Un weeekend cu copiii la Londra

Ne-a plăcut enorm Londra!

Am mers cu toții și ne-am întâlnit acolo cu prietenii noștri din România, care merg des la Londra pentru teatru și muzee. Am avut așadar și companie, și ghid, am avut noroc și de vreme bună, a fost foarte fain!

Muzeele sunt gratuite în Londra, așa că am vizitat cât de multe am putut în două zile.

Am vazut-o live pe Sarah Jessica Parker pe scenă alături de Mathew Broderick în Plaza Suite la Savoy Theater (aici, poate mai sunt bilete, noi le avem de multe luni), apoi am așteptat-o și la ieșirea in teatru, așa că am respirat aproximativ același aer cu ea câteva secunde!

Am mers la Wicked, the Musical, la Apollo Victoria Theater (aici), a fost magic, ne-a plăcut mult! Muzica live (orchestra e sub scenă, poți vedea dirijorul), decorurile, povestea, publicul, sala impresionată, totul a fost wow pentru noi!

Am vizitat National Gallery (muzeu de artă), National Portrait Gallery (portrete ale personalităților care au schimbat lumea), Victoria & Albert Museum, un muzeu al creativității din timpuri și civilizații străvechi până în epoca modernă, copiii au vizitat și Natural History Museum (care este absolut extraordinar) și Science Museum (multe experimente). Toate sunt gratuite, se plătește doar accesul la eventualele expoziții temporare, sau laboratoarele/atelierele în grupuri mici etc. Toate merită o zi de explorare, noi am stat câteva ore în fiecare, pentru că ne-am dorit să avem și timp de plimbare, poze și mâncat bun.

Copiii s-au distrat hrănind veverițele în Saint James’s Park, au explorat și Hyde Park și Green Park, am văzut London Eye de pe pod, Big Ben, am văzut gărzile de la palat, ne-am plimbat mult cu metroul și un pic cu autobuzul, am mers pe jos peste 15 km pe zi.

Am mâncat fish and chips, indian, gogoși și macarons, am băut bere și am făcut un milion de poze!

Duminică am avut evenimentul pentru copii și adulți la ICR, a fost atât de frumos, Doamne, câtăăăă lume frumoasă, sala a fost plină ochi, m-am bucurat de fiecare om mic sau mare pe care l-am cunoscut și îmbrățișat! Mulțumesc, ICR, pentru găzduire, și Biblioteca Prichindeilor Londra, pentru organizare! Abia aștept să revenim! Cum primesc poze, le pun aici!

Ah, nu-mi cereți recomandări de hotel, că am avut buget redus și nu am stat foarte bine. Aproape de Gara Paddington, liniște, dar foarte mic și nu deosebit de curat, din păcate (am aflat la fața locului, recenziile pe Booking erau bunicele). Asta e.

Una peste alta, minunat! Ne-a priit, deși suntem morți de oboseală.

Urmează lectura pentru copii de la Milano pe 23 martie, detalii aici.

O vizită scurtă doar pentru mame la Barcelona, 5-7 aprilie.

Un tur prin Franța (Lille, Bologne sur Mer, Saint Malo, Mont Saint Michel, Paris, Disnelyland) la început de mai.

Danemarca, cu evenimente la Copenhaga și Arhus la mijloc de mai.

Bruxelles, 25 mai, revin cu detalii.

România, mijloc de august.

Și să vedem ce mai apare.
Vă las cu poze!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

8 comentarii

  1. Unde ati fost cazati? La Paddington Appartments, cumva? Mergem si noi in Londra peste o luna si am rezervat acolo, tare nu as vrea sa fie murdarel 🙁

  2. Nu inteleg „Muzeele sunt gratuite în Londra”… am intrat pe site-ul National Gallery si e de la 15 lire/adult. Ati avut vreun pass ?

  3. Bună ziua. Aș vrea să știu când veniți la Copenhaga si unde se va petrece evenimentul. Eu le citesc poveștile cu Ema și cu Eric fetelor mele de 3 ani și 5 luni și fata mea cea mare e încântată, a vrut să cumpărăm toată colecția. Mulțumesc!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *