotizat’, au dat un plic dar era prea puțin Pt complexitatea operației ca sunt ‘ ghiolbani fini’ si ar fi putut sa dea mai mult. In fine , mâna si eu suntem bine acum.
Ma bucur ca sunteți bine si ca experiența voastră a fost una mai buna , parca dintr-o alta lume …si sper sa se refacă repede Sofia si sa va bucurați de zile frumoasa in vacanța.
Doamne…adica ai tai s-au dus in vacanta si tu ai ramas in spital??? Te imbratisez!
Recuperare ușoară Sofiei! Un gând bun către voi toți! Sistemul medical este așa cum trebuie sa fie! Ce bucurie ca este bine, mica ștrengăriță !
Lucrurile s au schimbat și la Grigore Alexandrescu. Acum o luna, băiatul meu și a rupt mana… A fost necesara intervenție și 2 tije.
Toată lumea s a purtat f frumos atât cu copilul cât și cu mine, l am dus și adus din sala de operații, apoi am rămas cu el pana la externare. L au operat la 12 noapte și externat a doua a zi la ora 10.
Înainte de operație ne a văzut medicul ce l a operat si anestezistul, ne au explicat ce urmează și ca vor face tot ce se poate sa se recupereze cât mai repede și mai bine
Fără nicio „atenție”, fără senzația ca cineva așteaptă ceva de la mine.
Lucrurile s-au schimbat foarte mult in ultimii ani in toata țara. Exact datorită celor care au plecat in străinătate si au început să vorbească mult și des despre ce trebuie si ce NU trebuie sa se facă într-un spital. Ar trebui sa li se mulțumească, in niciun caz sa fie acuzați, cum zice o doamna mai sus.
imi rade inima de bucurie sa aud astfel de vesti bune, despre schimbari in bine. Ceincare raman in Romania nu sunt fraieri si merita acces la servicii de calitate la fel de mult ca cei plecati. Diferenta e ca aceste servicii de calitate nu exista peste tot. Nici in afara Romaniei nu e totul perfect, dar noi cei plecati le vedem ca pe un ideal, poate si din cauza faptului ca am avut ceva experiente neplacute si acum avem ocazia de a compara. Sunt convinsa ca fiecare dintre noi avem cel putin un exemplu de situatie care ne da cu virgiua cand le comparam cu situatiile din tara in care am decis sa ne mutam. Prefer sa spun ca m-am mutat si traiesc, si nu ca am emigrat. E un sentiment minunat sa iti gasesti acel ‘acasa’ intr-o alta tara, in alt mediu, alta clima, inconjurata de alti oameni, alta cultura, etc.
Multă, multă sănătate!
Doamne… am plans cu tine! Ma bucur că ce povestești pare din alta lume, una mai bună și mai frumoasa decât România noastră.
Sănătate multa Sofiei și vacanta frumoasă!
Trasa la indigo… exact acum doua saptamani (joi) baiatul a cazut cu bicicleta si si-a fracturat un os de la mana stanga si fisurat pe celalalt. ….Din fericire au reusit sa ii puna osul la loc, bineinteles gips si doua zile mai tarziu am plecat in vacanta. Sambata ne intoarcem, luni are programata o radiografie sa vedem evolutia. Tot Olanda. Multa sanatate Sofiei si incredere ca va fi bine. E teribil de enervant pentru el dar in rest e destul de ok. ❤️
Niciodata nu ti-am scris la vreun articol, desi ti-am citit destul de multe, insa acesta m-a emitionat destul de tare. Va doresc sa aveti cat mai putine evenimente de genul acesta! Am doi copilasi micuti, si dupa o singura experienta neplacuta cu Spitalul Grigore Alexandrescu, ne-a facut sa ne indreptam doar catre sistemul privat. La nasterea celui mic, care a venit de urgenta, ca avea puls marit intrauterin, nascandu-se cu tahicardie, am stat o luna internati la privat ( acolo unde a decurs extrem de placut cu primul nascut) si nu i-au gasit tratamentul adecvat. Am fost transferati la Marie Curie si aici i-a fost dat medicatia potrivita din prima zi. Imi era foarte teama de spital de stat, imi era extrem de frica, dar nu pot spune decat ca acel spital chiar are oameni buni. Medici extraordinari. Nu doresc numanui sa ajunga in spitale, insa uneori dai de persoane potrivite, de locuri potrivite, indiferent ca sunt de stat sau private. Si asta tine doar de noroc la noi in tara, din pacate, sau de asa zise “cunostinte”.
