În contextul cazului mediatizat de curând, al psihoterapeutului, (fost) psihanalist și conferențiar universitar în cadrul Universității Spiru Haret, găsit vinovat de abatere disciplinară foarte gravă, care va avea dreptul de liberă practică suspendat pe o perioadă de 6 luni (sursa: PressOne), am invitat-o pe Cristina Flueraș, psihoterapeută, care lucrează mult cu grupuri de femei pe teme de feminitate, echilibru, siguranță, să ne povestească despre cum ar trebui să arate o relație terapeutică sănătoasă și care ar fi semnalele că terapeutul (sau terapeuta) încalcă limitele etice și legale.
Crezi că există avantaje pentru un client să meargă la un psihoterapeut de sex opus?
În general, un bun psihoterapeut poate conține, vedea și oglindi cu claritate aspecte feminine și masculine din psihicul persoanei cu care lucrează. Deci indiferent de temele de lucru, poți lucra și cu o femeie și cu un bărbat psihoterapeut.
Totuși, pentru cineva care are dificultăți în a începe sau menține o relație de cuplu, cred că poate ajuta perspectiva unui psihoterapeut de sex opus – în special dacă are o abordare bazată pe relația aici și acum (în stilul lui Yalom, de exemplu). Pentru că există aspecte pe care femeile și bărbații le simt, le percep și le experimentează diferit, poate fi util să vezi cum ești percepută de un psihoterapeut bărbat, dacă ești femeie.
Cum arată o relație sănătoasă, profesională, între psihoterapeut și client?
O relație sănătoasă între psihoterapeut și client este centrată întotdeauna pe procesul vindecării clientului (a se citi “vindecarea” ca proces de a dezvolta și hrăni din ce în ce mai mult partea sănătoasă din psihic). Asta înseamnă că orice intervenție a terapeutului este necesar să aibă la bază un temei pentru procesul clientului – de a activa și genera resurse în terapie pentru ca acea persoană să se îndrepte către sănătate și relații armonioase și hrănitoare în afara terapiei.
Prima condiție pentru ca terapia să funcționeze este oferirea unui spațiu de încredere și siguranță de către psihoterapeut, în care clientul să poată aduce, în ritmul propriu, toate stările, experiențele și dificultățile cu care se confruntă, știind că terapeutul este acolo să le conțină și să ghideze intervențiile către binele clientului și în funcție de nevoile lui.
Într-o relație sănătoasă psihoterapeut – client există empatie, ascultare activă și discernământ din partea terapeutului: el are responsabilitatea ca din tot ceea simte și gândește în contact cu clientul, să selecteze să numească și să acționeze doar cât este în beneficiul procesului omului din fața sa. Fără să ghideze dialogul înspre subiecte dorite de el, fără autodezvăluiri care nu servesc procesului, fără a flata clientul, fără a-l presa într-o anumită direcție, fără a cere lucruri în favoarea sa, în afara onorariului stabilit.
Și da, când terapia este între o femeie – client și un bărbat – psihoterapeut, uneori atracția sexuală apare în cabinet (și invers este valabil). Apare în primul rând pentru că suntem ființe sexuale. Ne naștem așa. Este firesc să apară. În plus, acolo unde există intimitate emoțională, vulnerabilitate și atenție primită, plus această polaritate „energetică”, nevoia de contact emoțional poate fi „citită” ca atracție. O femeie care, ca și copil, nu a primit validare, dragoste și atenție de la tatăl său, sau mai rău, poate a avut un tată abuzator, găsește acum poate pentru prima dată în viața ei, o oglindă masculină plină de empatie și interes pentru fiecare nuanță a trăirilor sale. Primește, în acea oră de terapie, atenția lui exclusivă. El este acolo să o susțină să traverseze cele mai vulnerabile și delicate experiențe. Sigur că asta creează intimitate emoțională.
