După șase vizite la Efteling (parcul de distracții cel mai mare din Olanda, am scris mai multe articole aici) în ultimii trei ani, trei vizite la Drievliet și la Duinrell (Olanda), una la Europa Park (Germania), una la Disneyland Paris (super dezamăgire, am scris aici), alta la Bobbejaanland (Belgia) și vreo cinci waterparkuri/therme din Grecia, București, Austria și Olanda (preferatul nostru rămâne Therme, de la București), am reușit să ajungem și în Danemarca, la Legoland și Lego House.
Legoland (aici e site-ul oficial) e un parc de distracții tematic (cu mult, mult LEGO), chiar în orașul în care a fost inventat și dezvoltat LEGO: Billund, Danemarca.
LEGO House e un loc absolut incredibil, la fel de fain ca parcul de distracții, poate chiar mai fain. E la 10 minute pe jos de parc, tot în Billund. Copiii au fost în extaz în ambele, ne-a plăcut și nouă și parcul, și casa Lego, vi le recomandăm pe amândouă (de fapt, puteți lua bilet combinat, aveți reducere la combi ticket, dar musai să rezervați câte o zi în fiecare, nu amândouă într-o zi, pun detalii mai jos despre ce puteți face).
Dar înainte, câteva trips and tricks dacă veți călători în Danemarca.
TIPS AND TRICKS
- În autobuz la Billund nu puteți plăti cu cardul sau cu telefonul, e nevoie să aveți coroane daneze. Alternativa e o aplicație prin care puteți lua bilete, dar nouă nu ne-a mers. Așa că a trebuit fie să mergem pe jos unde am avut nevoie, fie să luăm taxiul (spre aeroport), nu a fost ieftin (20 de euro 6 minute).
- Vremea poate fi foarte schimbătoare, noi am avut parte de soare ucigător, la fel de bine putea să fie vânt sau ploaie sau frig. Recomand straturi subțiri, câte depinde de dezon.
- Descărcați aplicația Legoland Billund, oferă informații despre timp de așteptare, hartă live, puteți descărca poze cu voi de la atracții pentru un abonament de aproximativ 25 de euro.
- În parc și la restaurante se poate plăti cu cardul sau telefonul.
- Pentru tren am folosit aplicația DSB.dk, merge bine, dar e nevoie să aveți un act de identitate la voi.
- Prețurile sunt în general mari la orice (4 euro o apă mică la supermarket, 10 euro berea la restaurant, mai scump totul ca în Olanda), pentru Legoland puteți urmări site-ul lor, sunt zile cu bilete un pic mai ieftine.
- Lumea vorbește în general engleză, deși mi s-a întâmplat și să nu mă înțeleg în tren cu o doamnă care stătea pe locul meu. Până la urmă, mai în olandeză, mai în germană, am mai dat din mâini, a fost OK! 🙂
LEGOLAND CASTLE HOTEL
Noi am luat și cazare în hotelul Legoland, mai precis în LEGO Castle Hotel, clădirea Wizards. Mai este clădirea Knights, și Lego Hotel, unde sunt și camere tematice cu Lego Friends, Pirates, dar și camere simple, care sunt mai ieftine. Sunt și căsuțe, viluțe, vedeți pe site mai multe variante.
Noi am ales Wizard Room, să fie ok și pentru Sofi, și pentru Ivan, nici prea girly, nici prea băiețos.
A fost aproximativ 430 de euro pe noapte camera, cinci paturi.
Le-a plăcut la nebunie ! Mult LEGO peste tot, pe gholuri, în cameră, în restaurant, plin de LEGO peste tot! Paturi etajate, mici secrete ascunse colo și colo, poțiuni luminoase pe perete! Destul spațiu de depozitare, spațiu decent, paturile super confortabile, camerele bine izolate, am dormit foarte bine până și eu, care dorm prost cam peste tot.
Și mie mi-a plăcut! 🙂
Am luat și mic dejun, nu ai alte opțiuni de mâncare în zonă. A fost variat și bogat, multe variante sănătoase, legume, ciupercuțe, ouă, lapte, salate. Au și variante fără gluten.
Atenție, cina e destul de scumpă, ba nu, e exagerat de scumpă, echivalentul a 70 de euro de adult și 30 de copil, ceea ce mi se pare enorm! E varietate multă, e drept, dar nu merită, chiar dacă restaurantul e fain, sunt multe locuri de joacă pentru copii și atmosfera e faină, vin personaje LEGO să se joace cu copiii…
Dacă mergeți 15 minute de la Lego Hotel sau Legoland, ajungeți în centrul Billundului, unde sunt câteva restaurante drăguțe cu meniu variat, paste, pizza, burgeri, vă recomand GastroPub, care e chiar lângă Lego House, mai sunt și altele.
LEGOLAND BILLUND
Acum, despre parc. Ne-a plăcut mult!
E micuț, ceea ce ajută, că nu faci jumătate de oră dintr-o zonă în alta. În 5-7 minute ajungi de colo colo.
Deși am fost duminică, iar luni era liber în Danemarca și în toate țările din jur, deci a fost destulă lume, nu am simțit prea mult aglomerația, spre deosebire de Disneyland, unde n-am reușit decât să stăm la cozi și să ne plimbăm prin soare de colo colo purtați de zecile de mii de turiști.
Cel mai mult am stat la coadă 20 de minute.
Ne-am dat în absolut toate atracțiile, în cele care ne-au plăcut ne-am dat de opt ori la rând!
Atenție însă: roller coasterele nu sunt dintre cele mai mari, nu sunt cu dat peste cap sau căderi foarte lungi, cum sunt în Europa Park, de exemplu sau în Portaventura!
Pentru copii mici și mjlocii, e perfect, și pentru noi a fost, eu sunt mai găină, așa. Dar sunt câteva ride-uri cu viteză mare și drops ca lumea, nu ne-am plictisit deloc!
Se vede, de altfel! :)))
Preferatele noastre au fost:
- Extreme racers, care are o cădere mai mare și câteva curbe mai bruște
- Polar XPress, care are viteză și un drop ca un lift care cade
- Flying eagle, care e mai lunguț și are viteză
- Ghost the haunted house, care are și ea un lift cu cădere
Cozile la aceste atracții au fost de 10-20 de minute, uneori 5. Dimineața devreme am intrat fără coadă.
Mai sunt și alte lucruri de făcut, de exemplu, zona cu miniaturi, Miniland, care este extraordinară!
Sunt zone cu bărci în care te războiești cu apă, jocuri de joacă pentru copii mai micuți, tobogane, liane, avioane, lifturi, laser maze, o zonă cu joc cu apă, brigada pompierilor.
Sunt multe opțiuni de mâncare, multe sănătoase. Pui la grătar, coaste, salate, paste, nu doar hotdog și cartofi prăjiți.
Nu am stat la coadă la toaletă mai mult de un minut, sunt multe și bine semnalizate.
Aplicația merge bine, harta se actualizează rapid.
Există și aici fast pass, ca la disneyland, de mai multe feluri, dar nu am avut nevoie.
Sunt multe magazine, prețurile mari, desigur.
Parcul se deschide la 10, nu am avut acces mai devreme pentru că am stat peste noapte. Dar stând atât de aproape (hotelul e la 3 minute de intrarea în Legoland), am intrat printre primii și ne-am dat de câteva ori fără coadă în ce ne-am dorit. Atracțiile merg până la ora 6, apoi puteți vizita Minilandul (miniaturile), face cumpărături, parcul se închide la 7.
Am dat aproximativ 50 de euro/persoană pe bilete (e același preț pentru copii și adulți), am mai cheltuit acolo pe mâncare și apă 170 de euro, din care 26 pe suveniruri: Sofia 10 euro, un breloc, Ivan o sabie de 16 euro.
LEGO House
A doua zi am mers la LEGO House, a fost o zi de luni, sărbătoare națională, a fost foarte liber.
Lego House e o experiență întreagă, bazată doar pe LEGO. Intrarea pentru toți patru a fost 150 de euro, acces toată ziua (merită, aveți ce face o zi întreagă). Aici vedeți un reel cu Lego House.
La subsol este muzeul LEGO, cu multe detalii și obiecte și informații despre evenimentele care au dus la inventarea LEGO așa cum e el azi. La parter e magazin, restaurantul în care mâncarea e adusă la masă de roboți, o mașină care face LEGO sub ochii tăi și aparatele care-ți livrează cardul tău personalizat.
La etajele superioare sunt mai multe camere în care puteți construi diferite lucruri cu LEGO, apoi construcțiile sunt scanate și animate. De exemplu, în camera albastră construiești o mașină pe care apoi o testezi pe pista de curse.
În cea curcubeu contribui la curcubeul imens din LEGO. Eu am făcut o casă colorată.
În altă cameră faci personaje.
În alta o navă spațială.
În alta poți regiza și monta propriul tău film animat cu LEGO. Și tot așa.
E și o cameră cu construcții uriașe, motorizate, un fel de diorame cu LEGO, sunt fantastice.
Mai e și o cursă cu roboți, multe alte activări, la final pleci cu toate filmele și pozele făcute de tine în toate camerele în cont, le poți descărca apoi acasă. Copiilor le-a plăcut la nebunie!
Vizavi de LEGO House este și Teddy Bear Art Museum, care e tare frumos, era închis din păcate când am mers noi. Vi-l recomand!
Pentru bine a fost a treia vizită la Billund, în trecut am fost în vizită la sediul central LEGO, care e între Legoland și Casa Lego, aici lucrează 2000 de angajați care fac proiectele și designul LEGO, e interesant pentru copii să le arătați și asta.
Merită un city break cu siguranță!
Dacă aveți întrebări, shoot!
Lego House chiar e cea mai tare chestie ever, mai faina ca Legoland. Noi am avut rezervare și la restaurantul interior și e o experiență de neratat. Scump dar măcar mancarea a fost bună.
Ca o completare:
– exista un shuttle bus gratuit de la aeroport care te plimba prin tot orașul. În prima seara am luat si noi taxi pentru ca era prea târziu și am dat 20 euro pe vreo 3 km.
– cina de la hotel intr-adevar e enorm de scumpa, nu scumpa. Am stat la hotel Legoland, fix cel lipit de parc. Prin comparație la Legoland Germania a fost cam 80 euro cina la hotel în 2022 pt 2 adulti si 2 copii mici preț fix și mi s-a părut scump. În Billund e dublu prețul. Oricum totul mi s-a părut foarte scump inclusiv la supermarket.
– Lalandia merita macar o vizita. noi am stat mai multe zile în resortul Lalandia și am fost de mai multe ori la aquapark.
Am verificat de curiozitate cat am platit in 2019 pe cazare, in acelasi hotel. 175 Eur/noapte camera tripla, 2 adulti si un copil, mic dejun inclus.
Pff, chilipir! Dupa pandemie, toate au explodat…