Îmi aduc aminte un episod simpatic de când aveam opt ani. Eram în clasa a doua, încă scriam urâțel și foarte încet. Stăteam la bunici de luni până sâmbăta, doar duminica era zi liberă pe atunci. Da, sunt atât de bătrână: eram în clasa a doua înainte de Revoluție! :))
Eram 45 în clasă, pentru că erau mulți copii în Piatra Neamț (mă gândesc că și în alte orașe era cam la fel, nu eram noi speciali), erau doar vreo cinci școli primare, așa că mai toate clasele primare erau aglomerate. Stăteam câte trei în bănci, iar unii colegi stăteau la câteva mese înguste puse perpendicular pe băncile noastre, de-a lungul peretelui cu ușa. Câțiva dintre ei stăteau cu capetele printre gecile noastre din curier. Lor le plăcea, deveneau mai ușor invizibili când venea momentul să-i scoată la tablă, plus că sunt destul de sigură că ne controlau buzunarele după gumă sau caramele, care nu se găseau decât rareori, la tarabe la ruși.
Ei, fiind atât de mulți, cu părinți din diverse medii și cu posibilități diverse, învățătoarea avea o listă lungă cu „ajutoare voluntare”, la care apela frecvent. Mama lui Popică lucra la spital? Aducea Popică rezerve de spirt și clor pentru igiena clasei. Tatăl lui Gioni lucra la tipografie? Aducea Gioni topuri de hârtie gratis pentru tot trimestrul! Știți cum era, cred că încă se mai practică…
Ai mei erau ingineri, unul textilist, altul constructor, deci bănuiesc că eu eram pe lista de elevi cu „părinți inutili” ai clasei. Cu toate astea, într-o vineri m-a chemat tovarășa învățătoare și mi-a zis:
-Luni avem un test mai special. Ia foaia asta și rezolvă cu ai tăi, luni îmi vii cu ea copiată de 46 de ori.
Și mi-a înghesuit în brațe o coală de hârtie cu câteva probleme de matematică pe ea. Ana are cinci mere, Ștefan îi fură unul, pe altul îl scapă pe jos, câte mere mai are Ana? sau ceva similar, nu mai țin minte exact, creierul blochează unele momente dureroase.
M-am dus acasă la bunici și m-am pus pe plâns. Eu scriu urât și încet, bunico, cum să copiez eu asta de 46 de ori?
Bunica m-a încurajat, mi-a făcut un orez dulce cu lapte, am tras un pui de somn bun și după ce m-am trezit, m-am pus pe treaba. Ea dicta și eu scriam. Greșeam, tăiam, aruncam, rupeam, de la capăt. Pe la 10 seara făcusem opt foi și eram epuizată. Mai aveam 38.
A doua zi nu m-am dus la școală, ca să am timp să copiez în continuare. Am mai făcut vreo 15, dar tot mai aveam destule.
Sâmbătă după-amiază au venit ai mei să mă ia acasă. Eram plânsă, epuizată, murdară de cerneală până la cot. Foile deja finalizate aveau puricei de cerneală, pe unele scrisesem strâmb, pe altele urât, în multe locuri nu se înțelegea nimic din cifrele pe care le înghesuisem acolo. Tata a fost extrem de mirat.
-Așa ți-a zis tovarășa? Să scrii tu de mână 46 de foi?
-A zis să rezolvăm noi, să aduc luni 46 de copii.
Intrigat, tata a pus mâna pe telefon (din ăla cu disc, da?) și a sunat-o pe tovarășa. Eu stăteam făcută toată covrig, tovarășei nu-i plăcea să fie deranjată, dacă se supără?
Peste un minut a venit tata râzând din hol.
-Băi Johnny (așa-mi zicea tata), ce fraierică mai ești! Trebuia să-mi dai mie foaia, s-o fac la xerox!
Mă uitam la el cu gura căscată. Că sunt fraierică mai auzisem, posibil să fi avut dreptate tata, dar ce să faci cu foaia la xerox?
Habar nu aveam eu pe vremea aceea că în multe birouri (și în cel în care lucra tata) există niște mașinării în care bagi o foaie și scoți alte 50 identice!
M-a salvat tata; s-a dus duminică la birou și a făcut copiile, iar eu am scăpat de coșmarurile cu mere!
Știu că în multe școli încă e nevoie ca părinții să contribuie cu bani, mobilă, acccesorii și rechizite, deși învățământul ar trebui să fie gratuit, căci e subvenționat din taxele noastre, ale tuturor angajaților, antreprenorilor și companiilor care respectă legea.
