Citesc și eu articole despre scandalul momentului și mă gândesc câtă suferință e în unele familii, câtă singurătate și negare. Și mai vâd câtă durere și negare e în mulți dintre cei care comentează, fie râzând de fiica și mama care-și trimit mesaje publice de neacceptare, fie înfierând pe una sau pe alta.
Mama politician e nasoală, a vorbit public împotriva fiicei ei, încearcă să câștige simpatia votanților sacrificându-și copila, care face parte din comunitatea ale cărei drepturi ea, mama, a votat să le restrângă.
Ba fiica ei e și mai și, pentru că a răspuns public afirmațiilor mamei, spunând că e dezgustată de acțiunile mamei ei, că se dezice total de ea și că nu o susține.
Nu-mi pot imagina cât de mult suferă ambele acum și cât au suferit pe drumul lor până aici.
Iar în public, multă ură, deconectare de sine, dispreț din toate părțile.
Mă gândesc că e un prilej bun să ne uităm la noi, la relațiile noastre de familie și de prietenie.
Am visat azi noapte că mă întâlnesc în sfârșit cu prietena mea cea mai bună, care de când am plecat mă evită. În vis, îmi spunea că sunt o nenorocită, că sunt rea și nu vrea să mai aibă de a face cu mine. M-am trezit atât de întristată și de rănită, am și plâns peste noapte, aveam perna udă. De ce simte așa despre mine? Doar ne știm de atâta amar de vreme. De ce a așteptat până a ajuns să mă urască să-mi spună ce are nevoie de la mine?
Eu cred că e important să ne vorbim, noi cu copiii și părinții noștri. Poate nu am reușit la timp, nu am știut cum, nu ne-a spus nimeni că e bine, nu ne-a învățat nimeni cum să spunem părinților noștri ce suntem, ce avem nevoie, ce ne doare. Poate că părinții noștri nu ar fi știut oricum să primească, nici pe ei nu i-a învățat nimeni ce să facă cu ce simt.
Dar cineva trebuie să fie primul. Părintele sau copilul sau poate un amic care e mai ciudat, el vorbește deschis despre ce simte, îndrăznește să ceară. Nu e ușor să auzi un om sincer cu emoțiile și nevoile lui, care știe să și le exprime, să le arate și altora. Dar poți observa ușor cât de liber e acest om. Ai vrea să faci și tu la fel. Poate încerci, poate nu, te sperii, cine știe ce se întâmplă dacă deschizi gura și inima. Nu așa am fost crescuți, că e rușine să spui ce simți?
Eu cred că oamenii apropiați trebuie să știe lucrurile esențiale. Mamă, te rog să fii alături de mine în public și în familie, să nu-mi judeci alegerile și dacă ai altă opinie, să nu o afirmi public, pentru că o să mă doară. Mamă, mi-a fost greu că m-ai lăsat la bunici să mă crească, mi-a fost dor de tine și m-am simțit abandonată.
Fiica mea, îmi pare rău că nu am fost acolo cât ai fost mică. Am greșit. Am crezut că fac bine, tot pentru tine munceam. Acum aș face diferit. Vreau să repar, cum pot să fac să îți fie bine acum? Îmi e greu să accept că nu ești așa cum am crezut eu, că ai alte preferințe și alt drum în viață decât ce speram eu, dar accept că ești o ființă independentă, îți văd unicitatea, te iubesc așa cum ești și sunt mereu aici pentru tine.
Lucrurile acestea ajută mult dacă sunt spuse. Nu public.
Rufele murdare nu se spală în public. Ce înseamnă asta? Că ne păstrăm chestiile intime și rușinoase pentru noi. Da, unele lucruri e mai bine să rămână în casă, nu atârnate pe balcon.
Pe de altă parte, unele rufe murdare trebuie arătate în public, pentru că doar așa abuzatorii pot fi expuși pentru ceea ce sunt, iar posibilele victime se pot apăra.
E important să le vorbim copiilor și părinților noștri despre noi, despre emoții și vulnerabilitate, acolo unde simțim că e loc. Cu un părinte abuzator care e prea prins în iureșul negării, mai bine păstrăm distanța. Dar mulți dintre părinții noștri doar nu știu, deși vor și pot face mai bine. Îi putem ajuta.
Eu sunt recunoscătoare că mama a pornit pe drumul acesta al descoperirii de sine și al reparării alături de mine. Știu că nu îi e ușor, că doare, dar suntem împreună acum, ne vorbim, ne știm. Cu copiii construiesc la fel. Vorbim mult, chiar dacă ne simțim dezbrăcați. Știm că cel de lângă noi o să protejeze vulnerabilitatea noastră.
Poate o să vă ajute scrisoarea pe care i-am scris-o mamei mele, de care multă vreme am fost deconectată. E aici. A scris și ea apoi despre cum a fost pentru ea ca fiică a mamei ei (nu a fost niciodată îmbrățișată, nu i-a spus nimeni că e iubită, deși bunica mea a fost un om bun și cald, dar a crescut fără mamă și habar nu a avut cum e să iubească un copil astfel încât el să simtă asta), am publicat mesajul ei în cartea mea, Copilul tău. Părinții tăi. Tu, pentru că aceste rufe în curs de curățare trebuie puse la întins în balcon uneori, pentru a dezțepeni și în alții compasiunea și dorința de a repara relațiile importante care merită și pot fi reparate.
Imi amintesc ca nici eu nu eram in totalitate de acord cu ideile sau credintele parintilor mei. Insa de la mentalitati si moduri de a gandi diferite intre generatii pana la te dezice in public de parintele tau e o distanta imensa. Ce ar dori domnisoara Oana Lasconi? Ar dori oare ca mama sa se dezica public de propriile convingeri? De ce nu ar fi invers? De ce nu domnisoara Oana Lasconi sa-si mentina pentru sine parerile personale pentru a nu aduce prejudicii de imagine mamei sale?
Ca o parere personala, libertatea de a ne exprima convingerile nu ar trebui sa fie in nici un fel ingradita si ma tem de ziua in care cuiva ii va teama sa spuna ca sustine doar familia traditionala.
@John desi articoulul dezbate ca tema centrala relatia parinte-copil si desi respect parerile diferite, cele care provin din pura rautate si superioritate gen familia traditionala (sotie si sot doar) imi incretesc fiecare neuron ramas.
Cata ura puteti duce????
Pai, pana la urma cine s-a dezis de cine, intreb si eu 🙂 Daca propriile convingeri ale parintilor tai ar insemna ca tu sa nu ai drepturi fundamentale in viata ta, ai mai fi asa intelegator? Cred ca faci o confuzie intre pareri si fapte.
Daca s-ar face maine un referendum care sa interzica accesul celor pe nume John in parcul Herastrau, ar fi vorba acolo de pareri sau de actiuni de discriminare?
Libertatea de a ne exprima convingerile este de neingradit cata vreme nu ataca drepturile fundamentale ale unor oameni, asta ne scapa multora. Eu abia astept sa vina ziua in care oamenii vor intelege asta, adica „E convingerea mea ca familia „traditionala” e cea mai buna idee, eu o sa fiu intr-o familie traditionala, voi faceti ce vreti” – asta e o opinie. „E convingerea mea ca toti trebuie sa creada ca mine, cine nu crede in familia asta si in Dumnezeul meu e un nenoricit si o anomalie, o sa votez impotriva unor drepturi esentiale pentru orice om” – asta nu e doar o opinie.
Treaba asta cu „parintele tau” e atat de incalcita…in familia mea au existat abuzuri si m-am dezis public (nu la nivelul Lasconi, ca nu suntem celebri, dar cat de cat el e o persoana importanta in coltul nostru de societate) de tatal meu. Si ca sa leg de ce ziceam mai sus, libertatea sa isi exprime convingerile are si fiica, nu doar parintele, daca sustinem una si nu alta nu suntem corecti.
Ca fapt divers, avand si eu o varsta, am prieteni care au fost renegati efectiv de parintii lor doar pentru ca iubesc altfel decat traditional. Rana respectiva este de nevindecat dupa ani de terapie, pentru ca sa iti zica „parintele” tau ca esti gresit, ba mai mult, sa voteze impotriva ideii ca tu sa ai o familie in fata legii, e foarte dureros, oricat de mult ai incerca sa nu.
