Acum câteva luni ne uitam toți patru la Frăția inelului și Hobitul, că na, filme de aventură, metaforă pentru al doilea război mondial, să petrecem timp frumos în familie și să învățăm despre Bine și Rău.
La un moment dat, la începutul celei de a doua părți, Sofia dă cu castronul de popcorn de pământ, se ridică dintre pisici și păturici și zice:
-Gata! Refuz să mă uit la filmul ăsta! Voi nu vedeți că nu e nicio femeie în el? Cine se duce să salveze lumea? O adunătură de copii desculți cu păr pe picioare (hobiții), un vrăjitor gata obosit, niște bătrâni burtoși și bărboși și încă niște neni care se urăsc între ei. Nu voi petrece niciun minut uitându-mă la așa ceva! Își scot ochii, se dușmănesc, se bat, sânge peste tot, iar când e clar că nu mai au nicio soluție, pe cine cheamă vrăjitorul bătrân? O femeie! Care, desigur, salvează toată situația cu eleganță. Nu era mai logic să aibă în echipă și fete de la bun început? S-ar fi încheiat totul mult mai repede, mai eficient și mai pașnic. Mă duc dincolo să mă uit la desene animate. Mă enervează mai puțin decât povestea asta plină de băieți, făcută pentru băieți! Adio! a mai zis fiica noastră și a ieșit din cameră.
Eu rămăsem cu gura căscată. Ivan zice:
-Păi, cam are dreptate, mami, și tu știi că eu rareori recunosc când altcineva în afară de mine are dreptate.
Sofia a revenit să se uite la noi abia când a apărut și elfa Tauriel în peisaj, dar a plecat imediat când a văzut că ea se îndrăgostește și lăcrimează non-stop. Iar nu sunt investite femeile cu rolurile care li s-ar cuveni, și asta e ceva ce ea zice că nu mai suportă.
Asta e fetița care acum 13 ani încă respira între coastele mele, care acum un an făcea primii pași, care îmi poartă deja hainele și tenișii de alergare, care mă observă în tăcere ca să afle cum vrea și cum nu vrea să-mi semene.
#SofiaZice
