Azi am un dar pentru voi, dragile mele FETE și FEMEI.
De mici suntem învățate să ne stăpânim pofta de viață, să nu râdem prea tare, să nu fim furioase, să ne îngropăm șiretenia și să ne ascundem istețimea. Dacă ne nășteam băieți, toate aceste daruri naturale ar fi fost încurajate și aplaudate. Dar nu, noi suntem fete, trebuie să fim drăguțe, amabile, să îngrijim, să așteptăm, să susținem pe alții.
Cu prețul propriei pofte de viață! Ce păcat!
Viața noastră netrăită ne așteaptă în liniște. Uneori ne trimite câte-un semn în vis sau sub forma unor reacții neașteptate. Eu, de exemplu, plâng de emoție când văd oameni împreună făcând ceva unii pentru alții. Strângându-se în brațe, susținându-se.
Se poate să murim înainte să ne trăim viața netrăită. De fapt, mulți mor fără s-o cunoască. Eu mi-am promis de mult că nu o să fac asta. Și de când am avut curaj să nu mai fiu o fetiță cuminte (dar să rămân onestă și responsabilă), chiar mi s-a schimbat viața. Acum trăiesc ce și cum trebuie!
Vă las acest fragment din cartea la care lucrez și care va apărea curând, Focul vital al femeii, scrisă de Lisa Marchiano, psihanalistă și psihoterapeută.
„Dorința reprezintă unul dintre cele mai mari motoare care sprijină creșterea și dezvoltarea psihologică. Este una dintre cele mai clare expresii ale scânteii noastre vitale. Este o forță care ne poartă dincolo de pragul complacerii, în viață. Ea ne îndeamnă să ne urmăm destinul. Și totuși, este posibil să fi fost descurajate din a ne onora, sau chiar cunoaște, dorințele. Ni se spune că ele sunt egoiste, grandioase, prostești, sau nepotrivite. Ca femei, suntem deosebit de susceptibile la a ne pierde legătura cu a ști ce vrem. Poate că nici nu știm că nu știm ce vrem. Multe femei își dezvoltă un tipar al ignorării propriilor dorințe și nevoi, atât cele mari cât și cele mici. Deoarece femeile se orientează adesea înspre îngrijirea celorlalți, dorințele și cerințele noastre pot fi ușor trecute cu vederea. Ignorarea dorințelor ne poate face să ne simțim golite și pline de resentimente. Atunci când ne neglijăm dorințele, nu avem acces la energia dătătoare de viață a focului vital. Este vital să învățăm să ascultăm bătaia insistentă a dorințelor inimii noastre, pentru a putea căuta cărbunii aceia încinși de sub cenușă. „
Spuneți-mi, care e DORINȚA voastră? Acel cărbune încins pe care l-ați ascuns de ochii lumii, ca să fiți cum TREBUIE? 
Am fost condiționată de mica sa nu ies in evidență, sa nu fiu penibila. Frica de penibil e atât de puternic întipărită in mine. Mă uit la o haina într-o culoare puternică sau dintr-un material deosebit si, deși îmi place, o las si aleg ceva într-o culoare închisă, mai tern, mai ușor de trecut cu vederea. Daca la o întâlnire cu prietenii vorbesc prea mult, spun prea multe glume, sunt prea exuberantă, plec cu sentimente de vinovăție si teama ca am fost ‘prea mult’.