Cum ne ajutăm copiii să aibă o greutate sănătoasă? (P)

Când ne-am făcut analizele de rutină în vară, șoc și groază: soțul era în plin sindrom metabolic, plus prediabet. Ne-am speriat rău, pentru că tatăl lui a suferit toată viața din cauza diabetului de tip 1, dependent de insulină și de dializă. Soțul imediat a luat măsuri, și-a revizuit obiceiurile alimentare, a reluat sportul, a slăbit mai mult de 10 kg doar cu multă atenție la ce mănâncă, fără gustări, și sport zilnic. Ceea ce ne-a făcut să ne uităm din nou cu mai multă atenție la ce mănâncă și copiii, câtă mișcare fac, ce obiceiuri au.

Partea bună e că niciodată nu am consumat dulciuri, sucuri, acadele, bombonele, nu avem în casă! De băut bem apă, avem mereu fructe și legume proaspete la îndemână, nu mergem la fast food. Țin mult la mâncatul la masă împreună, fără telefoane, doar cu mâncat și vorbit.

Sigur că pe măsură ce cresc, nevoia lor de calorii crește și la fel și pofta de mâncare, acum, de când sunt mai mari, mănâncă un dulce pe zi (dar nu caramele, jeleuri etc), popcorn sau tortilla chips când se pun la film. E ideal? Nu e, mai avem de lucru, dar cred că suntem de la început pe un drum bun. Nu avem persoane supraponderale în familie, majoritatea dintre noi sunt fit, copiii ne văd ieșind la alergat sau făcând sport acasă, fac și ei mișcare câtă se poate, merg pe bicicletă la școală și unde mai au treabă, mergem toți la gimnastică o dată pe săptămână, ieșim la câte-o tură de cartier seara, orice, doar să ne mișcăm.

A, și continuăm să luăm ulei de pește. Pare contraintuitiv, dar, de fapt, grăsimile Omega 3 previn îngrășarea și ajută la slăbit, unde mai pui că ajută și la prevenirea apariției diabetului zaharat tip 1 la copil (sursa e aici, pe link) . Ca idee, varianta Möller’s Pure Mom & Baby este recomandată atât copiilor, din prima lună de viață, cât și femeilor însărcinate sau care alăptează, pentru că e cea mai pură și concentrată formă de Omega-3 natural.

De Ziua Mondială a Diabetului (14 noiembrie), vă propun să vorbim despre obezitatea la copii! În România, procentul de copii obezi sau supraponderali este mai mare decât în țările asiatice sau nordice, de exemplu (o treime la noi, o cincime la ei, aici aveți sursa informației).

Contrar percepției conform căreia obezitatea este rezultatul unor alegeri personale, cercetările arată că obezitatea este o boală cronică, complexă,  influențată de factori genetici, fiziologici, socio-economici și de mediu.

Bogdan Pascu, medic specialist Endocrinologie pediatrică

De ce avem atât de mulți copii supraponderali? Cum ne putem proteja copiii de obezitate și diabet? Care sunt semnele că trebuie să mergem la medic? Ce suplimente ne ajută să ne păstrăm copiii sănătoși și cu o greutate potrivită? Cum îi ajutăm să slăbească? Obezitatea la adolescenți și alte câteva subiecte, vedeți mai jos ce am discutat cu Bogdan Pascu, medic specialist Endocrinologie pediatrică.

Care sunt semnele de alarmă care ar trebui să ne trimită la medicul endocrinolog pediatru?

Părintele ar trebui să se îngrijoreze și să se adreseze unui medic specialist dacă observă:

Creștere rapidă în greutate a copilului într-o perioadă scurtă, fără schimbări în obiceiurile alimentare, asociată uneori cu stagnare în înălțime, caracteristică unor patologii endocrine precum hipotiroidismul. Un screening tiroidian realizat de medicul endocrinolog pediatru este esențial.

Distribuția anormală a grăsimii în zona abdominală, un posibil indicator de sindrom metabolic. Diagnosticul se poate face pe baza indicelui de masă corporală (IMC) și a raportului talie-șold, precum și printr-o analiză detaliatǎ a compoziției corporale cu un echipament medical dedicat copiilor.

Ginecomastia la băieți (creșterea în volum a sânilor)

Pubertatea precoce. Un copil cu greutate crescută poate intra mai rapid în pubertate, iar dacă apar semne de pubertate precoce sub vârsta de 8 ani la fete (dezvoltarea sânilor, apariția părului axilar sau pubian) și sub vârsta de 9 ani la băieți (creșterea testiculelor, apariția pilozității faciale, maxilare sau pubiene), acestea ar trebui investigate de un medic endocrinolog pediatru.

Cum putem preveni obezitatea la copii și cum o tratăm? Înțeleg că mediul are o importanță mult mai mare decât genetica.

Contrar percepției conform căreia obezitatea este rezultatul unor alegeri personale, cercetările arată că obezitatea este o boală cronică, complexă,  influențată de factori genetici, fiziologici, socio-economici și de mediu.

În timpul sarcinii, stilul de viață al mamei influențează traiectoria greutății copilului, iar după naștere, alimentația echilibrată, activitatea fizică regulată și somnul sunt fundamentale pentru prevenție.

Tratamentul obezității la copii vizează un stil de viață echilibrat pe termen lung, fără diete restrictive. Cheia este o pierdere graduală a greutății, cu accent pe îmbunătățirea compoziției corporale (creșterea masei musculare și reducerea țesutului adipos).

Familia este suportul de care are nevoie fiecare copil care se confruntă cu această afecțiune. Copiii mimează comportamentul familiei, iar succesul în lupta copilului sau adolescentului cu obezitatea depinde într-o proporție foarte mare de obiceiurile adoptate în sânul familiei.

Pentru copii și adolescenți, cuvinte precum „dietă” sau „cură de slăbire” nu ar trebui utilizate. Abordarea trebuie să implice modificări ale stilului de viață: alimentație echilibrată, activitate fizică, educație nutrițională și suport psihologic. – Dr. Bogdan Pascu

Recomand să oferim mai multă atenție în familie la:

  • Activitatea fizică în aer liber. Expunerea la soare și la joc în afara casei.
  • Somn și implementarea unui program de somn care să respecte cu aproximație aceeași oră. Evitarea dispozitivelor mobile înainte de culcare și o rutină sănătoasă înainte de somn
  • Evitarea alimentelor ultraprocesate și atingerea celor 5 culori în farfurie, pe parcursul unei zile din viața copilului (fie că sunt fructe sau legume)
  • Cină, care este recomandat să fie luată înainte cu 2-3 ore de ora somnului copilului, adolescentului și chiar adultului
  • Interacțiunea socială și evitarea izolării, care favorizează mâncatul pe fond de plictiseală.

Obezitatea este o boală cronică, progresivă și recidivantă, iar tratamentul ei devine de fapt, un stil de viață.

Uleiul de pește ajută la prevenirea și tratarea obezității, noi consumăm Möller’s varianta de 50o de ml

Ce efecte are obezitatea asupra copiilor? Patologii asociate

Obezitatea poate duce la complicații semnificative pe termen lung. Din punct de vedere endocrinologic, apar frecvent hipotiroidismul indus de obezitate, ginecomastia la băieți și pubertatea precoce. La fete, sindromul de ovar polichistic (hirsutism, acnee, dereglări menstruale) este o problemă frecventă.

Complicațiile mai pot include:

  • Sindrom metabolic
  • Hipertensiune arterială
  • Dislipidemie
  • Insulinorezistență si diabet de tip 2
  • Disfunctie metabolica asociată steatohepatitei și apnee în somn
  • Anxietate, depresie și izolare socială din cauza bullying-ului

Punem copiii la dietă restrictivă?

Pentru copii și adolescenți, cuvinte precum „dietă” sau „cură de slăbire” nu ar trebui utilizate. Abordarea trebuie să implice modificări ale stilului de viață: alimentație echilibrată, activitate fizică, educație nutrițională și suport psihologic.

Aplicarea unor restricții alimentare severe poate duce și la o relație nesănătoasă cu mâncarea (riscul de dezvoltare al unor tulburări de alimentație, cum ar fi anorexia sau bulimia).

De asemenea, dietele restrictive pot limita aportul de nutrienți esențiali, afectând dezvoltarea oaselor, sănătatea hormonală și imunitatea. Modificările dietetice trebuie realizate sub supravegherea medicului pediatru, a specialistului în nutriție clinică și dietetică sau a endocrinologului, pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății.

Obezitatea la adolescență. Cum o abordăm?

Abordarea obezității la adolescenți trebuie să fie cuprinzătoare, personalizată și susținută pe termen lung. având în vedere atât aspectele fizice, cât și cele emoționale. Stima de sine scăzută, izolarea socială si abandon școlar, depresia, anxietatea și chiar tendința de suicid sunt frecvent întâlnite in cadrul adolescenților cu obezitate.

Sprijinul psihologic este vital pentru îmbunătățirea imaginii corporale și prevenirea tulburărilor de alimentație, iar colaborarea între specialiștii în pediatrie, endocrinologie, nutriție clinică și psihologi este necesară pentru un plan de tratament integrat și sustenabil.

Cum ajută uleiul de pește în menținerea unei greutăți sănătoase? Ajută la reducerea grăsimii viscerale?

Consider că uleiul de pește, bogat în acizi grași Omega-3 (precum EPA și DHA), este un supliment nutritiv cu beneficii asupra sănătății, inclusiv în ceea ce privește menținerea unei greutăți sănătoase la copii, contribuind la reducerea grăsimii viscerale și la promovarea unui echilibru metabolic benefic.

Acizii grași Omega-3  au proprietăți prin care pot contribui la o greutate și o compoziție corporală mai sănătoasă, însă acestea nu trebuie privite ca o soluție independentă pentru prevenirea obezității.

Printre beneficii menționez:

  • Reducerea inflamației și îmbunătățirea sensibilității la insulină.
  • Reglarea apetitului prin influențarea hormonilor foamei.
  • Oxidarea grăsimilor și menținerea masei musculare.
  • Susținerea sănătății cardiovasculare și a funcției cognitive.

De asemenea, susține și sănătatea mintală, îmbunătățind starea de spirit și funcția cognitivă, având un rol în reducerea simptomelor de ADHD.

Putem lua Omega-3 exclusiv din alimentație?

Mâncarea este medicamentul nostru principal. Copiii pot lua Omega-3 și din alimentație, însă este destul de dificil să-și asigure o cantitate optimă exclusiv din dieta zilnică. Printre alimentele care reprezintă surse importante de Omega-3 se numără:

  • pește gras (somon, macrou, sardine, hering și păstrăv)
  • semințe de in și semințe de chia, nuci, semințe de cânepă, ulei de alge
  • alimente fortificate (ouă, iaurturi și lapte, legume cu frunze verzi, precum spanacul și varza kale).

Recomand să se integreze în alimentația familiei cât mai des alimente de acest tip. Să nu uităm că obiceiurile din familie se transmit copiilor noștri.

Uleiul de ficat de cod are si vitaminele D si E, pe lângă Omega-3. Cum acționează toate acestea împreună și care sunt beneficiile suplimentării?

Uleiul de ficat de cod combină Omega-3, vitamina D și vitamina E, oferind beneficii sinergice pentru reducerea inflamației, a riscului de afecțiuni cardiovasculare și îmbunătățind sănătatea oaselor.  

De asemenea, toate acestea împreună vin în ajutorul copiilor cu obezitate și prin îmbunătățirea funcției cognitive, care știm că este importantă pentru dezvoltarea corectă și sănătoasă.

Uleiul Möller’s e disponibil atât cu gust natural, de pește, cât și cu arome naturale (lămâie, mere verzi, tutti frutti)

De ce studiile recomandă administrarea atât de Omega-3, cât și de vitamina D3 în cazul obezității?

Studiile recomandă administrarea atât de Omega-3, cât și de vitamina D la copiii cu obezitate, deoarece împreună, ele ajută la îmbunătățirea metabolismului, la diminuarea inflamației și la reducerea acumulării de grăsime viscerală, precum și la susținerea unei compoziții corporale sănătoase, sprijinind astfel managementul greutății în mod sustenabil.

Copii care suferă de obezitate au un risc mai mare de a dezvolta deficit de vitamina D deoarece au diete sărace în alimente nutritive, inclusiv în alimente bogate în vitamina D (cum ar fi peștele gras, produsele lactate fortificate și ouăle), iar expunerea limitată la soare (un factor important pentru producerea de vitamina D) poate agrava această deficiență.

În ceea ce privește Omega-3, la fel ca și în cazul vitaminei D, copiii cu obezitate au adesea o dietă săracă în acizi grași esențiali.

Pentru o absorbție optimă, se recomandă administrarea lor împreună cu o masă ce conține grăsimi sănătoase (cum ar fi avocado, ulei de măsline, ulei de peste sau nuci).

De la ce vârstă recomandați administrarea de ulei de ficat de cod Möller’s și ce doze sunt optime în cazul copiilor care suferă de obezitate?

Consider că primele 1.000 de zile sunt esențiale pentru parcursul viitor și pentru dezvoltarea copilului.

Nu există o vârstă minimă absolută pentru introducerea vitaminei D și a acizilor grași Omega-3 în alimentația unui copil, deoarece ambii nutrienti sunt esențiali pentru creștere și dezvoltare încă din primele luni de viață. Totuși, modul în care se administrează acești nutrienti depinde de vârsta copilului, obiceiurile alimentare și nevoile specifice de sănătate.

Este important și recomand consultarea unui specialist înainte de a administra suplimente de Omega-3 în doze mari, pentru a asigura dozarea corectă și siguranța. Medicul pediatru curant este un aliat de nădejde de obicei în acest parcurs.

Consider de asemenea important să evaluăm și să monitorizăm raportul dintre Omega-6 și Omega-3, un raport optim între cele două pentru copii fiind situat între 1:1 și 4:1. Acest raport asigură un echilibru bun pentru dezvoltarea sănătoasă și pentru menținerea unui nivel scăzut de inflamație în organism. Cu toate acestea, dietele moderne tind să aibă un raport mult mai ridicat, adesea între 10:1 și 20:1, ceea ce poate crește riscul de inflamație și poate influența negativ sănătatea pe termen lung.

Vă las mai jos și alte beneficii ale uleiului de ficat de cod Möller’s, pe care-l consumăm încă de când erau copiii mici, mititei.

Uleiul de ficat de cod- de pana la 7.4 ori mai bogat în Omega-3 natural decât alte tipuri de ulei de pește. Conform studiilor, o dietă bogată în acizi grași Omega-3 poate preveni bolile cardiovasculare, sindromul metabolic, diabetul și, implicit, obezitatea, inducând sațietatea.

Lung, știu, dar sunt multe informații importante și cred că pentru cei interesați, sunt esențiale!

Îi mulțumesc dr. Bogdan Pascu, și vouă, că ați avut răbdare până acum. Dacă vi s-a părut interesant și util, m-aș bucura să dați mai departe interviul acesta.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4263

6 comentarii

  1. Diabetul de tip 1 este DIFERIT de cel de tipul 2. Ca si cauze, onset si „tratament”. Diabetul de tip 2 se poate tine sub control sau chiar „reseta” prin medicatie si dieta + sport.

    Diabetul de tip 1 NU tine de dieta, de sport sau de cat ulei de peste ai mancat la o luna, ca altfel nu am mai avea milioane de oameni la nivel global cu porcaria asta. Vine pe un fundal genetic si este o reactie autoimuna declansata de un „trigger”, in general un virus. Atunci organismul incepe sa atace si ce nu trebuie (in acest caz celulele din pancreas care produc insulina).

    NU se poate prezice si nici depista, decat cand este prea tarziu (ies analize ciudate de sange sau, chiar mai „funny”, iti cade copilul lat in coma si nu stii de ce). Odata declansata porcaria aia de reactie autoimuna, NIMIC pe lumea asta nu mai opreste diabetul de tipul 1.

    Singurul „tratament” (este de fapt o suplinire) este insulina, injectata de 4-5 ori pe zi. IN FIECARE ZI, pana pacientul moare (de preferat la batranete). Singura bucurie este ca tehnologia este suficient de inaintata, incat sa ii poti face viata mai suportabila (senzor si pompe de insulina). Partea proasta este ca variantele cele mai „umane” (pompa fara fir + senzor), daca nu le acopera Programul National de Diabet sau asigurarea ta medicala pot ajunge la 2000 de dolari pe luna.

    Daca exista predispozitia genetica (diabet in familie), sunt deja sanse ca si copilul sa il dezvolte.

    In cazul nostru bunica are Tip 2, diagnosticat undeva la 70 de ani. Tablou complet: obezitate, stil de viata nesanatos (ca nu se duc pensionarii romani la sport) etc. Tinut in frau dupa 2-3 ani cu Metformin si dieta mai atenta, acum sub control.