E foarte complexa treaba asta cu familia in general, daca mai e si in ochiul public e si mai si…
Bu înțeleg ideea asta de „drepturi esențiale pentru orice om”. Este căsătoria un astfel de drept? Și dacă da, este in orice formă dorește oricine sau doar in forma in care a decis statul? Cu ce diferă dorința unui bărbat de a se căsători cu un alt bărbat de dorința aceluiași bărbat de a se căsători cu 2 femei deodată, această din urmă situație fiind sancționata penal (da, bigamia încă e infracțiune!, așadar „familia” formată din un bărbat si 2 femei poate trăi împreună, dar să nu aibă pretenții juridice că intra la zdup). Aici nu mai e vorba de opțiuni personale și „consenting adults”? Ori suntem ipocriți ori nu suntem, caz in care mergem până la capăt si legalizam orice poate produce imaginația oricui, că doar e viața lor.
In societatile vestice nu se discuta despre legalizarea bigamiei pentru ca nu cere nimeni legalizarea ei, nu de alta.
Eu de exemplu nu vad nici un motiv sa ma impotrivesc daca cineva vrea sa o legalizeze.
Sigur, cu conditia ca toti cei 3 sau 4 sau cati or fi sa consimta in scris.
*Nu
Un buton de editare ar fi foarte util
Lia, daca tu compari bigamia cu dreptul consimtit intre doua persoane de acelasi sex de a purta acelasi nume, nu cred ca avem ce sa discutam prea mult, ca nu are rost. Tocmai felul asta de atitudine pasiv-agresiva in care cu superioritate considera unele persoane ca altele nu merita aceleasi drepturi face astfel de dezbateri absolut imposibile, adesea. Comentariul tau mi se pare foarte urat, sincer, cum ai strecurat tu imaginatia de parca oamenii doar isi imagineaza ce orientare sexuala au.
Nu stiam de acest scandal. Nu pot decat sa spun ca imi pare tare rau pentru amandoua. Am ascultat putin din inregistrarea video facuta de fiica si m-a izbit ceea ce se simte dincolo de cuvintele ei, de aceea nici n-am putut-o asculta prea mult.
Cristiana, lucrurile au luat-o intr-o directie complet gresita si nu stiu cum sa scriu asa incat sa nu-ti para ca ma consider superioara.
Dau numai un exemplu: copiilor din SUA li se preda in scoli faptul ca isi pot alege singuri ce pot sa fie, ce sex sa aiba. Sunt tulburati cu informatii (straine de ei) inca de la varste mici, in perioada in care ei sunt in plin proces de formare a identitatii proprii, a inteligentei emotionale. Scoala a inceput sa-i sustina si sa se interpuna intre copii si parinti. Asa ajung copiii sa nu mai stie cine sunt cu adevarat, ci sa fie influentati si sa creada ca sunt intr-un anume fel. Unii ajung sa fac gesturi necugetate sau operatii mutilante (de suprimare a dezoltarii prin hormoni, de taiere a sanilor etc.) pe care sa le regrete mai tarziu, peste ceva ani, cand ajung sa fie maturi, cnd adolescenta a trecut. Sunt multe marturii pe Internet ale unor persoane care au facut operatii si mai invazive, de schimbare a sexului si care acum traiesc permanent cu dureri fizice si-si doresc sa nu mai traiasca.
Ceva este gresit in societatea in care traim.
@ Cristiana, Care este diferența logică între cele două situații? Văd că logica ți-e străină, dar dacă ții musai să discuți cu mine, te rog fă un efort!
@ Robo, da, posibil să ai dreptate.
In rest, eu, cel puțin, sunt de acord cu legalizarea oricăror dubiosenii atâta timp cât îi privesc doar pe adulți. Cu propaganda îndreptată înspre copii am o problema si, de fapt, acolo și e marea miză, spre copii se îndreaptă toate mizerii astea, că ei sunt mici si influențabili, un adult i-ar lua la mișto de îndată ce i-ar auzi!
Rosu aprins, unde vezi ura? Ia o gura de apa si mai citeste o data. Poate eventual vrei sa intrebi cata ignoranta poate duce, cata indiferenta fata de altii, si cred ca un singur semn al intrebarii este de ajuns. De asemenea, cred ca ar fi util cand te adresezi unei persoane, sa te referi la ce a spus ea, nu sa vorbesti cu furie la plural, facand referire la persoane din amintirea sau din imaginatia ta.