Ma bucur mult pentru voi ca aveti sansa aceasta sa traiti intr-un loc unde grijile sunt altele decat lacunele din sistemul medical, de invatamant, din cel public! Ganduri bune catre Sofia! ?
Am trăi emoțiile cu tine citind. o stare de tristețe și bucurie în același timp. da in alte părți se poate,numai la noi in Romania ,nu.
recuperare ușoara Sofiei și vacanta plăcută!
Sistemul medical din Romania este, probabil, cel mai prost sistem din toata Europa. Ar trebui sa fie privatizat, ca in US, cu asigurare medicala. Mi se pare genial cum au gandit si planificat americanii sistemul medical, care e de top. De fapt, europenii ar avea multe de invatat de la ei, dar nu vor. Sanatate!
Mai Nico, obsesia ta cu US este deja la niste cote alarmante! :)))
Sistemul medical din US e de top doar daca esti mega-extra-bogat. Altfel mori cu zile. Un sistem medical GENIAL trebuie sa fie un sistem care sa functioneze pentru majoritatea oamenilor, nu pentru o minoritate.
Dar continua sa iti spui ca europenii nu vor sa invete de la americani, ca ai citit tu pe posterul tau cu statuia Libertatii ca e misto in State si ar functiona in Romania acelasi sistem.
Serios, un mic contact cu realitatea nu ar strica.
In vacanta in Romania copilul a fost diagnosticat cu diabet (am observat niste glicemii suspecte, ne-au internat imediat). Doresc sa povestesc cat de SENZATIONALI au fost cei de la Clinica de Pediatrie Bega din Timisoara. MINUNATI!
Am stat in spital o saptamana, copilul pe insulina intravenos o zi, apoi inca 2 zile perfuzii de ser fiziologic. 4 injectii de insulina pe zi (ce se fac si acum). A fost speriata, a durut-o, a fost o vacanta de iad. Dar echipa medicala a facut tot posibilul sa ne faca oroarea asta mai suportabila. S-au purtat senzational cu ea, cu rabdare si grija. Am fost la absolut toate examinarile, s-au dat peste cap sa am pat in salon (la Turcanu, acum 9 ani, am dormit pe scaun).
M-au invatat cat mai multe, incat am reusit sa facem si o mini-vacanta in Italia si sa ajungem acasa dupa 18 ore pe drum fara probleme.
Asteptam sa primim OK-ul pentru o pompa de insulina performanta, iar ajutorul celor din Romania nu se poate uita. Am tinut legatura cu echipa medicala aproape o luna, pana am ajuns acasa, i-am impresionat pe cei de aici cu cate chestii am invatat, pentru ca am primit informatii cat sa fac un doctorat.
Nu e prima data cand avem „treaba” la acest spital si mereu au fost senzationali. Acum e drept ca din pacate nu toate spitalele sunt la fel in Romania si asta este trist.
Sanatate Sofiei si distractie faina sa aveti 🙂
Si noi am avut o experienta frumoasa cu cei de la clinica de pediatrie din Timisoara. A apucat-o pe fii-mea starea de rau cu o zi inainte de a pleca din vcanta de la Szeged, de Craciun. Nu am vrut sa ramanem in Ungaria din cauza faptului ca rar am intalnit maghiari care sa vorbeasca engleza, asa ca am avut de urgenta de ales intre Arad si Timisoara. Am ales Timisoara, am zis ca e centru universitar si va fi bine. Si asa a fost. Omul sfinteste locul. La 2 dimineata am ajuns, ne-au preluat de urgenta, dupa 3 ecografii facute e de prof universitar sa se convinga ce e apendicita, la 10 a intrat in operatie. Nu am cunoscut pe nimeni, nu am dat nimic, s-au comportat impecabil. Ba l-au lasat si pe sot sa doarma intr-o rezerva goala pentru ca nu avea unde sa mearga la 4 dimineata. Nu am decat multumiri pentru ei. Sper din suflet sa se schimbe lucrurile si la noi. Fiecare putem sa facem cate ceva prin atitudinea noasta, prin a ne face treaba bine acolo unde lucram. Nu depinde numai de autoritati.
