De ce Românii și olandezii sunt altfel

Sâmbătă am vizitat un muzeu al secolului XX în Hoorn, un orășel din nordul Olandei. Am plâns pe ascuns de câteva ori (n-am vrut să mă vadă copiii). Mi-a fost atât de milă de noi, de români, când am văzut cum trăiau vesticii în timp ce noi n-aveam voie nici să ascultăm muzică la noi în case. Câte jucării aveau copiii lor, în timp ce eu îmi făceam păpuși din cotorul sulului de hârtie igienică! Ce mobilă aveau, ce aparatură electrocasnică, în timp ce noi stăteam cu orele la coadă pentru o sticlă de lapte, ne făceam temele la lumina lumânării și muream de frig iarna în apartamentele întunecate!

Cât de rău ne-au făcut întunericul în care am trăim, foamea, frigul! Și cât de puține știu cei din lumea civilizată despre noi!

Normal că suntem diferiți, că avem atâtea probleme! Că încă primim pachete de la mama, deși avem 45 de ani! Am răbdat de foame atâta vreme! Că nu avem încredere în ziua de mâine, după ce atâta vreme ne-am temut de vecini, de neamuri, oricine te poate “da în gât”!

Îmi amintesc când au dat la televizor execuția soților Ceaușescu. Aveam 10 ani și eram îngrozită. Tocmai văzusem în direct cum doi oameni fuseseră împușcați mortal. Curgea sânge din ei. Aveau hainele elegante împrăștiate în jurul trupurilor lor nemișcate. Adulții din jurul meu aplaudau și se îmbrățișau. Păreau fericiți. Nu înțelegeam nimic.

Mulți ani am visat scenele astea grotești, pe care doar noi, cei care le-am trăit, le înțelegem.

Da, se mișcă greu România, am tras de multe ori lozul scurt al istoriei, suntem gălăgioși, nu știm să avem grijă de natură, nu ne ia mult să căutăm variante să ocolim legea. Dar așa se întâmplă cu orice copil care crește într-un mediu ostil. Învață să supraviețuiască. Atunci când copilul acesta se va simți iubit și în siguranță, se va deschide mai mult și va învăța mai ușor de la frații mai mari și mai norocoși.

Ieri am stat câteva ore față în față cu un olandez care iubește România mai mult decât mulți români. El crede că cel mai prețios bun de export al nostru este cultura. L-a tradus pe Creangă în neerlandeză, și pe Mircea Cărtărescu, dar și pe Petre Ispirescu și Varujan Vosganian. Pe Eminescu a refuzat să-l traducă, el crede că Eminescu e Eminescu doar în limba română. Eminescu e cadoul pe care-l face limba română străinilor care o învață, spune acest olandez. M-a uns la suflet asta, și eu am simțit mereu că poezia lui stă mult în muzică și mai puțin în sens, iar muzica limbii e păcat (dacă nu imposibil) să fie tradusă.

Acest olandez a ajuns să studieze limba română dintr-o întâmplare, acum aproape 50 de ani. A intrat în România pentru prima oară pe jos, cu un rucsac în spate. A dormit la un localnic care i-a deschis ușa. A ajuns la București, unde și-a făcut prieteni scriitori, a învățat și mai bine limba română, a devenit profesor, în cămin la Grozăvești și-a cunoscut viitoarea soție (româncă crescută în SUA). A continuat, decenii la rând, să scrie în Olanda despre România. În perioada comunistă, pre și post Revoluție, a prezentat România exact așa cum era, ani la rând, în peste 150 de articole pentru olandezi. A adunat și a trimis în țară bani și donații. A tradus pentru emigranți români, a venit în România de peste 100 de ori pentru a cunoaște oameni din toate părțile ei.

Vorbește română perfect, cunoaște și folosește cu umor expresii specifice diverselor zone din România, citește literatură română, se luptă să o publice în Olanda, a fost premiat și medaliat și de statul român, și de cel olandez.

E omul care ne vede calitățile și nu ne ignoră defectele. Și olandezii pot fi super nesuferiți, cu felul în care mereu se plâng de vreme, sunt zgârciți, enervanți de punctuali și de direcți.

În fine, m-am lungit. Ce voiam să zic e că mă bucur că trăiesc într-un moment în care am acces la experiențe și cărți și oameni care mă ajută să înțeleg și să fiu mai blândă. Cărțile ne pun în contact cu oameni care ne pun în contact cu alte cărți care ne aduc în cale alți oameni și uite-așa creștem împreună.

Vă recomand cartea lui Jan Willem Bos despre România, De la Rin la Dunăre (ed. Humanitas). E un tablou corect și cald al României între 1974 și acum, creat de un olandez care crede mult în noi.

Sunt curioasă ce a stârnit în voi mesajul meu!

Ah, și la mulți ani, Anelor!

Și baftă tuturor celor care azi au început școala!

Viața merge mai departe, dar asta nu înseamnă că nu e important să ne uităm un pic și în urmă, se vedem de ce suntem cum suntem!

Mulțumesc tuturor pentru clubul de carte de ieri alături de Jan Willem Bos.