Ceva interesant despre cărți, povești și basme și de ce sunt ele importante

Am zis că nu postez nimic săptămâna asta, dar uite că subiectul acesta m-a scos din bârlog, pentru că e interesant și important.

Ieri mi-a scris o doamnă să-mi spună că nu înțelege care-i faza cu cartea despre Dominic, băiețelul căruia nu-i plăcea (aproape) nimic, că pentru ea nu are sens, ce învață copilul ei din cartea asta?
Putea s-o arunce cât colo și să dea cu hate pe grupuri (e foarte la modă asta, nu-ți place sau nu înțelegi ceva, pac, arunci la gunoi în public autorul și toată munca lui), dar ea a ales să-mi mai dea o șansă: mi-a scris să mă întrebe ce-a vrut să zică poetul. M-am bucurat și i-am mulțumit, apoi i-am explicat. Apoi mi-a mulțumit ea și sper că s-a întors să mai citească o dată povestea fiului ei.

M-am gândit că poate e util pentru mai multă lume care caută în cărți acțiune clară, morală la sfârșit și apoi dovezi că a funcționat cartea, uite, gata, copilul (sau adultul) a învățat ceva din ea.

Povestea lui Dominic e în aparență simplă: avem un băiețel care se înfurie des, căruia îi displac multe lucruri, pare că mereu e cu capsa pusă. Cât de mulți copii sunt așa! Poate că și noi am fost, dar cine avea timp pe atunci să ne înțeleagă furia?

Nimeni nu pare să înțeleagă cum se simte Dominic, deși are o familie iubitoare. Își dorește să fie lăsat în pace. Furia lui poate fi copleșitoare și, când sunt și alții de față, se simte vinovat și rușinat de furia lui. Într-o zi, se trezește și visul lui e împlinit. E singur. Nimeni nu-i mai spune ce are de făcut, ce să mănânce, să-și schimbe tricoul preferat cu unul curat. Nu mai e furios, nu mai are de ce. Controlul e doar al lui. E bine o vreme, dar apoi Dominic își dă seama că e trist. Îi e dor de cei dragi. Ce e mai bine, să te enerveze că ești constant îngrijit sau să te simți abandonat, chiar dacă nu te mai enervează nimeni?

În timp ce-și caută familia, observă pisica. Ea e liniștită. Relaxată. Se întinde la soare. Se conectează cu ea. Respiră în același ritm cu ea. Dominic se simte inundat de iubire și siguranță.

Ah, uite, mami și surorile și tati sunt și ei în zonă. Ce bine că n-au dispărut, de fapt! Dominic se simte diferit. A crescut, parcă.

Aceasta e povestea, e simplă, nu-i așa? “Dar nu e clar, ce învață copilul de aici? Cum o să își stăpânească el mai bine furia după povestea asta? Că eu de asta am cumpărat cartea, să nu mai fie copilul furios.”

Poveștile lucrează pe mai multe planuri. Nu sunt manuale cu lecții, ele ajută la creștere într-un mod mai subtil.

Ce spune povestea asta copilului căruia i se citește?

În primul rând, îi spune că nu e singur. Asta e o mare spaimă pentru toate ființele umane, copii și părinți. Dacă ce simt eu e unic și greșit?

Povestea aceasta le spune copiilor că sunt și alții ca ei. Că ce simt este NORMAL. Asta îi ajută să se simtă mai bine cu ei înșiși. Ah, deci mai sunt și alții ca mine? Care se înfurie des? Care ar vrea să distrugă totul doar ca să nu mai simtă furie? Care își doresc în secret să dispară măcar pentru câteva ore mama și tata?

Apoi, iată, ca prin magie, visul se împlinește. Copilul căruia i se citește trăiește prin poveste un scenariu care lui nu îi este permis în viața reală. Află cum ar fi dacă.

E o experiență super valoroasă, trăită în siguranță.

Apoi Dominic găsește adevărata resursă de calmare: prezența. Care, ce să vezi, era în el tot timpul. Nu era în magie, în vise nerealiste, în distrugerea universului sau în manuale. Era în el. O resursă interioară pe care Dominic o descoperă când e atent și când e pregătit. Așa cum o va face și copilul tău.

Poveștile lucrează pe multe planuri. Copiii nu au nevoie să li se explice cum îi ajută o poveste. Ei doar o lasă să îi ajute, fără filtrele raționale pe care noi, adulții, le aplicăm la tot ce ne înconjoară.

Copiii primesc povestea și se bucură de ea, iar ea lucrează în ei.

La fel ca basmele, care par sângeroase și dure, dar care de fapt șoptesc subconștientului nostru despre puterile noastre interioare, despre conectarea cu instinctele noastre (vrăjitoarea bătrână, baba cu tolba plină de mici instrumente ajutătoare), despre încercările vieții (trei porunci, trei probe de trecut, trei tărâmuri), despre partea întunecată din noi (mama vitregă, zmeul, căpcăunul), despre speranța că totul va fi bine. Basmele nu sunt pentru copii, dar poveștile sunt și ajută chiar dacă nu înțelegem exact cum.

Sper că dați șansa poveștilor să vă crească, chiar dacă rațional nu e clar cum fac asta.

PS: Iar pentru cei care vor și lecții, am însoțit cartea și de un caiet cu explicații și exerciții pentru copii despre furie, ca să fie și ceva pentru nevoia părintelui de structură. Pachetul carte + caiet e aici, dacă nu îl aveți. Dacă îl aveți, poate îmi spuneți cum le-au primit copiii.