Cât de corect e acest obicei o temă separată, azi vreau să vă povestesc scurt despre o modalitate în care puteți contribui la dotarea școlii copilului vostru sau a școlii în care ați învățat, fără a dona efectiv bani sau obiecte. Campania se numește „Viitorul începe acum” și este inițiată de Kaufland România.
Ce aveți de făcut este, dacă aveți un card Kaufland fizic sau digital, să vă faceți rapid un cont pe www.viitorulincepeacum.ro și să selectați o școală participantă, înscrisă deja pe site. Îi veți aloca acestei școli punctele acumulate pe bonurile voastre fiscale de azi înainte. Școlile înscrise colectează puncte pe care le pot schimba ulterior în materiale și echipamente didactice (computere, monitoare, piese de mobilier, seturi de laborator sau articole sportive).
Dacă nu aveți deja card, vă puteți face, este gratuit. Fiecare 50 lei cheltuiți la Kaufland înseamnă un punct pentru o școală.
Dacă școala copilului vostru nu e în platformă, se poate înscrie aici!
Sau puteți dona oricărei școli, toate au nevoie de resurse. Sunt peste 1.000 de școli care pot aduna puncte de la noi.
Dar trebuie să vă grăbiți! Doar cumpărăturile făcute până pe 30 ianuarie sunt valabile pentru campanie! Bonurile pot fi urcate pe site de clienți sau școli până pe 13 februarie! Apoi, până pe 29 februarie școlile pot schimba punctele în echipamente și mobilier.
Mă bucur mult că există părinți-companii acum, care sprijină școlile când statul nu o face. Am lucrat cu Kaufland la realizarea celor două cărți pentru copii despre reciclare (Planeta e casa noastră, Ema și Eric salvează planeta și Ema și Eric au grijă de natură), cărțile au ajuns și la voi și în librării, dar și în 500 de grădinițe din toată țara, prin Asociația Ovidiu Ro. Mă bucur să pot scrie despre un nou proiect în care eucația și copiii au de câștigat.
Mai multe detalii despre campanie găsiți pe www.viitorulincepeacum.ro
Sunt curioasă ce duceau părinții voștri la școală și ce mai duceți voi acum, dacă duceți.
„Ajutoarele voluntare” mentionate de tine inca se mai practica, in mare pentru ca efectiv e nevoie de ele. Dupa ce se trece peste partea cu „scoala e gratuita, sa le puna dom’le la dispozitie elevilor toate cele necesare” se trece la contributia propriu-zisa pentru ca e spre binele copiilor intr-un final, si a nimanui altcuiva. Nu e corect ca trebuie sa se procedeze asa, dar ce variante sunt in situatia in care la baie nici macar sapun nu se gaseste?
Ca sa dau un exemplu poate mai diferit, tatal meu are talent la desen si un scris caligrafic de exceptie (iti facea orice font doreai) asa ca de-a lungul timpului a „contribuit” cu planse din carton frumos desenate si colorate in scop educativ (poate vi le amintiti, cum veneau profesorii cu ele agatate de maini sa-si predea lectia). Acum nu mai e cazul, au videoproiector si alte tehnologii, dar ca idee, era vorba de materiale didactice pana la urma ce ar fi trebuit puse la dispozitie de scoala, dar scoala s-a descurcat dintotdeauna prin aceste metode, in lipsa de altceva.
„dar ce variante sunt?” Pai varianta potrivita este sa acceseze scolile banii de la buget, nu poti sa spui ca nu sunt bugetati bani pentru hartie igienica, sapun la baie. Fie nu are chef directiunea sa se preocupe si sa acceseze banii, si e mai comod sa aduca Isa bani de acasa, fie directiunea foloseste banii de la buget in scopuri personale.
Nu sunt de acord cu ideea din articol. La scoala la care invata copilul meu poti sa donezi impozitul pe venit, pentru ca se prefac ca au si ceva asociatia. este jenant. Scolile au buget si trebuie sa il acceseze.
Va puteti cauta scoala pe site-ul ministerului finantelor https://mfinante.gov.ro/transparenta-bugetara. scoala copilului meu a cheltuit in luna noiembrie 2023 din suma alocata de la buget pentru materiale de curatenie suma de 18.627,81 RON + tot pentru materiale de curatanie 3.573,24 RON. In octombrie a cheltuit 12.069,18 RON. Pai daca pe langa asemenea sume mai cer si parintilor bani, este strigator la cer. Scolile au bani, nu asta e problema. Problema este cum folosesc acei bani.
