Când lăsăm copiii la școală, e încă întuneric.
Mulți învățători își întâmpină copiii în clasa decorată de Sărbători, cu lumina mult redusă, cu muzică în surdină și ceai cald. Copiii care vin mai devreme stau de vorbă între ei cu voce scăzută.
Ziua le începe încet, se aprinde întâi o lumină, apoi încă una. Se oprește muzica. Se salută cu voce tare. Citesc toți unde vor, pe jos, pe sub mese, pe bănci. Abia apoi încep orele, ortografie, aritmetică, vocabular, istorie, orientare în lume.
Mai sunt câteva zile și vine Crăciunul. Soare răsare târziu, aproape de ora 9.
Dar întunericul acesta e bun și blând, ne invită să ne odihnim și să ne adunăm, să ne vorbim domol, să ne spunem povești.
Da da! Zile scurte, semi întuneric blând , lumini difuze, geamuri mari prin care se văd lumânări arzând, miros de lemn ars și ploaia “vântuitǎ”. Cine ar fi crezut ca îmi vor fi atât de dragi și familiare toate acestea?
Ador caldul din suflet și în general sentimentul de acasă !
Mi se pare super tare ca pot se poate organiza un mediu de invatare calm si placut si in scolile din Romania. Bravo!
Nu cred ca e vorba de România. Este probabil o cititoare stabilită in Olanda care subliniază acest lucru, cu care s-a obișnuit și o face sa se simtă ca acasă. Dacă am interpretat greșit îmi cer scuze.
Asa era si inainte de 89.. ajungeam pe intuneric la scoala ca incepea la 6:30, era intuneric in clasa ca nu era curent, era o soba pe gaz care incalzea sala langa care se strangeau copii si dormeau inveliti in geci pana intra invatatoarea si ne punea sa cantam imnul. Apoi incepea verificarea uniformei si unghiilor, urmata de bataia cu liniarul pe degete pt cei care aveau unghii lungi sau nu aveau cordeluta/batista. In final incepea lectia cu copii plangand incet, insufletiti doar de venirea curentului. La ora 10 se inchidea focul in soba asa ca in unele zile mai reci copii primeau permisiunea sa isi ia gecile inapoi pe ei.