Mama care e prea mult

Mă gândesc mult la asta în ultima vreme, pentru că fiica mea a ajuns la vârsta la care eu însămi în adolescență mi-am reevaluat relația cu mama și mi-a fost foarte greu. Încă îmi e, uneori.

Mama mea (te îmbrățișez și te iubesc, mama) e un om foarte bun, care-și dorește enorm să fie de ajutor. Atât de mult își dorește să ajute, încât uneori poate fi prea mult. Și la aproape 70 de ani trage de sacoșe să le care ea, uitând că eu am 45 și sunt mai în putere ca ea. Mi-ar tăia carnea în farfurie dacă aș lăsa-o. Trăiesc pe picioarele mele, la depărtare de ea, de 27 de ani, și tot mi-ar face patul și mi-ar încălzi ciorba zilnic dacă ar putea.

E minunat să ai ajutor, este, dar în același timp, o mamă care e prea mult te și desputernicește. Te copleșește, te epuizează, apoi te simți vinovată că nu te bucuri de ajutorul ei.

Când copiii noștri sunt mici, au multă nevoie de multă mamă. Dar pe măsură ce cresc, am nevoie mai puțină, iar noi nu prea știm să le dăm drumul, și asta poate fi greu pentru ei…

Într-o zi, nu mai știu ce făceam cu fiica mea și mi s-a părut că văd în ochii ei o privire pe care am recunoscut-o.

M-am oprit brusc și m-am gândit stai puțin, poate uneori sunt prea mult pentru ea. O mângâi pe cap prea mult, îi așez gulerul prea mult, o întreb prea mult, îi spun prea des să aibă grijă pe bicicletă. Am întrebat-o:

-Sofi, uneori fac, spun prea mult? Sunt prea mamă?

Mi-a zis, cu voce mai mitică:

-Cam da, sometimes…

Aoleu, mi-am zis, nu vreau să fiu prea mult, știu cum e. Mai bine să fiu cât trebuie.

-Mulțumesc că mi-ai zis. Nu e bine să fiu prea mult. Fii atentă, am o idee!

I-am propus un joc, o metodă ca să mă oprească fără să simtă că mă supără, fără să se simtă vinovată că mă refuză.

-Fii atentă, alegem două cuvinte cheie: unul care să îmi transmită mie că tu ai nevoie ca eu să rămân și să mai fiu mamă un pic, altul care-mi spune că ai nevoie să te las să faci, să simți, să explorezi sau să stai singură!

-Da, e bună ideea ta. Ce cuvinte să alegem?

-Ce zici de copac pentru atunci când vrei să fim împreună, să te întreb, to mother you some more?

-La copac mă gândeam și eu, mă face să mă gândesc la împreună. Iar pentru când vreau pauză de la your mothering skills… insulă.

-Insulă, bine, am reținut.

-Acum ce îți vine să zici, copac sau insulă?

-Acum e sigur copac.

S-a întâmplat să fie și insulă de multe ori de-atunci, cel mai adesea e copac însă. Deocamdată. Mă simt bine cu acest sistem, nu vreau să o copleșesc. Vreau să știe că sunt aici, dar fără să stau deasupra ei ca o umbrelă de care nu are nevoie decât uneori. Vreau să vadă soarele, să se simtă liberă și susținută de brațe care nu o trag în jos.

Ah, și am observat că, de când poate spune insulă, când alege copac, e și mai frumos între noi.

Poate vă e de folos.