Da, încă ne jucăm boardgames, chiar dacă avem smartphones! (P)

Mi s-a spus în repetate rânduri că dacă nu las copiii de mici la ecrane, vor sta doar cu ele în mână când vor primi acces. Că soluția e să fie expuși de mici la ecrane, așa nu vor fi prea interesante pentru ei, deh, fructul interzis e foarte atractiv. Că în ziua de azi, e important să fie conectați de mici la tehnologie. Să nu rămână în urmă, să nu fie izolați.

Dar eu am văzut devreme ce face ecranul cu copiii mei, cum devin inactivi, hipnotizați, de parcă nu mai sunt ei. Am decis să am încredere în instinctul meu. Nu le-am dat ecrane cât au fost mici. Mi-am asumat acest risc pentru ei. M-am gândit că la cât de bine sunt făcute device-urile în ziua de azi, copiii vor avea nevoie de maximum 2 minute să se prindă cum să le folosească. Mă bucur să pot spune acum, zece ani mai târziu, că am avut dreptate. Nu regret nimic, dimpotrivă, aș amâna și mai mult introducerea ecranelor. N-au pierdut nimic, dimpotrivă.

Nu i-am lăsat la televizor până pe la 3 ani, nici vorbă de telefoane sau tablete. E drept că au trecut zece ani de-atunci, poate că era mai ușor. Dar și acum aș încerca la fel, dacă ar fi mici.

Abia după trei ani am început ușurel cu filme de familie în weekend, apoi, când au mai crescut au avut voie 30 de minute la desene zilnic după școală. Abia după 12 ani Sofi a primit telefon propriu, dar fără social media, cu limită de timp și control parental.

Ce-am făcut cu ei atâția ani în loc de ecrane? Păi, am făcut VIAȚĂ. Am stat cu ei. Mult. Ieșit afară. Jucat pe covor. Gătit împreună. Vorbit. Citit. Explorat. Hai cu metroul. Hai cu bicicleta. Hai să sortăm rufe și să le punem la loc.

Am vrut să cunoască lumea înainte să dea de ecrane!

Țin minte poza asta de acum șase ani, îi ziceam TELEVIZORUL NOSTRU. Pe atunci, copiii aveau 7 și 5 ani și ne jucam enorm de mult împreună!

Au trecut anii, ei sunt deja cu un picior în adolescență, și tot ne jucăm!

În tot acest timp am continuat să ieșim cât de mult se poate afară, tenis sau baschet în cartier la terenurile de lângă casă, sport în sală și padel în interior când vremea e urâtă. Facem sport și în casă cât se poate. Facem sport și în casă cât se poate. Ivan cu tatăl lui fac tracțiuni și flotări, eu cu Sofi facem abdomene și exerciții pentru brațe și picioare.

Copiii au timp pe telefon, dar limitat (Ivan are o oră pe zi, Sofia două, pe care niciodată nu le consumă). Nu au aplicații de social media, doar Whatsapp. Ne jucăm în continuare cărți, remi și boardgames, dar și jocuri de mimă, logică și întrebări pe cartonașe.

Copiii cer singuri! Dacă ne rămâne timp seara între cină și ora de culcare, ori unul ori altul spune: Ne jucăm ceva, mami? Mă așez pe podea cu un joc și în câteva minute vine și celălalt copil.

Unele jocuri le jucăm deja de zece ani. Altele au fost populare demult și au revenit în vizor de curând. Unele n-au trecut proba timpului. Important e că încă ne jucăm împreună! Mult!

Partea bună e că și mie îmi place să mă joc, când eram mică nu prea am avut parte, se jucau mama și tata șeptică sau Bunul gospodar cu mine, dar foarte rar. Eu aș fi vrut zilnic să mă joc cu ei!
Dar mă joc cu ai mei acum, nicio problemă! 🙂 Nu e prea târziu!

Motive să ne jucăm împreună

Ne jucăm în primul rând pentru că e distractiv.

Apoi pentru că jocurile ne aduc nas în nas.

Ne țin departe de ecrane măcar câteva ore pe zi.

Apoi, fiecare joc ne mai aduce câte ceva. Vă povestesc mai jos despre câteva dintre preferatele noastre.

De exemplu, Dobble, pe care îl jucăm de vreo 7 ani, e despre atenție la detalii și viteză de reacție.

Dixit e despre imaginație, subtilitate și perspicacitate. L-am jucat ani la rând, apoi am luat pauză, acum iar e popular! Avem și o grămadă de extensii pentru el!

Alias Junior e un joc de mimă și comunicat cuvinte prin orice altă formă decât rostirea lor. E super amuzant și potrivit și pentru copii care nu citesc (am jucat o formă a lui de Revelion, 8 copii și 8 adulți, ne-am prăpădit de râs).

Brainbox e o variantă de joc educativ cu cartonașe cu ajutorul căruia copiii și adulții află lucruri despre un subiect anume, apoi le rețin în joacă. Acum îl jucăm pe acesta despre Istoria lumii, pe o parte a cartonașului sunt informații importante, pe cealaltă întrebări despre ce tocmai ai citit!
E un mod foarte fain de a câștiga cultură generală!

Ah, foarte distractiv e și Repejor, puișor, care e un joc cu un puișor care scoate sunete! Puiul se iplimbă de la un jucător la altul și-ți dă diferite semnale audio. În funcție de ele, ai de făcut câte ceva. Trebuie să fii atent și rapid! E perfect pentru copii de 4-6 ani și părinții lor.

Ce contează? Contează prezența părintelui acolo, dar nu doar carcasa noastră, nu, noi, cu totul. Să le dăm acest timp cu adevărat, de cât mai mici, pentru că așa vor vedea mereu timpul de joc ca pe unul de calitate cu mama și cu tata.

Voi mai povesti în lunile care vin despre jocurile noastre preferate, pentru că sunt ambasadoare a campaniei Jucăm împreună, creștem împreună susținută de Asmodee, un mare importator de jocuri, iar multe dintre ele sunt preferatele noastre. Veți găsi tot anul aceste jocuri în Cărturești, Bebe Tei și Humanitas pe rafturi speciale, marcate cu numele campaniei.. Vom avea și un mare eveniment la București în noiembrie despre puterea jocurilor, sper să ne vedem acolo!

Până atunci, aș vrea mult să rețineți că e important ca măcar primii ani din viață să ne lăsăm copiii să exploreze lumea cu noi, prin contact direct, fără ecrane, cât de mult se poate. Apoi să le oferim acces, dar cu măsură, să continuăm să ne jucăm împreună zi de zi, weekend de weekend. Să avem acest limbaj comun al jocului. Și pe măsură ce cresc, să continuăm să ne așezăm pe podea când ne-o cer, să ne jucăm împreună, ca să creștem împreună.