Iar acolo unde intimitatea emoțională, atât de importantă în special pentru o femeie, se întâlnește cu elemente cheie ale erotismului, cum ar fi puterea (el este expertul, autoritatea, salvatorul), ambivalența (oare mă place? oare sunt specială pentru el? oare este la fel de implicat și cu celelalte cliente – femei?), misterul (tu știi despre el mult mai puțin decât știe el despre tine), elementul de interzis (știi că relația terapeutică exclude posibilitatea unei relații de cuplu) – acolo proiecția crește, fantasmele înfloresc și atracția se poate simți ca irezistibilă. Femeia-client transferă pe bărbatul-psihoterapeut nevoile emoționale neîmplinite în relația sa primară cu tatăl ei și / sau cu parteneri sexuali din viața sa.
Și psihoterapeutul poate simți atracție – reală, ca față de orice altă femeie atrăgătoare. Și la el există riscul să transfere pe femeia care îi este clientă nevoia lui de a proteja, salva. Sau impulsul de a împlini nevoi nesatisfăcute în viața sa reală. Prin contratransfer, el poate să simtă atracția ei, excitarea sau dezgustul ei față de bărbați, poate să intuiască felul în care s-ar simți un partener în relație cu acea femeie: atras, respins, conectat, deconectat. Important este cum decide să utilizeze aceste informații. În folosul procesului de conștientizare pentru femeia din fața sa? Sau în folosul său propriu?
Un bun psihoterapeut, cu o etică sănătoasă, va ști mereu să “lucreze” cu această atracție, traducând-o și transformând-o în contact emoțional hrănitor. Uneori ajută să numească tensiunea erotică prezentă din cabinet și să exploreze direct trăirile, fantasmele și nevoile din spatele acestora, numind în același timp cu claritate – și gentilețe – limitele inerente relației terapeutice și imposibilitatea împlinirii atracției erotice în cadrul relației. Alteori tensiunea erotică, rămasă nenumită, poate fi doar un combustibil valoros pentru a accelera evoluția în cadrul procesului terapeutic: atunci când admirăm sau simpatizăm pe cineva, avem șanse mai mari să dorim să schimbăm ceva la noi înșine.
Mai este important de spus că oricare ar fi abordarea terapeutică, relația terapeutică este o relație inegală de putere. Psihoterapeutul oferă suport, clientul este cel care primește suport – și deci este mai vulnerabil. În plus, terapeutul este mai important pentru client decât invers. Responsabilitatea pentru cum gestionează aceste inegalități de putere, proiecțiile clientului, transferul acestuia – erotic sau de altă natură – întotdeauna, absolut întotdeauna, este sarcina psihoterapeutului.
Care ar fi cele mai importante semnale de alarmă că psihoterapeutul tău încalcă regulile de bună conduită și etică profesională?
Un semnal de alarmă este atunci când psihoterapeutul tău îți face complimente repetate, te flatează, îți dă senzația că ești specială pentru el (“am mai văzut femei frumoase, dar tu ai o dulceață / căldură / delicatețe aparte”). Sau când prelungește, de exemplu, ora de terapie cu tine, eventual programând-o ca ultima ședință din acea zi, “ca să aibă timp pentru tine”. Sau când refuză plata ședinței, “pentru că relația voastră este altfel”. Un alt semnal de alarmă este când psihoterapeutul tău îți face confesiuni care nu ajută procesul tău terapeutic (“Suferi că nu ai un partener? Da, și soția mea este mereu cufundată în cercetarea ei de doctorat”). De asemenea, atenție la atingeri, îmbrățișări necerute de tine la finalul terapiei, sau inițiate de tine și prelungite de el. În general, este prudent ca atingerile în terapie cu o persoană de sex opus să fie evitate, tocmai pentru a evita astfel de situații ambigue. Invitațiile la întâlniri în afara cabinetului – iar, sunt un semnal important de alarmă.
Când vorbim despre rezistență la un proces terapeutic eficient și când despre instinctul care ne spune că relația nu este în folosul nostru? Cum identificăm diferența?
Dacă ai rezistențe să abordezi un anumit subiect, este înțelept să ți le respecți. Poți să te întrebi: de ce oare evit această temă sau acest dialog propus de terapeut – mă apără oare legat de ceva din prezentul meu? Sau din trecutul meu? Un terapeut bun și bine intenționat nu va forța niciodată, va înțelege că aceste rezistențe au sensul lor pentru tine acum, îți va respecta ritmul și nu te va învinovăți sau rușina pentru asta.
