Acum câteva luni, eram cu tovarășul Iulian Tănase (apropo, e ziua lui azi, mulțianitrăiască) la o terasă pe malul gârlei în Amsterdam.
Încercasem eu să fac pe ghidul, uite, aici o biserică veche de cinci sute de ani, construită pe apă, uite casa lui Anne Frank, uite cât de înclinate sunt căsuțele astea, dar el mi-a zis:
-Drăguț, dar știi, eu nu-s cu plimbarea, hai mai bine să ne așezăm undeva și să VORBIM.
Perfect, am găsit rapid loc chiar în buza apei, ne-am așezat, am frunzărit meniul, vine ospătărița, iar eu încep să-i turui în olandeză, ca să impresionez scriitorul sosit de la București la invitația mea de a participa la clubul nostru de carte (pe Iulian Tănase, adică, e ziua lui azi, nu știu dacă ați urmărit până aici).
– Dus, we willen graag twee biertjes en bitterballen met friet en…
Ospătărița se uita la mine de parcă nu știa de unde vin toate sunetele acelea ciudate (mă refer la olandeza mea).
– Sorry, I don’t understand…
Repet mai rar: vă vilăn hraaah tveeei….
– Nope, no idea what you just said.
Scriitorul murea de râs, mă lași cu olandeza ta, nu pricepe domnița asta nimic, deja îmi luaseră foc urechile și mă dureau amigdalele de la atâta vorbit, și ea nimic. Mă făceam de râs lekker de tot (adică într-o maniera delicioasă).
– I don’t speak Dutch, mai zice ea, și brusc am auzit îngerii cântând.
– A, explic eu, brusc luminată, deci nu e că nu vorbesc eu olandeză bine, e că nu pricepe ea o boabă, vezi…
– Lăsați, zice scriitorul, e clar, ce să mai vorbim… (și continua să râdă de mine, probabil că și eu aș fi râs de el dacă ar fi fost invers treaba)
– But are you Romanian? mai zice ea.
– Da, zic ușurată în română, și tu? E româncă, de-aia nu pricepe olandeza mea, îi explic și scriitorului, care era atât de ocupat să facă mișto de mine că sigur avea nevoie să îi explic situația. E ROMÂNCĂ, subliniez, normal că nu înțelege olandeza mea, și-mi pun mâinile la piept în semn de I rest my case.
– I don’t speak Romanian, zice ea.
Ei, asta nu mi-a plăcut. În fine, ca să n-o mai lungesc, fata era din Bulgaria, studentă, recent aterizată la Amsterdam, cu job de o zi la terasă, no Dutch, no Romanian, doar engleză, ca de altfel tot mai mulți dintre cei care lucrează în servicii.
Ce voiam să zic, deci m-am chinuit degeaba să învăț limba asta afurisită? Chiar nu mai impresionez pe nimeni cu ea?
Godverdomme! (adică un fel de mama naibii, pentru cititorii din Bulgaria)
În orice caz, duminică avem iar club de carte, de data asta dezbatem cartea despre România scrisă de un olandez (el sigur mă înțelege, fir-ar) în limba română, pentru că iubește România. Jan Willem Bos, De la Rin la Dunăre. Abia aștept să aflu de la el de ce România atât de faină (să vedem dacă simțim la fel).
Nu în ultimul rând, Gefeliciteerd, gelukkige verjaardag aan jou, domnu Iulian, na! Oare ce ți-am zis?!
Bună seara, olandezo! Scuze că scriu noaptea, dar tocmai am terminat cartea ta” Acasă”. Am ” mâncat-o” în două zile, mi-a plăcut foarte mult. Scrii din viața ta, asta mă face să-mi aduc aminte de multe episoade din viața mea, mai ales de bunici. Îmi place felul în care alternezi prezentul cu trecutul, duioșia cu care scrii despre cei dragi. În Olanda am fost și eu, la Haga unde a locuit puțin timp băiatul meu și a doua lui familie. Dar slujbele i-au dus în altă parte, la Luxemburg, unde clima e un piculeț mai blândă. îți doresc tot ce-ți dorești pentru frumoasa familie pe care o ai și doar realizări. Noapte liniștită!
Multumesc mult! E foarte frumos Luxemburgul!
😂