Nu doar bărbații sunt furioși. Și femeile sunt, doar că furia lor arată altfel. Furia femeilor nu poate arăta ca cea a bărbaților. Nu se poate striga în gura mare, pentru că “nu e frumos, nu se cade”. Furia femeilor nu poate sfărâma, distruge, lovi sau răni.
Femeile sunt hrănitoare. Ele îngrjesc, alină, creează, iubesc, ori furia e emoția furtună care distruge.
Așa că furia femeilor e îndreptată spre interior. În stomac. În ficat. În gât. Clocotește acolo. Și fiecare nouă fiică se naște cu ghemul de furie al mamei, bunicilor și străbunicilor în ea. Adaugă și ea fire noi de furie îngropată, ascunsă.
Femeile strâng mult din dinți. Plâng. Strâng pumnii și-și sugrumă vocea.
Pentru că dacă lasă furia să iasă, lumea va spune că-s isterice.
Mi s-a întâmplat odată la un eveniment între bloggeri, s-au apucat unii să mintă despre mine cu mine de față și nu i-am lăsat. I-am contrazis și ei au râs de mine, că vocea mea era subțire. Subțiată de furia care clocotește în mine când ceva nu e drept. Dacă era un bărbat în locul meu, vocea mea ar fi sunat impunător, ei, da, uite, bravo, așa da, se impune! Dar vocea mea era subțire, pentru că sunt femeie, așa că ei, un el și o ea, au râs, dar de ce vorbești așa de ascuțit, haha, hm?
Am vrut mereu să fiu o fetiță bună. Să nu fiu isterică. Să nu fac gălăgie. Să nu ies în evidență. Să fiu invizibilă, deși furia mea era atât de mare uneori că aveam nevoie să mă vadă tot Universul.
Să fac ce trebuie. Ce se așteaptă de la mine. Eventual, și o reverență la final, tadaaaaa aplauze, ce fetiță drăguță!
Cine-ar fi vrut să vadă furia mea de-atunci ar fi putut, ieșea din mine ca spuma de săpun printre degete. Dar nimeni nu voia să-mi vadă furia, toți voiau să vadă o fetiță drăguță, care zâmbește, nu comentează, face curat și spune poezii cu fundițe în păr.
Am crescut și am plecat de-acasă departe, decisă să-mi arăt dinăuntrul, dar n-a mers prea bine, pentru că lumea cea mare nu voia nici ea să vadă o fată cu emoții prea multe, vai, nu, ar fi prea obositor!
Voiau o fată de gașcă, cool, care râde mult, iese în club, nu caută bani, e fidelă, vrea să facă amor des, nu e complicată, nu e geloasă.
Am fost fata asta, pentru că așa făceau toate fetele. Era mai greu să fii singură decât să fii ce ți se cere.
Mai iei o palmă, un șut în fund, te împinge iubitul, clocotești, îl dai afară și gașca râde de tine, ce așa mare lucru ți-a făcut, alții fac mai rău.
La fel și la primul job. Umilințe, cărat dosare și făcut cafele. Deși ai putea mai mult, dar cine să te bage-n seamă, la ușă așteaptă o sută ca tine, iar chiria e scumpă la București. La al doilea job e la fel. Ciocul mic și tot înainte, până la urmă nu-i chiar așa de rău.
Furia mea a trebuit să mai aștepte.
Apoi am avut copiii și furia mea a primit interzis cu totul. Cum să fii furioasă cu copilul? Exclus să-l pălmuiești, să țipi la el, să dărâmi. Normal, așa și trebuie, să fie exclus.
Mama e bună, blândă și răbdătoare. Pune cariera pe pauză. Face de mâncare, curat, alăptează, se joacă cu copiii, citește, face terapie, e o mamă drăguță. Nu e o soție prea bună, nu mai are resurse, se simte vinovată, apare iar furia. Aceeași, cea veche, cu haine noi. E și mai mare. Ar vrea să spună NU în locul meu. Nu vreau acest proiect. Nu mai vreau să mai gătesc, m-am săturat. Nu mai vreau jobul ăsta, mi-a rămas mic. Dar n-o lăsăm, taci, fato, e nevoie de bani, taci și mergem înainte.
Și uite-asa mergem mai departe, mai cocoșate, cu un rid în plus, cu dinții tociți de-atâta strâns. Obosite. Străine de corpul nostru, marinat în emoții de care ne ținem departe. Unele dintre noi mai scot nasul, după ani de terapie. Stai, așa se simte libertatea? Asta e bucuria? Așa pot să exprim furia și să fiu auzită? Pot să trăiesc fără ghemul din stomac? Pot să eliberez furia asta și fără să distrug ce iubesc?
Se poate. E mult de lucru, dar se poate, și în mod cert merită.
Mă gândesc ce bine ar fi ca bărbații să înțeleagă furia femeilor. Să o poată primi, în sfârșit. Iar femeile să înțeleagă furia bărbaților. Să o poată primi. Pentru că atunci se vor putea vedea cu adevărat, iar copiii lor nu vor primi furiile nemestecate ale părinților și bunicilor, ci se vor putea îngriji doar de ale lor.
Postarea pe FB este aici.
Resurse utile:
Când sunt copleșită de furie, ma ajuta enorm respiratia adanca, abdominala, sa strang si sa eliberez pumnii, sa verbalizez, sa imi imaginez in cap cum distrug si stric, sa sar pe loc.
Dar cel mai mult lucrez la a preveni sa ajung in punctul critic.
Am mai scris despre asta, iată articolele:
https://www.printesaurbana.ro/2024/01/o-carte-foarte-buna-despre-furie.html
