Iulian Tănase față în față cu cititoarele din occident

De când fac (cu oarecare succes, îmi place să sper) clubul de carte în limba română la Amsterdam, am strâns legăturile cu editurile și autorii români contemporani. Vorbesc frecvent cu mai mulți scriitori, poeți, traducători, editori, îmi place la nebunie munca asta (complet neremunerată, de fapt, nu doar că nu-mi aduce venit, ci chiar îmi înghite din economii, căci apar mereu cheltuieli pe care nu reușesc să le acopăr din contribuțiile voluntare ale participanților la club, dar nu e important, important e că pot face un lucru pe care mi-l doresc atât de mult).

Să stai să discuți cu orele despre o carte… heheee, visul meu din copilărie, când citeam singură în vârful patului din camera rece a casei bunicilor și nu era nimeni acolo cu care să dezbat.

Ei, acum nu doar că ne întâlnim lunar să dezbatem și discuțiile sunt super interesante, dar mai am și bucuria să invit autori să participe și să se lase descusuți de cititori. Dialogul scriitor-cititor e o sursă bună de minți desfăcute și refăcute de ambele părți.

În ianuarie a fost la noi draga de Camelia Cavadia, am dezbătut Măștile fricii, am plâns și am povestit, a fost tare fain!

Prin februarie i-am scris lui Iulian Tănase, jurnalistul, poetul, rebelul, filosoful de la Cațavencu și Gherilla (și mai ales de la el însuși). Nu-l știam personal, dar îl urmăream de mulți ani, aveam acasă deja trei dintre cărțile lui pentru adulți și două dintre cele pentru copii, știam că face cursuri de scris și-l recomandam în stânga și-n dreapta, am văzut că a lansat carte nouă, Teoria fricii, pac, am propus-o la club, s-a aprobat, l-am contactat, destul de sigură că n-are domnia lui timp de noi. Când colo, a zis da fără și imediat i-am luat bilet de avion și cazare, să fiu sigură că nu se răzgândește.

Am avut emoții, vă recunosc cinstit. Omul e foarte șmecher, iar eu nu știu ce să fac cu șmecherii. Mă fâstâcesc, mă simt prostuță și imatură, habar n-am ce să zic.

Dar cu Iulian a fost ușor. Am rugat o delegație de voluntari să-l preia de la aeroport (eu eram la Bruxelles la un eveniment caritabil, mulțumesc, Cristina și Adi), i-am rugat să printeze o foaie pe care să scrie mare SCRIITOR FAIMOS, să-i repereze ușor. L-a amuzat gluma, am zis să începem frumos!

Pe seară am sosit și eu și ne-am întâlnit. M-a luat cu binișorul. Mi-a zis Aoleu, ce mică ești! Pe internet pari mai înaltă!, eu i-am zis că mă așteptam la ceva mai original din partea lui, că asta-mi spune toată lumea. Apoi am intrat rapid în conversațiile grele, să nu pierdem vremea discutând nimicuri. M-a întrebat dacă-mi plac cărțile mele. L-am întrebat și eu pe el. Asta și altele.

A făcut mișto de mine (mi se zice Prințesa, n-ai cum să iei în serios așa ceva), eu de el, l-am plimbat prin Amsterdam, am băut bere pe malul unui canal, ne-am dus cu tramvaiul fiecare la casa lui, a doua zi a fost clubul de carte. M-a pus să le anunț pe fetele de la club că nu dorește să fie periat, că nimic nu-l enervează mai mult decât plictiseala.

Ei, iar asta a dus la ceva interesant, pentru că mai multe participante au început dezbaterea spunând că nu le-a plăcut Teoria fricii, că n-au înțeles ideea, că tristețea cărții le-a copleșit, că nu au râs, că sunt prea multe pu*& în carte și așa mai departe. A fost un roast elegant, însă, cinstit și exprimat relaxat. Unii participanți au venit din Franța, Belgia și Germania special să-l cunoască (și să-i spună în față că well, nu prea le-a plăcut cartea, n-au trecut de pagina 15).

Iulian le-a răspuns cu umor, a făcut mișto de el și de nevoia cititorului de a face lectura despre sine, a explicat cum și de ce a scris cartea, s-a râs mult, s-au pus multe întrebări. Mai toată lumea a plecat încântată, cu promisiunea că dacă nu le-a plăcut cartea din prima, sigur urmează încă o lectură.

Eu dacă aș fi primit în plină figură feedbackul pe care l-a primit el la un club de carte pentru care a venit special în timpul lui liber, nu mai ieșeam din depresie o lună. L-am privit cu gura căscată cum răspunde, ce face cu ce vine înspre el. Frumos, îmi ziceam, șmecher! Aș lua notițe dacă n-ar fi dubios să scot acum un carnețel din buzunarul de la spate.

S-a mai spus și că e o carte foarte densă, că ideea care stă la baza ei e super interesantă (mai mulți scriitori celebri fac standup și apoi stau la un afterhours cu Tase, personajul central al cărții, care ar vrea să facă standup, dar are trac, așa că inventează acest Fright Club unde iau microfonul George Carlin, Eminescu, Gellu Naum, Salinger, Joan Didion, Charles Bukowski, Virginia Woolf și așa mai departe). S-a aplaudat umorul de limbaj, stilul isteț de scris, vulnerabilitatea autorului. S-au primit autografe și s-a oferit cadou tipic olandez.

Iulian a mai stat o vreme în Amsterdam. S-a plimbat, s-a râs, s-a dezbătut sensul scrisului, s-a băut și s-a bârfit lumea literară (whatever that means), dar acestea sunt lucruri care e mai bine să rămână între noi.

Ce e important de reținut este că mă bucur c-am descoperit un om atât de liber în scris și în viață, știu sigur că urmele întâlnirii noastre se vor vedea în mine în timp.

Pe Iulian îl descoperiți aici dacă vreți cursuri de scris cu el, aici dacă vreți să îi ascultați podcastul – RSS Reloaded (a povestit despre aventura lui la Amsterdam în cel mai recent episod, dacă sunteți curioși), aici e Teoria fricii, cea mai recentă carte a lui, e si pe Voxa ebook, urmează să fie urcat și audiobook în lectura lui.

Vă las cu poze din aventura noastră, ca să fiți invidioși până la capăt.