O evadare cu fetele e mereu o idee bună

Dacă nu ai fost de mult sau poate niciodată într-o astfel de excursie doar cu fete,

Dacă nu ai făcut cunoștință cu zece femei într-o seară și nu le-ai învățat numele,

Dacă nu ai împărțit cu ele același prosop și aceleași felii de lămâie pentru tequila,

Dacă nu ai mers pe stradă niciodată cu alte 22 de femei care povestesc câte două, câte trei,

Dacă nu ai sacrificat somn ca să mai râzi pe hol încă cinci minute,

Dacă nu ai împărțit dopuri de urechi, magneziu, pastile de mahmureală,

Dacă nu ai alergat după un autobuz de care nu aveai nevoie, dar voiai să însoțești o fată dragă, pe care-o știi de doar două zile,

Dacă nu știi cât de greu e să te desparți de femei care nu te știau mai devreme de vineri, dar cărora acum le dau lacrimile la gândul că trebuie să urcați în avioane diferite,

Cred că e momentul să plănuiești o ieșire cu fetele.

Da, o să plângă copiii,

Da, o să protesteze bărbatul,

Da, se vor uita mult la TV și vor mânca popcorn în loc de legume,

Dar MAMI,

Adică Tu,

Tu o să râzi, o să mergi liberă pe străzi, fără mamimamimami,

O să strângă altcineva micul dejun după tine,

O să mănânci două zile mâncare bună făcută de alții,

O să te oglindești în alte femei și o să te simți auzită, înțeleasă,

O să te uiți cu speranță în viitor, pentru că vârsta a treia sună atât de bine când vezi că ai putea avea o viață plină de prietenie adevărată, călătorii, râs și ieșiri,

Și o să te întorci acasă plină de chef, de bucurie, de promisiuni

Și de siguranța că totuși, deși e atât de greu uneori, totuși e mult frumos pe lume.

Gașca de mame scăpate de acasă a făcut iar istorie, de data asta la Atena. A fost atât de frumos că nu-mi ajunge vocabularul. De fapt, se vede din poze. Mulțumesc, doamnelor! Pe data viitoare!

PS: Mergeți și plănuiți o ieșire cu fetele. Trei, cinci, oriunde. Faceți asta azi. Merită!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *