Uneori accept să fac parte din campanii publicitare, pentru că blogul este jobul meu și principala mea sursă de venit de mai bine de trei ani, pentru că știu că recomandările pe bloguri au greutate în decizia de cumpărare (eu însămi am cumpărat o grămadă de lucruri despre care am aflat pe blogurile pe care le citesc), pentru că știu că pot face recomandări responsabile în cadrul unor campanii plătite de branduri, pentru că a scrie advertoriale inteligente, interesante, deosebite de cele pe care le găsim de obicei peste tot e una dintre provocările mele preferate.

Nu endorsez decît branduri și produse pe care le cunosc foarte bine și cu care am avut doar experiențe pozitive. Nu mint pentru bani și nici nu voi recomanda vreodată un produs pe care nu-l cunosc cel puțin bine, dacă nu chiar foarte bine și pe care-l pot recomanda din tot sufletul.

Am fost ambasador online al câtorva branduri frumoase, am pe agendă proiecte speciale frumoase, am organizat evenimente pentru comunitatea blogului, urmează și altele.

Toate posturile sponsorizate, fără nici o excepție) sunt marcate ca atare (cu (p) în titlu și încadrate în categoria Campanii. Colaborările cu agențiile și brandurile sunt reglementate de contracte și anexe, iar banii pe care îi încasez în urma acestor campanii sunt impozitați. Nu accept colaborări fără acte și nici bani la negru.

Nu scriu în sistem barter și nu fac parteneriate media. Toate articolele mele au conținut solid, valabil pentru oricine le citește, indiferent de timpul scurs de la data publicării.

 

Conform Google Analytics, în ultimii cinci ani, blogul a înregistrat peste 21 de milioane de accesări.

ga-all-timesga-all-times

Audiența lunară crește constant, în septembrie 2016 blogul a avut peste 700.000 de vizualizări.

last-30-days

Informații detaliate despre audiență și brand găsiți în rate-cardul blogului, pe care îl puteți primi dacă îmi scrieți un mesaj cu intenția dumneavoastră de colaborare pe printesa @ printesaurbana.ro

Despre publicitate pe acest blog am scris și aici.

Lista tuturor articolelor sponsorizate este aici.

Un comentariu

  1. Buna!

    Numele meu este Vlad Prioteasa si am scris o carte de povesti pentru copii intitulata: “Povestile Elefantului Mic”.
    Nu vreau sa ma intind cu detaliile pentru ca imi imaginez ca mai ai si altceva de facut.

    Imi doresc sa promovez cartea si asta este motivul pentru care apelez la tine. Stiu ca si scris is tu carti pentru copii si sunt la curent cu faptul ca ar putea fi un conflict de interese. Dar cu toate astea simt ca am putea purta macar o discutie.

    Sunt oricand disponibil pentru contact pe e-mail sau telefon la 0745149268

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *