Mereu m-am întrebat cât de tolomac trebuie să fii să te cheme oamenii la îmbarcare pe difuzoarele din aeroport. Adică ce, ai uitat pentru ce ai venit în aeroport? E ceva mai important acolo decât să prinzi avionul, pe care ai dat o căruță de bani și pe care l-ai luat pentru că e musai să ajungi undeva?
Acum nu mă mai întreb. Știu exact cât de tolomac.
Avionul urma să decoleze la 9 seara. Îmbarcare anunțată la 8.30. Întârzieri anterioare de 30-60 de minute cu această companie aeriană.
Ajung în aeroportul din Atena cu fetele la 7, să avem timp, să nu alergăm etc, deși eu mereu merg în aeroport cât mai târziu posibil, ca să nu pierd vremea pe acolo (menționez că nu am pierdut niciodată un avion, nici măcar o dată).
Cinci doamne, noi. Căscăm gura în dutyfree, luăm ulei de măsline pentru acasă, câte-un mărunțiș pentru copii. Totuși, ne întorceam acasă după două zile de răsfăț fără bărbați, fără copii. Un pic de vinovăție era pe-acolo, niște urme pe fund.
Ne uităm la ceas: mai avem o oră! Mâncăm și bem și noi ceva?
Ne ducem în zona porților C, nu se afișase numărul, dar C știam sigur că e.
Foarte aproape de C-uri, un bar drăguț cu bere la draft și gustări. Găsim masă, ne trântim în jur rucsacurile pline cu chiloți de baie, rochii de zeiță, magneți cu Atena, pungile cu ulei de măsline, gecile (în Atena 30 de grade, în Olanda 10), ne așezăm la masă cu halbele de bere și cartofii prăjiți și, moarte de oboseală, ne punem pe vorbit.
Cătălina ne povestește ceva despre un proțap cu berbecuț, murim de râs, auzi, și i-ai tras un șut, haha, mai bem o gură de bere, mai roadem un cartof, la un moment dat auzim ceva mormăit la boxele aeroportului.
Brusc, ridicăm toate ochii din halbe. Mă uit la ceas. 8.38. Oleacă târziu. Habar nu aveam la ce poartă e avionul nostru.
Hai că mereu se întârzie cu îmbarcarea, îmi zic.
N-apuc să termin gândul că o văd pe Cătălina cum țâșnește de la masă, înșfacă rucsacul și o rupe la fugă spre ecran. Strigă ceva spre noi, care încă ne căutam pe sub masă lucrurile.
O luăm toate după ea, înnebunite de groază că dacă pierdem avionul, ne omoară copiii acasă. Cătălina are trei mici, restul câte unul sau doi. În total ne așteptau acasă zece copii. O armată însetată de dor și dorință de răzbunare, plus cinci soți disperați.
Ajungem repede la poartă, să zic 15 secunde. Acolo, nimeni. Totul închis.
Ne-am uitat unele la altele albe la față și toate la ceafa Cătălinei, care era mereu cinci metri în față. Are trei copii mici, am mai zis?
Cred că fusese cea mai rapidă îmbarcare din Univers. În 8 minute, toți erau deja în avion, poarta închisă.
O doamnă acră scoate capul de după un paravan.
-Prea ocupate cu șopingul, zice, ironic.
-Nu am auzit niciun apel de îmbarcare, zic, cu pulsul 200.
-Nu facem anunțuri de îmbarcare. Dar v-am strigat pe nume de CINCI ori, pe toate CINCI.
În momentul acela primesc mesaj de la o altă prietenă din grup, care aștepta zborul de Suedia la o poartă vecină: “Mi s-a părut mie că aud niște nume cunoscute la difuzoare, deci chiar erați voi! Haha, ca în filme”
-Vă rugăm, avem copii acasă…
-Data viitoare să fiți mai atente, doamnelor, ne mai zice cucoana și ne face semn să alergăm spre avion.
Alergăm, intrăm în avion transpirate, roșii la față, cu cartofi în gură. Toată lumea se uita la noi ca la ultimele văcuțe de pe islaz. Sorry, scuze, we did not hear…
N-am scos capul tot drumul din scaun, trei ore jumătate de rușine.
Ne mai scriam între noi Doamne, cât de pruaste să fim, abia după decolare ne-a umflat râsul.
Deci așa. Voi?
Am pierdut o singura data un zbor, desi am ajuns cu 2 ore inainte de decolare. Am ajuns la poarta, am confirmat ca zborul pleaca de acolo, dar pentru ca poarta era foarte mica si nu erau locuri disponibile, ne-am asezat pe niste scaune la vreo 50 m de poarta (dar cu spatele la poarta). Poarta se inchidea la 14:00, ne-am luat cu altele si s-a facut 13:50, cand ne-am prezentat imediat la poarta (am mai aruncat un ochi pe la 13:30 si nu era nimeni acolo, nici angajati, nici oameni la coada). La 13:50 nu mai era NIMENI acolo, nici angajati, nici pasageri, era totul inchis, desi nu era inca ora de inchidere a portii (si avionul sigur a plecat de acolo). Nici pana in ziua de azi nu mi-am dat seama cum au incarcat ei un avion intreg in 20 de minute, de ce nu au facut apel de imbarcare si de ce au inchis poarta inainte de ora de pe bilet…
bahahahahahaha hai ca m-am distrat cu voi :)) bine ca v-ati simitit bine in grecia si bine ca ati prins avionul pana la urma! si eu sunt ca tine Ioana, relaxata, mereu ajung cu putin timp inainte de decolare si mereu imi spun ca sigur dureaza mult imbarcarea, n-are rost sa ne grabim. si nici eu nu am pierdut vreun avion niciodata 😀 DAAARRR in ultimii ani am zburat des UK – Germania in vizita la sora mea, zbor de 50 min, fara bagaj mare ca merg ca acasa desi super relaxare pana o data cand a durat fff mult controlul bagajelor de mana si uite asa din relaxata am ajuns panicata si am alergat cu un baietel maaaaare de 2 ani in marsupiu si cu un rucsac in spate prin ditamai aeroportul londonez pana la poarta care se inchidea in fata ochilor nostri. noroc ca doamnele au fost mai indulgente si ne-au lasat sa intram (ultimii) in avion! de atunci recunosc, sunt mai atenta :))) pupici
Intotdeauna cand ne intrebam „Cum de persoana X a putut sa faca asa ceva?” sau „Cat de greu poate sa fie sa faci lucrul Y?” si, automat, gandim si „Eu n-as face asta niciodata” / „Mie nu mi s-ar putea intampla asa ceva” / „Cred ca eu m-as descurca foarte bine, nu ca Z”, ei bine, mai devreme sau mai tarziu Dumnezeu ne va pune in exact acele situatii, ca sa invatam sa ne mai temperam in a judeca lucrurile cu usurinta.
Pot sa dau si eu astfel de exemple traite de mine, dar nu am despre pierderea avionului, deoarece calatoresc foarte rar. Insa ma incadrez si eu la astfel de pățanii :))
Felicitări pentru sinceritate. Nu am pierdut niciodată avionul dar am fost pe aproape, era cât pe ce să se termine îmbarcarea iar eu citeam ceva mai încolo.
Cel mai interesant episod cand am pierdut a fost knd ne-am prezentat sa lasam bagajele cu checkin facut si ne-a zis ca zborul nostru a fost cu o zi inainte 😂😂😂… desi sotu facuse checkin, el diligent l-a facut atunci knd a primit mesajul ca este open, dar nu a citit si data, eu nici atat. Mai rau este ca el nu avea nici zi libera luata de la birou. Cand ne-a zis doamna draguta de la checkin ca zborul nostru a fost ieri, atunci s-au legat toate. Deznodamantul este ca am facut rebooking pt ca aceeasi cursa la aceeasi ora zbura si in ziua knd ne-am gandit noi sa mergem la aeroport – totul se potrivea, mai putin data. Si cumva cred ca le-a fost mila de noi epuizati si cu copiii in brate ca nu am platit cat ar fi fost 4 bilete noi de intors si mkr prostia nu a costat asa de rau. Deci teoretic am pierdut avionul pt care cumparasem bilete 🙂