Una caldă și una foarte rece din Olanda

Încep cu cea foarte rece, brrrr, mă iau fiorii numai când mă gândesc la seara trecută. Cea caldă e la final, să vă țină inima la căldură toată ziua.

Un pic de context întâi. Soțul merge cu bicicleta la muncă, 10 km dus, 10 întors. Are bandă de bicicletă de la un capăt la altul, traversează orașul nostru printr-o zonă faină, cu canale, teren de golf și pășuni cu vaci și rațe, apoi merge pe câmp vreo 6 kilometri, după care intră în Amsterdam, unde mai merge un pic și ajunge la bancă.

Ieri a fost destul de frig, vreo 2 grade, cu ploaie măruntă.

Omul, la datorie pe bicicletă. Din păcate, a făcut pană. Nu ești integrat complet în societatea olandeză până nu faci pană fix în momentul în care te grăbești și mai ai 5 km până unde ai treabă.

Desigur că a făcut pană fix în mijlocul câmpului. A legat bicicleta în prima stație de autobuz (pista de bicicletă e paralelă cu șoseaua), a luat busul, a ajuns la muncă la timp.
Dar cum să facem cu bicicleta? Trebuia adusă acasă, și să vină pe lângă ea 5 km, pe frig și ploaie, plus vânt, că pe câmp e mereu frig, nu ar fi fost ideal.

Zic: vin să te iau cu mașina și o înghesuim în portbagaj. El zice nu că e complicat, în fine, până la urmă e de acord.

Ora 6, întuneric, ploaie, frig. Omul ajunge la bicicletă cu busul, o mută pe o străduță lăturalnică, unde să pot și eu opri cu mașina, și se apucă să desfacă o roată, ca să intre hardughia (are o bicicletă măricică) în mașină.

Pe întuneric, ploaie și 2 grade, omul bibilește la șuruburi, blestemând de toți sfinții.

Îl găsesc ud, înghețat și nervos, dar victorios. Roata e detașată. Rabatăm bancheta, urcăm bicicleta (după ce îmi îngheață și mie mâinile încercând să scot gențile de bicicletă atașate de portbagaj, degetele lui erau deja inutilizabile). După alte zece minute, suntem amândoi în mașină la căldură, bicicleta e cu noi, roata la fel, pornim spre casă boscordind vremea și roțile care fac pană.

Mă gândeam la Sofi, care din toamnă va merge la un liceu care e la 5 km de acasă, pe bibicletă în fiecare zi, și care sigur va face și ea măcar o pană pe frig, întuneric și ploaie. Dar asta e, așa te călești!

Și acum cea caldă.

Eram ieri cu Ivan la padel (un fel de tenis, doar că paletele sunt compacte și poți juca și cu pereții terenului), când pe terenul vecin vedem patru doamne jucând cu patos, răcnete și lovituri de campionat.

-A, ia uite, mami, e juf (profesoara) Anouk.

Mă uit mai bine. Ea era, Anouk, profa principală a lui Ivan. Coechipiera ei îmi făcea cu mâna, era secretara școlii. Fac și eu cu mâna, apoi mijesc ochii, să văd mai bine restul trupei. În echipa adversă jucau, transpirate și râzând tare, directoarea școlii și doamna care face curățenie.

Atât.

Un episod anterior cu bicicleta, de data asta cu fiul, aici.

Si unul cu câmpul, de data asta cu Sofia, aici.

Deloc nu ne plictisim.