Mama își iubește mult fiica. Îi spune: Vreau să trăiești viața pe care n-am trăit-o eu, pentru că nu m-au lăsat părinții. Dar tu, fiica mea, tu vei trăi viața pe care eu mi-am dorit-o! Vei fi o actriță celebră!
Mama o duce pe fiica micuță, blondă și zâmbitoare la audiții pentru seriale TV. O duce la cursuri de dans și de dicție. Fetița nu merge la școală, nu are timp. La 8 ani primește primul rol. Se descurcă bine, plânge la comandă, învață ușor replicile. Nu vrea să o dezamăgească pe mami, o iubește, mami e perfectă. Mami a avut cancer când ea avea doi ani și o amenință că dacă nu face ce vrea ea, o să se supere și cancerul va reveni. Fetița face orice ca mami să fie sănătoasă!
E cuminte și ascultătoare. Petrece zece ore pe zi pe platoul de filmare, în fiecare zi. Nu are prieteni.
De la 11 ani, mama îi impune un regim foarte strict, cu puține calorii, ca să îi întârzie menstruația. Așa primește mai multe roluri. Fetița e foarte slabă, dar continuă să primească roluri. La 14 ani e deja celebră.
Mama continuă să o spele până la 17 ani. Îi face controale vaginale repetate, să se asigure că e virgină.
Dar micuța e celebră! Câștigă mulți bani pentru familie, e recunoscută pe stradă! Mama e fericită. Gestionează grupurile de fani de parcă ar fi ai ei! Se împretenește cu paparazzi.
Fiica nu merge niciodată la școală. Nu are nici o relație funcțională, tatăl și frații ei sunt îndepărtați chirurgical de mamă.
La 21 de ani, a jucat deja în 39 de seriale și 22 de filme. Este alcoolică, bulimică și abuzată de diveși parteneri și șefi.
Vomită atât de des încât își pierde un dinte din față din cauza acidului gastric care îi macină smalțul.
Abia la 21 de ani, în cabinetul unei terapeute pentru dezechilibre alimentare, întrevede posibilitatea că mami nu a fost perfectă. Că poate nu i-a vrut binele. Că nu a fost un părinte bun. Șocată, renunță la terapie.
Încet încet, iese din relația abuzivă. Renunță de tot la actorie. Reia terapia. Dar toate astea după moartea mamei ei. Spune că îi este rușine de toate rolurile ei, nu se consideră o actriță bună. E furioasă că nu a avut copilărie, intimitate, spațiu să afle cine este. Spune că nu-și dorește copii și nu poate avea relații sănătoase de cuplu.
Scrie o carte despre toate acestea, se numește “Mă bucur că mama a murit” (aici o găsiți pe Libris). Cartea se vinde în peste 2 milioane de exemplare. Mama ei e, iată, în sfârșit, celebră.
E nevoie de cărțile acestea? E nevoie ca noi să le citim?
Nu și da.
Sigur că a recunoaște abuzul face parte din procesul de terapie. A scrie despre el e vindecător. Dar a publica… Aici am îndoielile mele. Eu cred că această femeie, Jeanette McCurdy, o ființă atât de traumatizată, de abuzată, nu este încă bine și nu va fi bine probabil curând, iar publicarea acestui memoriu o traumatizează din nou.
Genul acesta de expunere la o vârstă încă tânără (ea are 33 de ani acum), reacțiile publicului (care mereu vor fi de toate felurile) nu fac decât s-o rănească iar. A-ți expune traumele cele mai adânci atât de deschis te face extrem de vulnerabil în fața a milioane de oameni care nu știu să se poarte delicat cu asta.
Am ascultat zeci de interviuri cu ea. Spune că e bine. Râde. Vorbește cu curaj despre tot ce i s-a întâmplat. Dar eu simt că nu e așa. Că încă joacă un rol. Că mai are foarte mult până să fie bine și tot ce face acum îi face mai mult rău. Își face mult rău singură. E tot un efect al traumei…
Da, este nevoie să citim despre abuz, pentru că așa învățăm să-l recunoaștem și să-l amendăm imediat cum apare, indiferent că suntem martori, victime sau agresori.
Îmi doresc enorm ca ea să fie bine. Mi se pare incredibilă povestea ei. Dar o cred, cred fiecare rând. Am citit cartea foarte greu, cu greață și compasiune și milă și durere pentru ea. Îmi doresc să fie bine, să găsească lumina pe care nu a avut-o niciodată din cauza unei mame narcisice, care i-a luat efectiv viața.
Aici vedeți un interviu foarte relevant cu ea.