Comentariile TALE sunt pline de ura, de obicei trec peste ele – acum am citit din greseala!- pentru ca imi lasa un gust amar, de parca asist fara voia mea la o situatie in care cineva face o scena, smiorcaie, sparge o vaza, atata superioritate, atatea judecati de valoare rar vad. Intoleranta si ura sunt exact la tine!
Cristiana, daca intr-adevar casatoria ar fi doar despre… purtatul aceluiasi nume, chiar ar fi o copilarie sa militezi pentru acest drept. Sa stii ca numele il poti schimba si administrativ!
Eu personal sunt la randul meu de acord si cu familiile de 3 membri, nu as avea nimic impotriva nici daca ar exista o modalitate, de ex., de a fi considerata familie cu toate drepturile aferente o combinatie din 2 surori/prietene si copilul uneia. Sa obtina si cealalta sora/femeie dreptul de a merge cu copilul in afara tarii, de a semna pentru el, de a se interna in spital cu el, etc. Atata vreme cat sunt, da, adulti care consimt, de ce nu.
Dar nu inteleg de ce nu se poate compara o casatorie bigama cu o casatorie intre homosexuali. Dai de inteles ca este foarte evident de ce nu suporta comparatie, dar mie una nu mi se pare deloc evident. Poate insinuezi ca persoanele care vor sa se casatoreasca cu alte 2 sunt rele si lipsite de scrupule, dar persoanele gay sunt absolut fara exceptie morale, s-ar casatori doar din dragoste si doar pentru a-si construi o familie? Ghici ce, oamenii sunt oameni, indiferent de inclinatiile sexuale. Unii isi doresc relatii monogame, pe termen lung, altii vor relatii episodice sau traiesc in promiscuitate. Cunosc un cuplu de gay in relatie de durata care are alta relatie de durata in paralel, cunosc cupluri de gay in relatie de durata si cu copil adoptat, cunosc gay care nu e intr-o relatie si zboara din floare in floare.
Mai exact, de ce nu putem discuta despre legalizarea casatoriilor intre orice fiinte umane adulte care isi doresc sa faca acest pas?
Adnana, amesteci niste lucruri care nu au nicio legatura. ce au a face copiii care, spui tu, sunt incurajati in State sa isi schimbe sexul, cu casatoria si atitudinea in general ostila a societatii in care traim fata de homosexualitate?
Constat cu uimire ca este imposibil sa porti o discutie decenta pe tema asta sau una similara. Unii urasc fara rezerve pe oricine balmajeste ceva despre familia traditionala, altii confunda transgenderii cu homosexualii, sau, ca in gluma aia cu evolutia legilor in privinta homosexualitatii, pare sa creada ca peste un deceniu devine obligatoriu sa fii homosexual.
Mai Lia, nu tin deloc sa discut cu tine, stai linistita, doar nu suntem la primul rodeo :)))
@ Rosu Aprins, de ce vorbești despre ura la comentariul lui John?. Omul și-a spus o părere, civilizat. Eu nu am văzut niciun pic de ura în comentariul lui, ci doar o opinie. Brănuiesc, alta decât a ta, dar una de bun simt.
De exemplu, eu as propune ca uniunea dintre homosexuali sa se numească altfel. Nu, nu-i urăsc, și nu-mi poate spune nimeni altfel ca eu știu cel mai bine ce este in inima si gândul meu. Pentru ca uniunea lor este diferita decât uniunea dintre un bărbat si o femeie. Si da, daca asta este dorința lor sa fie împreuna legal ca si un cuplu tradițional, sa o facă, cu acte si drepturi in regula, dar ce ar fi asa de greu sa se mai inventeze un cuvânt? Litere si combinații in alfabet mai sunt destule!
Eu cred ca oamenii ar trebui sa învețe sa își exprime părerile fără sa ii jignească pe ceilalți, rude sau străini. Este foarte multă ura in mediul online. Vreau sa cred ca discuțiile ar fi mai elegante dacă s-ar purta fata in fata.
@Mihaela
Sa iti cer voie data viitoare cate semne de punctuatie sa adaug pt ca tu decizi cum sa ma exprim dau cum?
Nu ti-a cerut nimeni sa ma citesti deci nu pricep ce vrei.
Pentru ca nu vreau oameni si animale sa sufere, urasc?!
Citeste inca o data comentariul lui John si pune-ti un neuron sa functioneze.
@Adnana
Traiesti in SUA? Daca da, vezi stramb ce scoala isi propune sa invete copiii: sa fie ei insusi, asa cum s-au nascut. Scoala in State nu promoveaza orientarea sexuala ca alegere pentru ca nu e ci incearca sa explice ca fiecare dintre ei are dreptul de la natura sa fie cum vrea. Drept care nu iii e dat si nici luat de toti „crestinii, cu frica de d-zeu” care se crizeaza ca dispare „morala” si specia umana dar nu dau o felie de paine unuia care sta afara la bisericii dar care sustin sus si tare familia traditionala.
Cine cu cine isi imparte viata si patul nu e treaba ninanui decat a celor implicati in acea relatie.
Sinuciderile don pacate in randul acestor persoane se intampla pentru ca propriole famillii ii reneagea, alunga si cand au nevoue de cei apropiati sa ii sprijine cand sunt batjocoriti de genul celor car sustin familia traditionala, nu au acest sprijin.
Cand mai sustineti „familia traditionala”…ganditi-va ca afectati vieti cu votul vostru „indreptatit” la a decide cum altii sa traiasca desi stilul lor de viata nu atinge bula voastra.
Mda, comentariile sunt un vesnic q.e.d pentru ideea articolului. 🙂
Eu nu prea rezonez cu doamna Lasconi, nu pot sa empatizez prea tare, mai ales ca am vazut si declaratiile despre avort. Nu prea pot sa fiu impaciuitoare cu astfel de persoane, stiu ca ar trebui, practica e mai dificila.
In orice caz, imi pare rau pentru despartirea de prietena ta buna. Adesea vedem doar o parte a problemei, ca sa nu zic mereu, cine stie de ce asteptam sa spunem lucruri, pot fi n motive, e foarte complicata viata asta si e foarte greu sa mentii relatii de prietenie si relatii sanatoase cu familia mai ales de la o varsta incolo. Citisem de altfel des ca despartirile de prieteni sunt mai dureroase ca un divort, e greu.
Buna,
Doream sa fiu si eu empatica cu privinta relatiilor de prietenie . Uneori e foarte trist sa iti dai seama ca o relatie de prietenie e pe duca, mai ales ca nu prea ai suport in societate pentru asta. Nu ti se zice nicaieri ca da e greu si nu prea esti sustinut sa dai spatiu prieteniilor , cand prieteniile sunt importante in fericiriea individuala. Adevarul e ca adesea le deprioritizam , pentru ca timpul e scurt, viata e complicata, familia e pusa pe primul loc, apoi cariera si uneori nu-ti mai ramane energie si pentru altceva. Iar cand cand lipsa unde intainte era o sursa buna de fericire si iubire e un soc.
Ca politician ai răspundere fata de morala, platforma, idealul, principiile, promisiunile, încredințările tale, mai ales pentru cele pentru care ai fost votat într-o funcție sau alta. Nu pot sa-i înțeleg pe cei care spun „dar daca copilul tău ar fi in situația respectiva” (oricare ar fi situația aia) considerând ca automat tu trebuie, ca părinte, să-ți schimbi principiile. Ca părinte ai să-ți iubești copilul indiferent de cum este acel copil si daca gândește mult diferit fata de tine, ai sa-i spui si ai sa-i arați asta (adică ca-l iubești!), dar cum se poate afirma, ca adult, ca trebuie copilul sustinut in orice decizie va lua el? Daca copilul meu va lupta pentru socialism, am sa spun in continuare ca socialismul este ceva rau pentru ca asta este incredintarea mea, si am sa lupt oricât imi sta in putere împotriva socialismului, nu împotriva copilului meu. Copilul meu va fi întotdeauna primit in casa mea, la masa mea, tot ce este al meu este si al lui si are toată dragostea mea necondiționata.
Mi-a scapat mie undeva, in tot scandalul asta, ca mama sa se fi referit la fiica sa?