Eu duc diverse la scoala ca profesor:)))) De la șah pana la carti, de la reparatie, acordaj si intretinere instrumente muzicale- predau muzica si totul fac pe cheltuiala mea- pana la dus si pus aspiratorul ( am o salita la subsol, unde repetam cu corul etc si unde femeile de serviciu nu intra, nu au timp!), dat cu mopul etc. Copiii duc la scoala OCAZIONAL cate ceva de mancare- de ex, pt Ziua Recoltei-, dar toti cate ceva, nu mult. La mine la scoala isi mai aduc markere pt tabla, vreun burete special. Si daca se fac excursii, deplasari, sunt platite de copii.
Clasa a cincea, înainte de Revoluție, ora de Atelier. Tovarășa profesoară întreabă „cine știe să coasă la mașină?” Toate fetele ghiocel, eu cu mâna sus (bunica avea un Singer de colecție, ediție limitată, eu aveam răbdarea de pe lume și puțin talent). Ghici cum a mers restul anilor de 5-8? Da, exact, fetele găteau prăjituri, platouri, etc, profa „gusta” din tot, subsemnata cosea steaguri. Cred că mulți ani de atunci, tot ce era steag în Arad a fost cusut de mine personal (profa s-a ales cu laurii și probabil banii. eu n-am auzit nici măcar un mulțumesc, și au fost SUTE de steaguri) Drept care eu am învățat să gătesc de la soț, dar asta e deja altă poveste… Atunci am învățat pe pielea mea cum funcționează sistemul (și părinții mei erau amândoi ingineri, categoria inutili, hahaha)
La copil la școală se fac „târguri” de mărțișoare, jucării, ziua școlii și banii adunați se donează școlii prin asociația de părinți. Cumpără videoproiectoare, aer condiționat, de-astea. Din fondul clasei strâns „benevol” de părinți se cumpără foi de imprimantă, markere. Se strâng încă și bani de mici cadouri profesori/diriginte, e adevărat, nu sume mari, dar destul de des. Uneori cadourile sunt carduri cadou sau bani în plic și nu comentează nimeni, că „așa e frumos”. Nu e obligatoriu, dar te simți obligat de grup. Profesorii ar putea să nu accepte, dar acceptă chiar cu entuziasm.
Am auzit un fost ministru al educației zicând că da, școala e gratuită, pentru copii. Dar nu și pentru părinți… 😔
Ce ne facem cu sumele „optionale”,dar obligatorii( a zis doamna ca trebuie,ne cearta doamna) pentru diverse oferte care ajuta sa se dezvolte copilul armonios?
Poze! poze mici,poze mari,poza de grup,poza de buletin…
Excursii si tabere( vrei nu vrei,platesti sau esti stigmat ca nu iti iubesti copilul sa fie cu colegii lui)
Carti?! Utile si inutile,unele peste altele ,nici nu se platesc unele ca ne sunt recomandtate altele…
Evident,sume cash! x 25 copii in clasa,calculati va rog!
Daca mai aveti si alte exemple pentru”bunastarea copiilor ” tare as vrea sa le stiu!
Noi duceam „voluntar” câte o bucata de lemn în ghiozdan dimineața ca să avem ce pune pe foc în ziua cu pricina. De la școală se făcea un foc mic dimineața și după ciuciu lemne, asa ca învățătorul nostru a venit cu soluția asta, a vorbit cu părinții și toți au fost de acord ca mai bine asa decât sa ne înghețe nasurile…
Am început clasa I in 1991. Să fi dus părinții mei ceva la școală, nu-mi amintesc. Îmi amintesc însă de punga de plastic în care aveam în ghiozdan un săpun de mâini, cred că și spirt și batistă. Însă la grădiniță țin minte că a adus un panou mare, din plută, pentru afișaj, unde ne prindea educatoarea cu bolduri picturile. El lucra pe șantier, ca șofer, în acea vreme.
Cand eram eleva la clasele primare, pe vremea tovarășului, părinții duceau cu rândul lemne pentru foc.
Am devenit și eu dascăl și am tot dus…coli, markere, dezinfectant, săpun, burete, cretă. Școala nu avea bani pentru toate acestea (sau nu știa să îi acceseze) și ca să nu comenteze părinții, am „cotizat” împreună cu ei.
Ajutam Kaufland sa isi faca o reclama ? 😉
Buna, articolul e marcat din titlu, nu e nevoie sa fii detectiv sa-ti dai seama.
Pai sigur, nu am zis ca trebuie sa ghicesti, doar ca … despre asta e vorba cu adevarat si nu despre scoli 🙂