Doamne, nu, n-aș fi vrut, deși am avut câteva momente de rătăcire la 24 ;i 25 de ani, în care m-am văzut mamă. Nu eram pregătită, Doamne, cât eram de nepregătită! Dar eram îndrăgostită și voiam mai mult. Ce poate fi mai mult într-o relație naivă? Să te gândești la ce vezi în filme: nuntă și copii!
Mulțumesc Universului că nu s-a întâmplat, nu eram pregătită!
Sigur că mi-ar fi plăcut să fiu o mamă mai tânără, dar doar dacă s-ar fi putut să am de la 24 de ani înțelepciunea, răbdarea și nivelul de acceptare de la 32, când s-a născut fiica noastră. Apoi, e bine pentru mine ca femeie adultă să o am pe mama aproape ca vârstă, sunt 23 de ani între noi, dacă m-ar fi avut la peste 30, am fi avut mai puțin timp la maturitate împreună.
În tinerețe am stat mult în relații toxice, copleșită de frici și prejudecăți, nu știam să am răbdare, să fac pace cu lumea.
Sigur că ei, copiii, m-ar fi deșteptat atunci, dar cred că mi-ar fi fost mult mai greu și dacă mie mi-ar fi fost greu, sigur nici lor nu le-ar fi fost ușor.
În plus, mă bucur sincer că am putut trăi încă o vreme fără responsabilități majore, că am putut călători, cunoaște oameni, relații, pericole, locuri de muncă, despărțiri, de capul meu. Cred că e și asta parte din drum, o parte extraordinară, de cate poți să te bucuri înainte de copii sau după ce ei pleacă de-acasă, dar atunci ai deja peste 40 și ești poate prea matur să mai ai experiențele astea crude, să suferi, să înveți din suferința de copil mare.
Nici să amâni la nesfârșit copiii nu e bine, mai ales că acum, femeile se confruntă cu probleme de fertilitate mult mai devreme ca în deceniile anterioare.
Simt că pentru mine lucrurile s-au întâmplat la momentul potrivit.