In primul rand însănătoșire grabnica! Iar in al doile rand vin cu un comentariu plin de nervi pentru ca nu mai vreau sa citesc comparații între sistemele medicale din lume Versus România. Pentru ca tine mult de noroc și de oamenii pe care ii întâlnești plus de gradul de toleranta al durerii și ororii fiecăruia. Pana la urma n-ați făcut nimic ca sa îmbunătățiți sistemul medical românesc (decât sa aruncați cu gunoi in toate articolele legate de asta) iar apoi ați plecat frumos peste noapte (cel puțin pt cititori). Da, sunt și eu o frustrata care înghite că..turile din țara mama, dar uite, ma străduiesc sa fac ceva, de exemplu sa scriu pe toate platformele pe care le-am găsit sa vina sa pună o trecere de pietoni (au venit si au pus, ce-i drept in 6 luni), am strâns praful de pe strada si am chemat salubrizarea sa adune sacii (20) s ai ducă si au venit a doua zi. I-am mulțumit doctoriței de familie pentru un ajutor in plus si m-a sunat sa ma întrebe dacă sunt bine. Ideea e sa facem dracului ceva, ca altfel o sa arătam cu degetul de unde am plecat si o sa ii numim frustrați pe cei ce comenteaza ca un articol e nasol
Daca tu o citesti pe Ioana de mai mult timp si ai impresia ca nu a facut nimic sa schimbe in bine tara asta, ai citit degeaba..
In rest, felicitari pentru implicare!
Cred că Ioana a făcut lucruri foarte bune, prin conștientizare și campanii. Îmi amintesc fără detalii și de dotarea unei unități spitalicești (și alte lucruri).
Oricine are dreptul să plece unde vrea, nu datorează nimanui nimic. Migrația populației este un fenomen normal și natural pe baza căreia funcționează omenirea așa cum o știm. Nu datorează nimănui nimic- cititorilor nici atât. Intrați aici, consumați și aveți pretenții.
Foarte bine că aveți spirit civic. Asta trebuie să facem fiecare dintre noi, pentru că noi suntem societatea în care trăim. Nu e o caracatiță fantasmagorică cu voință proprie ca în Kafka.
Articolul era despre un eveniment nefericit, o experiență pozitivă și un exemplu de așa da. La final menționarea unei experiențe traumatice și umilitoare care nu-și are locul în societatea la care aspirăm. Care nu are justificare.
Articolul nu a certat pe nimeni, nu a ponegrit pe nimeni, nu a folosit cuvinte jignitoare. Dar unii țin neapărat sau inconștient fac povestea despre ei, tristețile și neputințele lor.
mă bucur sincer că cineva a făcut trecerea de pietoni dorita. eu însă am un șir interminabil de cereri nerezolvate. unele dintre ele sunt situații demne de Kafka, vreau sa le povestesc ca să se înțeleagă despre ce vorbim. la intrarea în satul in care stau socrii, sub un pod, erau maldăre de gunoaie, in fiecare săptămână mai multe. am scris la primăria satului și mi-au spus că zona nu aparține de primaria lor, sa scriu la primaria municipiului de județ, cu care satul se învecina. am scris acolo și mi-au spus că nu ține nici de ei. că au cerut un extras de carte funciara și mă vor anunța de rezultat. până la urmă s-a dovedit că zona menționată „nu este pe UAT” nicăieri! era așa o zonă de pe lună și gunoaiele au rămas acolo, evident.
sau: copaci toaletați abuziv în fața blocului meu, toaletați impropriu spus, că le fusese tăiată coroana cu totul și serios din trunchi. am scris la Garda de mediu care a anunțat că a trimis pe cineva să investigheze și a reieșit că toaletarea a fost abuzivă, că acei copaci nu erau pe nicio lista de toaletari și că au fwd cererea mea către poliție. poliția a revenit cu răspuns!!! răspunsul a fost: au trimis și ei pe cineva care sa verifice și nu reiese de nicăieri că acelor copaci le-a dăunat toaletarea!!!
și asta a fost.
nu mai menționez cate petiții si plangeri am făcut cu privire la mașini parcate pe trotuar fara sa lase spatiu pentru pietoni, la mașini care staționează cu orele pe trecerea de pietoni, la rahati de câine in fața școlii si câte altele. as vrea sa fiu scutită de replici despre cum e si vina mea un pic pentru cum e Romania si despre cum trebuie „doar” sa facem dracului ceva.
Probabil ca n-am citit articolele referitoare la ce a făcut Ioana sa ajute sistemul medical in România și eventual și sistemul de învățământ de stat (am văzut ca in Romania a avut copiii la privat) dar n-am citit nicăieri sa se fi implicat in programe educaționale in scoli (exceptând educația sexuală), mea culpa ca am acuzat-o ca n-a făcut nimic. Bine-nțeles ca apreciez ce a făcut pentru parenting și ii mulțumesc pentru asta! Sincer m-a enervat mai mult titlul articolului de părea desprins din știrile de la ora 5 și am crezut ca Sofia e pe moarte :(. Dar, cum spuneam mai sus, apreciez tot ce a făcut Ioana pentru parenting și încă o data însănătoșire grabnica Sofiei!
Mi se pare incredibil felul în care unele dintre voi i-ați sărit Ioanei în cap. Căutați articolul ”Tratament uman pe factură” și vedeți prin ce-a trecut cu băiețelul la un spital din București. O iei razna pentru mult mai puțin de atât.
”Săracele” de voi, sunteți enervate de ce-a scris, pfff, așa milă ce mi-e de voi, nu mai pot. NOT. Milă mi-e de Ioana, că a trecut prin așa ceva, e genul de întâmplare care te marchează pe viață (de altfel nu-s de acord cu Ioana într-o mulțime de privințe, i-am și comentat negativ când am simțit – asta ca să nu credeți că-s părtinitoare. Dar de data asta ați dat-o în gard, ladies. Rău de tot ați dat-o).
În România, cadrele medicale dedicate, empatice și bine pregătite au devenit o excepție. Da, sistemul medical din România este o cloacă în cea mai mare parte și – vedeți să nu leșinați de indignare – parțial și din cauza voastră, cele care nu suportați să auziți comentarii negative și vreți să se bage mizeria sub covor și să se scrie numai de bine de România. Vreți numai unicorni și curcubee și vă apucă indignarea când se scrie de bine de alte țări. Eh, stați apucate… ce să zic.
Da, nici alte țări nu-s perfecte. Aș enumera diferențele, dar v-aș spori indignarea și vă cauzează la feng shui-ul în care vă scăldați. Tot ce pot spune este că numeroase alte țări sunt la ani-lumină de cloaca aia pe care o apărați orbește (și prostește, aș adăuga). Apărând mizerii, de fapt le perpetuați. Succes cu asta.
?? Atât!
Claudia, eu nu inteleg de ce esti tu atat de pornita, de ce esti tu atat de indignata pentru ca eu nu vad nicaieri comentarii care sa sustina cu atat infocare precum spui tu sistemul medical din Romania. Deci pentru cateva comentarii aici si pe Facebook, deci din peste 1500 de comentarii sunt doar foarte putine cele care sustin sistemul din Romania.
Deci….why so triggered??? De ce esti tu atat de apucata sau unde sunt acele multe comentarii impotriva Ioanei, pro Romania ca eu nu le vad nici aici si nici pe Facebook? Ca daca doamne fereste scriu 2-3 persoane ceva contra imediat vine armata de sustinatoare in aparare.
Ce curajoasă este Sofia! ❤️
succes cu ghipsul de înot!
Sănătate și vacanță plăcută, Ioana! Nu mi-am dorit niciodată sa plec definitiv din țară, dar experiențele din spitale sunt singurele care m-ar putea determina sa fac un astfel de pas…E emoționant sa citești despre empatie, bunătate și normalitate intr-un sistem sanitar, despre experiențe grele care devin mult mai ușoare cand cei care repară trupuri au grijă și la suflete…
Oameni buni, indiferent ca ați ales sa rămâneți in România sau ați ales sa trăiți in alta parte, mesajul Ioanei cred ca este clar. In loc sa îl vedeți ca pe o “pângărirea a patriei mamă” , puteți sa îl priviți constructiv si sa contribuiți, fiecare cum poate, la schimbarea in bine a lucrurilor acolo unde ați ales sa trăiți. Este atât de simplu sa vezi partea plină a paharului ?. E o vorba buna românească : ”Omul sfințește locul”. Sa nu uitam ca suntem români cu toți in suflet și toți am vrea sa trăim acasă!
Da, de asta a ales Ioana sa vina sa-si faca analizele in cloaca asta din Romania. Sau ati uitat ca dupa ce e plecat fugind, tot in Romania a venit pentru analize.
Am facut analize si in Olanda.
Ce ma uimește pe mine e ca nimeni nu își amintește despre articolul care descria interacțiunea cu medicul de familie din Olanda care nu a fost chiar așa frumoasa. Pare ca sistemul din vest e destul de asemanator in majoritatea statelor: dificil de obținut controale și analize și medicamente pentru chestii “minore” din punctul lor de vedere, dar ireproșabil in situații “serioase”. In România pare ca e fix invers, dacă vrei sa te verifici la toate specialitățile obții trimitere și poți merge oricând ai chef, dacă ești dispus sa aștepți pe la uși. Rețete de medicamente și antibiotice se obțin iar fără nici o dificultate. Acum un echilibru între cele doua cred ar fi ideal. In schimb umanitatea celor care lucrează in orice domeniu in România lasă mult de dorit, de la funcționarul de la posta pana la Prof. Dr. X somitate in domeniu. Cred ca schimbarea ar putea începe cu fiecare dintre noi, care data viitoare când un om are nevoie de înțelegere, empatie; ajutor, sa reușim sa privim peste propriile frustrări, dureri, nemulțumiri si sa ii întindem mâna.
Ce porcaiala generalizata :)) imi pare rau de situatie si insanatosire grabnica fetii, sa nu mai aveti parte de peripetii din astea prea curand.
Sunt mama, la randul meu, am plecat din tara acum 7 ani (valeu, cum arata asta in scris, parca a fost ieri). Copilul meu a implinit 2 ani in luna in care ne-am mutat aici. Nu e Olanda, dar am avut our share de boli, atat copilul cat si noi, adultii (adaptarea la un nou batch de virusi e hardcore, indiferent ce sistem imunitar ai). Dupa 7 ani, cred ca imi permit sa spun ca ce le lipseste medicilor si sistemului medical din RO e empatia. Si ce au prea mult – complexul demiurgic. Nici nu vreau sa imi amintesc episoadele din tara (si de la stat, si de la privat, unde ne retrasesem in speranta ca va fi mai confortabil). Cu ce am ramas, insa, este spaima de a ma duce sa spun ca ma doare. Rusinea de a comunica neputinta, pentru ca indiferent in ce stare eram, ni se dadea si mai tare in cap, invariabil. Si ma uit de aici, cu jale, si constientizez ca in loc sa se lupte sa repare lucrurile putrede, cei ramasi perpetueaza ‘lasa, ca n-am murit, merge si asa’. Of.
Îmi pare rău pentru așa pățanie și îi doresc însănătoșire Sofiei.
Uimitor cum a fost tratata…nici macar nu îmi puteam imagina că poate exista așa o varianta buna.
Cat despre ce ai pățiți cu Ivan, aici în tara, oh ! nici asta nu pot să îmi imaginez, nu pot sa procesez. Acel om are un nume…lumea ar trebui să știe. Acel doctor merita sa fie dat în judecată pentru rău tratament, pentru abuz :(.
Ma bucur pentru voi daca va este bine acolo.
Draga printesa, ce bine ca Sofia e bine! ?
E clar ca ai oroare de spitale, dupa experienta traita cu Ivan (am citit postarea din 2015) si cred ca nici acum nu-ti vine sa crezi cat de usor ati trecut prin incidentul Sofiei, daca ati fost tratate uman, asa cum e normal. Va fi si la noi mai bine, incet, incetisor, mai ales datorita celor ca tine, care schimba mentalitatea in privinta educatiei copiilor, de la care porneste totul, cred eu.
Vacanta placuta sa aveti si, cand esti pregatita, sa revii la noi, ca e mare nevoie de tine! ?
Și în Ro, un copil care își rupe mana, poate fi tratat la fel de bine. Chiar eu am trecut printr-o situație asemănătoare. Aveam vreo 20 de ani și mi-am rupt mana mergând pe role in parc. M-am dus singura cu taxi la spital, am fost consultată, radiografie, gips etc. Fără să aștept infinit, fără șpagă etc.
Părinții mei și avut parte de îngrijire exemplară (de ex tatăl meu a suferit un AVC după care a avut nevoie de operatie la inima).
Nu cred că sistemul medical din Ro se reduce la experiența negativă a Ioanei.
Romania poate. Sunt multe aspecte care se pot/trebuie îmbunătățire dar totuși se poate. Sunt și medici cu har, medici dedicați in Ro.
Pot face comparație și cu sistemul medical din Germania (locuiesc aici de 5 ani) și știu că în România unele, destule chiar, domenii sunt in urma. Totuși avem și pentru ce să din recunoscători.
Cum adica sistemul medical se rezuma la experienta MEA negativa? Adica doar EU am avut experiente negative in spitalele din Ro? Sunt atat de uimita ca cineva ar putea crede/spune asa ceva ca nu am alte cuvinte decat UAU…
Uite de exemplu ce storyuri a pus Sunny side up – Catalina Bucur pe Instagram chiar zilele trecute. Ea a nascut la stat, a mers de mai multe ori la stat cu copiii ei si acum este internata cu cea mica la stat si totul a fost foarte bine!
Hai sa o luam altfel: ai avut si experiente pozitive? Eu zic sa iei fabulosul sistem medical olandez with a grain of salt. Tocmai ce am aflat de o cunostinta tratata superficial (expediata de fabulosul medic olandez cu: ia-ti paracetamolul si du-te acasa), a venit in Romania sa descopere ce are de fapt. Si ce are e destul de serios. Ar fi murit cu zile, cel mai probabil, pe taramuri olandeze. Minunat, ce sa zic.
@ Ioana, nu a spus nimeni ca doar tu ai avut o experiențe negativă acolo. De unde ai mai scos-o și pe asta? Poate ca nu a fost exprimarea mea suficient de clara dar ai fi putut sa intrebi. Și eu am avut experiențe negative. Dar sistemul medical din Ro nu se reduce la asta. Avem și oameni/medici și experiențe pentru care ar trebui sa fim recunoscători. Scrisul cu majuscule și felul în care ai tendința de a exagera, uneori, m-a făcut sa las primul și acum pe al 2-lea comentariu.
Va fi și ultimul. Știu ca nici nu ai nevoie de astfel de comentarii.
Însă am simțit nevoia sa spun ceva care sa oglindeasca și alta realitate din Ro. Cumva, mi se pare greșita abordarea pe care o ai în privința acestor comparații între Ro și Olanda și ca roman ce sunt deranjează.
Chiar titlul acestui articol este „mis-leading” în sensul ca mă așteptăm/inițial am înțeles ca dupa ce a fost făcut acel control cu anestezie și vi s-a spus ca este bine, a mai urmat încă o intrare în blocul operator pentru o intervetie/operație. A trebuit sa recitesc ca sa înțeleg ce s-a întâmplat de fapt.
In general nu este treaba mea. Totuși a prezenta experiențele negative din Ro în comparație cu experiențele pozitive din Olanda mi se pare o lașitate. Mai corect mi s-ar părea sa povestești despre exeperientele negative din Ro, pur și simplu, așa cum se întâmplă, așa cum le simți. Si asta numai dacă vrei și când vrei. O experienta negativă din Ro nu devine mai evidenta dacă o compari cu o alta pozitivă din Olanda.
Tu ai scris asta, Ana, reciteste primul comentariu, sa nu rezumam tot sistemul medical romanesc la experienta mea negativa.
Uite, 2015, nici o comparatie cu nimic, doar imensul dispret al cadrelor medicale fata de un bebelus in suferinta. Acum e mai bine, am facut ce iti doresti?
https://www.printesaurbana.ro/2015/08/tratament-uman-pe-factura.html
Sistemul medical este un subiect dureros, probabil mai ales pentru cei ramasi in Romania. Nu cred ca sistemul se rezuma la experientele negative, indiferent ale cui. Dar ele sunt majoritare. Si nu cred, chiar nu cred, ca cineva poate sa spuna ca a avut in spitalele din romania o experienta cap-coada profesionista. Pentru ca la fiecare medic, asistenta, infirmiera decenta exista 2-3-5 care sunt inumani (deci nu „mai putin decenti”, INUMANI).
Experientele mele „decente” (nu am pretentii mari, in general) au fost mereu umbrite de situatii de care nu pot sa imi amintesc fara sa ma mi se faca parul maciuca. Am nascut intr-un spital de stat, si a fost in regula per total. INSA anestezista a inceput sa tipe la mine ca ma miscam cand sa imi faca epidurala (nu „ma miscam”, tremuram!) si a adaugat ca daca raman paralizata e din cauza mea. WOOOOW.
Cu copilul am fost internata o singura data, a fost acceptabil. pana intr-o dimineata cand doua asistente au batut in usa salonului, nu exagerez, am crezut ca sunt in filmele cu nazisti si dintr-o miscare au ajuns la patul nostru si am apucat-o pe fiica mea sa ii faca tratamentul, consta intr-o ceva injectie, nici nu mai stiu. Le-am zis doamnelor ca IN SECUNDA AIA ne-am trezit si sa ne lase si pe noi sa intelegem ce se intampla, copilul plangea, si ele s-au enervat ca daca pleaca nu se mai intorc pentru noi. Sa citesti ca cineva vorbeste cu copilul ca sa il incurajeze si sa ii explice… mi se pare aproape ireal. Unde am fost eu internata cu fata, cadrele medicale (in general) vorbeau cu mine pe deasupra copilului ca si cand ea nu era acolo, va rog sa ii faceti nu stiu ce, va rog sa ii spuneti sa se aseze, va rog sa nu mai planga (!!!!!). asta cu va rog sa nu mai planga mi-a ramas in minte.
Cred ca majoritatea experientelor pozitive care apar prin social media, legate de Romania, sunt pareri de oameni care asteptau ce e mai rau si au „zis si bogdaproste de atat”, vorba poeziei. Imi amintesc ca dupa externare am scris si eu recenzie pe google la spitalul babes, atat de bucuroasa eram ca am scapat de acolo, ca am scapat doar cu atat, ca au fost doua asistente absolut minunate, ca nu am dat bani.
Insanatosire grabnica! Partea care ma revolta cel mai mult, in sistemul medical românesc, este conditionarea actului medical, asumat prin jurământul lui Hipocrate, de șpagă. Asta nu are nicio scuza, niciuna.
Doua mentiuni:
1. A se observa diferenta in cifre absolute si relative dintre sumele cheltuite per pacient in RO vs NL, cei din Olanda nu ar munci nici macar 5 minute pe banii pe care muncim noi; ok, omenia o ai sau nu o ai, nu se cumpara.
2. Nu as vrea sa imi imaginez taraboiul de la usa camerei de garda daca in RO ne-am fi permis sa trimitem copilul acasa cu calmante.
Alte doua mențiuni:
1. Ne dai niște date din surse reale? Cât se cheltuie in România pe pacient și cât in Olanda? Hai sa vedem puțin la ce te referi exact, ca de păreri “auzite” …știm cu toții! Știi, te poți reprofila când meseria pe care o ai nu îți aduce satisfacție. Nu sa condiționezi actul medical de “cadoul” primit.
2. De ce permiteți sa se “facă scandal”? Pâna la urma este vorba despre mentalitate! Și despre cei care tolerează o mentalitate și atitudine greșita!
Înțeleg ca nu este ușor sa lucrezi in sistemul medical românesc, dar sa ajungi sa tratezi inuman pacienții, nu are nici o scuza. La fel cum nu exista scuze pentru corupția, nepăsarea și acceptarea acestora disfuncționalități!
Discutia nu are sens daca ne cramponam de cateva operatii de aritmetica simpla, respectiv PIBul pe cap de locuitor x procentul alocat sanatatii.