    Pentru ca o aveam pe a batrana cu asta, copilul a fost diversificat pe tabel (ca tot scriai de Sofia pe vremuri), fara zahar si sare pana dupa 2 ani, fara dulciuri din comert pana la 5 ani etc. Analize de sange in fiecare an (inclusiv glicemia sa fim siguri), sport de performanta de la 4 ani, mancare SUPER-sanatoasa (ca mananca 99% numai acasa, gatesc, pana si paine fac in casa).

    Guess what, la 9 ani si jumatate a fost diagnosticata cu Type 1. Da, cu tot uleiul (ca si din asta a primit), cu toata dieta de bun simt, cu sport de performanta si noi mereu atenti, ca deh, avem deja bucuria in familie.

    Si prima chestie pe care ti-o spune doctorul, cand iti vezi copilul cu 2 branule in mana si cu o condamnare pe viata este ca NU ai gresit nimic. Ca nu il scapai, daca ii dadeai un supliment in plus sau o ciocolata in minus.

    In general copiii care sunt diagnosticati cu Tip 1 NU SUNT GRASI! Amuzant pentru mine mai ales, cand vad ce mananca majoritatea copiilor americani, cati obezi sunt printre ei si totusi fiica-mea are diabet, iar ei nu 🙁

    Simptomele (pe care oricum nu le vezi decat cand e prea tarziu si pancreasul este deja pulbere) sunt: scadere in greutate (sau neluare in greutate pe tabel), sete si pipi frecvent. Asta in caz ca nu e deja in ketoacidoza si te distrezi cu altele. Daca ai un copil activ sau esti tu, parintele slabanog, noroc la a vedea simptomele. Ca orice sportiv bea apa si face pipi dupa aia, plus ca, daca esti slab, majoritatea pediatrilor vor da ochii peste cap, cand le zici ca Ionica e cu 5 kile mai slab decat trebuie.

    Deci, sunt bune uleiurile de peste, e senzational pestele in general (fie-mea a mancat un ocean de peste deja, tone de fructe si legume – e genul ciudat care adora brocoli-ul), dar nu va ganditi ca le luati pentru a preveni type 1, ca, daca e sa vina bucuria, vine oricum.

    Mr.Dojo este si el acum considerat prediabetic (i-a iesit glicata 6% si in ultimii 4 ani a avut usoare tendinte de crestere), inca fara medicatie, doar observam si mai schimbam un pic dieta. Fie-sa foarte posibil a prins un virus la scoala (orice porcarie poate declansa reactia autoimuna, chiar si inainte de COVID) si, pentru ca exista predispozitia genetica, s-a declansat.

    Sanatate printului consort si glicate frumoase 🙂

    • Foarte frumos comentariul si cu bun simt. Sanatate multa si putere sa le duceti pe toate!(astia slabanogi ca noi avem nevoie de cantatite dubla 🙂)

  2. Intotdeauna mi-am pus intrebarea: cata Vit A, intrinsec, contine uleiul de cod de peste? nu am gasit aceasta informatie nicaieri. Ai cumva aceasta informatie de la producator? Multumesc!

    • Uite, de la producator: Uleiul de ficat de cod conține și vitamina A naturală, dar valorile sale variază în funcție de procesul de extracție și de fiecare producător.
      Uleiurile Möller’s conțin 833 U.I. per 5 ml (o linguriță), adică 31% din doza recomandată zilnic.

  3. M-am uitat si eu pe ingredientele peștișorilor alora, să văd ce e recomandat mai nou să dăm copiilor. Se pare că primul ingredient e xilitol, al doilea sorbitol, abia apoi ulei de pește concentrat. Acum poate specialiștii o să spună că sunt siguri îndulcitorii ăștia, dar să nu uităm că in anii 30 tot ei recomandau fumatul ca tratament și vedem acum cu toții unde a dus asta. Prefer ca singurul îndulcitor pe care să pun gura sa fie mierea, că asta a fost cu noi de la început și nu ne-a omorât încă, despre restul poate va fi ca la fumat, poate nu, mai bine nu fac experimente pe mine și pe ai mei. Cât despre uleiul de pește, chiar nu-l putem lua din pește, fără xilitol, plastic și celelalte chestii greu de pronunțat ce mai apar pe ambalaj?

    • Zice in articol medicul ca e imposibil sa mancam atata peste cat sa acoperim nevoia de Omega sanatos… Si peste salbatic, din ape curate. Pur si simplu nu ai cum, daca nu cumva esti pescar in Novegia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *