De dimineață, chiar înainte să mă dau jos din pat, am făcut un test psihologic online să văd ce tip de atașament am. Am răspuns la vreo 50 de întrebări legate de cum reacționez în situații stresante, cât de în siguranță mă simt în relațiile apropiate, cât de deschis vorbesc despre ce simt, cum mă raportez la amintirile din copilărie etc.
Așa cum mă așteptam, de alfel, a rezultat că am un mix de atașamente la maturitate (toți avem), dar predomină cel sigur.
Iar asta e o veste bună, mai ales având în vedere de unde am pornit. În copilărie nu am dezvoltat atașament sigur, ci evitant și dezorganizat, abia după 30 de ani am reușit să repar și să mă îngrijesc în relații.
Acum sunt într-un loc în care am încredere în oamenii apropiați, am relații puternice cu mai multe persoane, le pot împărtăși orice fără teamă că voi fi rănită, îmi identific ușor nevoile și cer imediat ajutorul, îmi exprim ușor recunoștința, îmi dau seama când greșesc și cer iertare fără ezitare.
Mai am de lucru la stima de sine și la sentimentul de a mă simți demnă de iubire, aici e lupta cea mai grea, însă știu că voi reuși, în timp, să repar și asta.
Ce m-a ajutat?
Terapia, în primul rând. Am făcut multe tipuri de psihoterapie: psihanaliză, cognitiv-comportamentală, terapia traumei, terapie relațională, am făcut și constelații, terapii de grup, somatică (pe rând, nu toate odată, de-a lungul a 14 ani). Urmează să fac EMDR, continui terapia relațională, facem și sistemică acum (întreaga familie).
M-a ajutat mama, cu care am putut vorbi deschis, care a avut curajul și deschiderea să ne reparăm relația.
Copiii mei, alături de care am simțit prima oară ce înseamnă să fii iubit complet.
Iubitul meu, care luptă cu propriii demoni, și e deschis să discutăm asumat despre lucrurile dureroase.
Prietenele mele bune, cu care pot discuta orice fără să mă simt judecată, care sunt și ele pe drumul videcării și care înțeleg prin ce trecem cu toții.
Zecile de cărți de psihologie și parenting citite.
Psihologii care îmi sunt apropiați sau pe care îi urmăresc online, care fac educație emoțională în folosul tuturor:
Diana Vasile
Bogdan Ion
Alexandrina- Carmen Ene
Psiholog dr.Sandra O’Connor
Psiholog Dr. Raluca Anton
Diana Stanculeanu
Psiholog Andreea Abe Neagu
Adela Raluca Moldovan
Petronela Rotar
Cristina Dinu-Popa
Ana Pantazescu
Diana Vijulie
Ligia Moise
Viki Dumitrache
Las mai jos câteva detaliile despre tipurile de atașament, sunt patru.
Aici puteți face testul, durează cam 5-6 minute, dar e nevoie să fiți extrem de onești. L-am descoperit în comentarii la postarea asta a Petronelei Rotar, mulțumesc!
Ce este de reținut este că tipul de atașamentul se poate schimba în timpul vieții, eu observ clar cât de mult s-a schimbat la mine. Suntem programați să ne vindecăm în relații, creierul nostru vrea să se simtă în siguranță, trebuie doar să îi oferim mediul propice să o facă. Acest site are multe informații pe tema asta.
Atașamentul sigur
Un adult cu atașament sigur are atitudini pozitive și constructive despre sine, lume și ceilalți.
Vede stresul ca o oportunitate de învățare.
Are încredere în sine, lume și ceilalți.
Nu se teme că va fi respins.
Se adaptează ușor, nu se supără când părerile lui sunt combătute.
Acceptă ușor feedback, chiar negativ, cere ușor scuze.
Se conectează ușor cu ceilalți, dezvoltă rapid relații sănătoase.
Știe care îi sunt punctele forte și unde mai are de lucrat.
Știe să asculte și să comunice eficient.
E un prieten de nădejde, fără să fie dependent de alții.
Își exprimă ușor emoțiile și nevoile.
Atașamentul evitant
Se formează atunci când copilul mic e îngrijit de o persoană indisponibilă emoțional, insensibilă, care îl respinge sau îl neglijează. Copilul se deconectează fizic și emoțional pentru a se proteja.
Un adult cu atașament evitant:
Este foarte centrat pe sine
Are dificultăți în a-și exprima nevoile, preferă să facă singur în loc să ceară ajutor.
Găsește cusururi partenerului și celorlalți în general.
Trimite mesaje amestecate, se teme că va fi rănit, evită intimitatea.
Atașamentul ambivalent
Se formează când părintele care îngrijește copilul nu este consistent, ba e prezent, ba nu este, iar conexiunea cu copilul e ca o loterie. Copilul e mereu atent, caută mereu indicii când comportamentul lui primește răspuns sau nu.
Adultul cu atașament ambivalent este greu de mulțumit, are multe nevoi emoționale și se teme mereu că va fi părăsit.
Este anxios și nesigur, simte că nu merită iubire.
Are nevoie de alții pentru a se regla emoțional.
Este des critic și se supără ușor.
Atașamentul dezorganizat
Apare când sursa de siguranță, părintele, este sursă de frică.
Adultul cu acest tip de atașament trece ușor de la o stare la alta, e mereu în gardă.
Intimitatea îi produce teamă și se va distanța rapid ca să se protejeze.
Dorește intimitate, dar o evită.
Este sigur că va fi respins și rănit.
Nu se poare regla emoțional singur, este mereu în gardă.
Nu își poate exprima nevoile.
Curaj, lucrurile se pot schimba, informarea e primul pas, conștientizarea, al doilea, munca de reparație vine și ea. Merită!
- Closeness can induce panic or activate distancing for safety
- Crave intimacy while appearing to avoid it; confusion and ambivalence about relationships
- Waiting to be rejected or hurt
- Difficulty self-soothing and also co-regulating
- Constant vigilance for danger or shifts in mood
- Inability to express needs
Servus, Ioana,
Am făcut terapie prin tehnica EMDR – m-a purtat prin cotloane și unghere tare întunecate… am retrăit amintiri de mult uitate, am văzut imagini si am auzit conversații de-ale părinților mei pe când eu încă eram în burtica mamei mele…
Dureroasa tehnică – îți vine apoi să te închizi în casă și în tine să îți vindeci răni adânci si întinse. Apoi urci și ieși din tine mai înalta, mai curată, mai vie, mai frumoasă, mai bucuroasă ca ești.
Pentru ca am traume puternice legate de corp încerc să învăț să îl simt și să îl cunosc prin tehnica somatic experiencing. Lasă să iasă emoții ca apoi să facă loc altora – ce iese este tot dureros, ce vine doare parcă și mai tare…
Îți citesc povestea din “Cum e să fii fată” – mare dreptate ai când spui ca, ca fată, îți vine să te sfâșii de durere și să plutești de bucurie.
Te citesc mereu, Ada mea iubește toate poveștile de copii scrise de tine. Mă bucur ca ești aici să îți afișezi cu atâta curaj toate emoțiile și trăirile. Îmi dai încredere ca nu sunt atât de greșită pe cat mi se tot spune și pe cat îmi tot spun.
Bună! Am încercat sa fac testul, dar nu îmi da voie sa merg mai departe. Oare de ce?
Buna, incearca de pe alt device sau cu alt browser.