Cum se învață o limbă străină, fie ea și afurisită?

Pentru că primesc foarte multe întrebări pe tema asta… :)) Am glumit. Nu am primit decât două, deci probabil că nu interesează pe aproape nimeni, dar mie mi se pare interesant, așa că scriu oricum, pentru cele două cititoare care au dorit să știe, dar și pentru mine, să țin minte traseul pe care l-am parcus de la „Doamne ferește, ce limbă, zici că e complicație respiratorie” la a putea conversa relaxat, citi presa și corespondența oficială și savura literatură neerlandeză în 18 luni.

În plus, sunt un om curios, îmi place să știu lucruri chiar dacă nu mi-e clar întotdeauna la ce-o să-mi folosească, mă gândesc că poate informația asta o să vă placă sau o să vă amuze sau o să vă îngrozească (vorbim totuși despre limba olandeză, pardon, neerlandeză, așa îi zice oficial).

Când și cum am ajuns de la zero la nivelul C1?

Înainte să vă povestesc, vreau să zic că am ajuns la C1 într-un an și jumătate de cursuri, timp în care am dedicat învățării limbii în jur de două ore pe zi în fiecare zi, pe lângă mersul fizic la cursuri de două ori pe săptămână câte trei ore.

Am ascultat muzică și radio în olandeză, chiar dacă multă vreme am priceput maximum 10% din ce-mi intra în urechi (dar m-a ajutat să mă obișnuiesc cu muzicalitatea limbii, cu intonația și ritmul ei), am citit (am început cu cărți pentru bebeluși, acum citesc romane), am conversat în neerlandeză cu absolut orice prilej cu absolut toată lumea, mi-am făcut temele, am ascultat podcasturi, am interacționat săptămânal cu prietena mea de aici din Olanda, cu care-mi fac temele, care îmi trimite articole, cărți, filme, explicații, și cu care conversez în limba asta care sună deseori ca un cimpoi care se dezumflă în timp ce-l strânge cineva de țevi.

Acum înțeleg fără efort conversațiile simple, scrisorile oficiale, mă pot uita la filme și pot citi presa. Sigur că încă sunt cuvinte pe care le nu știu (uneori multe), mă opresc, le caut în dicționar de fiecare dată. Pot face glume și pot purta o conversație decentă cu un nativ, care mă înțelege și care vorbește cu mine la viteza lui normală.

Îmi place mult limba, mi se pare muzicală și ironică, ei sunt foarte expresivi când vorbesc, au intonații interesante, au tot felul de cuvințele mici care schimbă tonul. Pe scurt, învățarea limbii e un proces care-mi face neuronii creți, dar îmi place enorm.

E o limbă perfect abordabilă, spre deosebire de cehă, maghiară sau finlandeză. Seamănă binișor cu engleza și germana, gramatica nu e deloc atât de complicată, și are multe cuvinte comune cu româna (pe filieră franceză), multe de tot.

Așadar, ce facem la cursul pentru nivelul C1?

Avem mai multe activități în clasă și multe teme pentru acasă.

În clasă:

• verificăm temele pentru acasă și discutăm dificultăți, neînțelegeri
• povestim pe diverse teme, conversație light
• dezbatem teme din cartea pe care o citim, ca la un club de carte
• uneori facem politică sau filosofie
• un coleg ne prezintă o poză pe care nu avem voie să o vedem
• alt coleg face rezumatul unui articol pe care l-a citit (dat de profesor)

Lucrul individual:

• Citim 4-5 capitole din cartea de la clubul de carte
• Răspundem la întrebări despre conținut, personaje
• Facem exerciții cu cuvintele noi din capitole (exerciții de tip word cloud, date de profesor)
• Citim unul sau două articole pe teme sociale, psihologice sau politice, apoi facem exercițiile de vocabular și gramatică atașate
• facem exerciții de topică
• Exerciții de gramatică și de înțelegere a textului
• Dintr-un manual de expresii, avem în fiecare săptămână câte două pagini cu exerciții (olandeza e plinăăăă de expresii și idiomuri, plină, și sunt foarte folosite)
• Uneori primim un episod de podcast de citit, analizat, cu întrebări și alte exerciții atașate
• Exerciții cu verbe care au prepoziții și la început și la final, care au multe sensuri, e haos!
• Exerciții cu pronumele ER, care e mic și rău! (nu vă dau detalii, că vă ia durerea de cap)
• Una sau două compuneri scrise cap coadă de mână de noi pe diverse teme.

Aici de exemplu am avut de scris o scrisoare către soțul meu, care vrea să se mute unde eu nu vreau.

Cam asta ar fi. Acum facem cursul seara și uneori după 9 îmi e greu să mă concentrez, dar merg cu drag, îmi fac temele cu plăcere, faptul că pot citi cărți cap coadă mă încântă teribil (deși mă opresc de 3-4 ori pe pagină să caut câte un cuvânt). Cred că la finalul cursului, în aprilie, voi fi într-un loc și mai bun, și sunt bucuroasă. Nu am crezut niciodată că voi putea face asta.

Îi datorez multe lui Ton, profesorul nostru septagenar nebun, pe care îl ador, familiei mele, care are răbdare cu mine și cu temele mele, Silviei, prietena mea de aici, care îmi dă săptămânal din timpul ei să conversăm și să îmi explice ciudățeniile limbii, colegilor de la curs, care-s super simpatici și cu care fac gașcă faină.

Vă las cu câteva poze cu exercițiile, ca să mă umflu un pic în pene.