Ieri după-amiază am avut 10 minute față în față (online) cu Vicky Jenson, regizoarea filmelor Shrek și Shark Tale (ne-au plăcut mult, le-am văzut pe când nici n-aveam copii). Urmează să vă povestesc curând ce am discutat, ne pregătim de premiera unui film animat tare fain, regizat de ea.
Revenind la ieri, am intrat pe zoom în diverse ferestre filtru, mi s-a verificat echipamentul tehnic (să nu cumva să pierd timpul echipei din New York cu microfonul meu care nu merge, am stat într-un spațiu de așteptare virtual, apoi pac, m-am trezit nas în nas cu această femeie care încă din timpul liceului desenează animațiile pe care eu le văd de 30 de ani încoace. O artistă mare de tot!
Aveam cu ea 10 minute fix. M-am prezentat, i-am spus că sunt din România, a râs, a spus că familia soțului ei e din România, ce oameni drăguți, m-am bucurat că avem ceva în comun, apoi i-am pus întrebările, a răspuns atentă, apoi am primit atenționare pe chat că mai am două minute. Și i-am spus:
-Nu mai e timp destul să-mi răspunzi și la a patra întrebare, așa că mai bine îți las acest timp să te odihnești, să bei apă, să respiri, știu că ai multe interviuri azi. Mulțumesc pentru timpul tău!
A rămas un pic cu gura căscată, apoi a zis:
-Cât de frumos din partea ta, nu am mai primit niciodată de la un jurnalist un astfel de dar. Să te gândești la mine mai mult decât la tine.
Și eu i-am spus:
-Well, nu știu, poate e pentru că sunt mamă.
Mamă pentru un copil, mamă pentru toți.
S-a întrerupt conexiunea când îmi făcea un semn cu mâinile strânse la piept.
A fost un moment tare frumos, mi-a încălzit inima mai mult decât faptul că am putut-o descoase ca un jurnalist adevărat. Conexiunea asta umană, simplă, a fost atât de prețioasă!
Apoi, pe seară, am mers cu prietena mea la concert Benson Boone. O să ziceți că nu-l știți, dar vă zic eu că-l știți, cântă piesa aia supărată și frumoasă, Beautiful things, care e pe toate tiktokurile și rilsurile. Ei, băiatul e un american veritabil de 22 de ani, cu toți mușchii pe el, mustăcioară, crețișori în cap, și are o VOCEEEEE, măiculiță, mi-au vibrat splina și intestinele în cel mai plăcut mod, vi-l super recomand, e foarte talentat, își scrie singur toate piesele și este atât, atât de modest și de talentat! Am pus la stories câteva videos de aseară, dacă vreți să-l ascultați. Ei, și la un moment dat a observat că o fată din fața scenei cere apă de la prieteni, care erau departe de margini, unde sunt barurile.
S-a oprit din ce făcea și i-a oferit apa lui.
-Nu sunt bolnav, promit, poți să bei după mine.
A coborât și i-a dat sticla de apă, a așteptat ca ea s-o bea, abia apoi și-a reluat concertul.
Evident că a aplaudat tot poporul și iar m-am simțit așa, în siguranță printre oameni.
Avem nevoie și de asta, măcar din când în când.
Chiar azi de dimineață, în drum spre birou, mă gândeam dacă în lume sunt mai mulți oameni buni decât răi. Recunosc că mi s-a strâns un pic inima când mi-am pus întrebarea asta. Mi-am mai revenit în urma articolului tău. Mulțumesc!