O știți pe Liz Gilbert, a scris celebrul roman autobiografic Mănâncă, Roagă-te, Iubește. A mai scris și Lecții de magie, despre care am scris și am vorbit de multe ori public, e o carte despre cum creativitatea e o abilitate pe care o putem dezvolta cu toții ca să ne bucurăm de vieți mai pline și mai simple!
Acum câteva săptămâni am fost cu prietena mea la un eveniment cu Liz Gilbert în Amsterdam Am ascultat-o vorbind despre câteva experiențe din viața ei recentă (iubita ei a murit de cancer, după o perioadă scurtă în care au fost împreună) și răspunzând relaxat unor întrebări grele din public.
E o tipă deșteaptă, a citit mult, a trăit mult, are un simț al umorului fain, e relaxată și înțeleaptă.
Las mai jos câteva dintre ideile care mi-au plăcut cel mai mult.
Dacă ceilalți te iartă, tu de ce nu te ierți?
Iadul și raiul sunt ce faci tu cu tine. Dacă te biciuiești, te chinui, te întrebi de ce, de ce am greșit, de ce eu, de ce mie, te ții în iad. Dacă te ierți, te accepți ca om imperfect, te duci către Rai.
Când treci prin ceva teribil de greu, de care te temi că o să te omoare, persoana care vei deveni după ce ieși la lumină este cea care te salvează. Când îi e greu, Liz se imaginează pe sine în detaliu peste 10 ani și se întreabă pe sine: Cum ai trecut peste? Așa găsești resurse să supraviețuiești.
Doliul, suferința, nu sunt etape care trec. Sunt aptitudini care se învață.
Suferința, durerea sunt mai ușor de parcurs dacă nu te mai opui. Doar lasă-le să fie în tine, stai în genunchi și plângi, urlă cu fruntea pe podea, lasă să curgă și durerea va deveni suportabilă mai repede.
Pot să confirm că e așa, două doliuri am traversat simțind durerea din plin (după moartea bunicii și a Ciocolatei), cu ambele sunt împăcate. Celelalte pierderi le-am dus pe picioare și încă mă bântuie.
Depresia nu e când simți tristețe, ci când nu simți nimic, pentru că nu te lași să simți.
Încurajarea ei a fost în direcția de a nu mai fugi de tine, de a primi ce simți, a te privi cu răbdare și compasiune, așa cum îi privești pe cei pe care îi iubești, și de a încerca să nu te mai iei atât de mult în serios. Shit happens to everyone, doar că al tău îți miroase cel mai tare (fiind cel mai aproape).
A mai povestit despre cât de toxic i se pare mesajul care ni se servește des în copilărie despre cum toți venim pe lume cu un scop anume, să facem sau să dregem fix ceva. Ea crede că toți putem face lucruri infinite pentru noi și pentru alții, câtă vreme nu încetăm să creștem, să învățăm, să riscăm, să facem bine.
A fost un reminder bun despre cât de important e să nu mai fug de ce simt, despre cât de imposibil de evitat e suferința.
Tare mult o indrăgesc pe Elizabeth Gilbert și admir curajul ei de a vorbi public despre lucrurile dinăuntrul ei cu așa multă relaxare și înțelepciune.
Referitor la ideile scrise aici, mie mi-a rămas un citat dintr-o carte foarte dragă, scrisa de Valerie Perrin, Apă proaspătă pentru flori, care zice asa: Cu cât suferința e mai mare, cu atât e mai măreț să trăiești!
L-am primit într-un moment extrem de greu din viața mea de mamă și mi-a dat un sens atunci.
Ce frumos, multumesc!